Linkuri accesibilitate

„Maestrul și Margareta” o pagină de istorie și o operă în actualitate


Serghei Slonimski cu dirijorulEvgeny Rojdestvensky

Serghei Slonimski cu dirijorulEvgeny Rojdestvensky

Serghei Slonimsky: „Rojdestvenski mi-a spus să fac o copie a imprimării, nu mai tîrziu de ora nouă, fiindcă la ora zece, banda va fi demagnetizată.”


„In fața mea am cele 327 de pagini ale manuscrisului, cam 22 de capitole. Rămîne ce este mai important, editarea sa [...] Ce viitor va avea? Nu știu. Poate, vei păstra manuscrisul într-unul din sertare, alături de piesele mele de teatru «ucise», și te vei gîndi la el din cînd în cînd...”

Cel care scria aceste rînduri, soției sale, în iunie 1938, era scriitorul și dramaturgul Mihail Bulgakov, cu doi ani înaintea plecării sale din lume. Manuscrisul nu era altul decît cel al astăzi celebrului și popularului roman „Maestrul și Margareta”. Avea să mai apuce să le citească din el, în mai 1939, prietenilor săi apropiați, unul dintre ei - potrivit unei însemnări de jurnal a Elenei Bulgakova -, spunînd că dacă într-adevăr ar încerca să-l publice, cum declarase în acea noapte, risca „lucruri teribile”. Ce ascundea această formulă este astăzi binecunoscut cînd se cunosc peripețiile scriitorului, în anii '30, ai epurărilor staliniste, mereu aflat la un pas de a fi deportat în Gulag.

Mikhail Bulgakov (1891-1940)

Mikhail Bulgakov (1891-1940)

Maestrul și Margareta” a putut apare abia mult timp după moartea lui Stalin, în 1967, într-o scurtă perioadă de destindere politică, inclusiv pe plan cultural. Omagiu postum pentru un scriitor ce fusese în anii '30 și un mare amator de muzică, libretist chiar și consultant la Opera Bolșoi, romanul său „Maestrul și Margareta” a devenit, la scurtă vreme după publicare, sursă de inspirație pentru o serie întreagă de compozitori, în marea lor majoritate ruși, care au compus opere omonime.

Cu două zile în urmă, la Teatrul Mihailovski din St. Petersburg, compozitorul Serghei Slonimski, autorul uneia din primele opere inspirate de Bulgakov, a fost serbat cu ocazia împlinirii a 80 de ani, ocazie de a readuce în scenă opera sa de cameră „Maestrul și Margareta”, compusă în anii 1970-72 și interzisă de autoritățile sovietice, imediat după premieră.

Premiera, la care a fost cîntată doar prima parte a operei, pe un libret de Iuri Dimitrin și Vitali Fialkovski, sub bagheta lui Ghenadi Rojdestvenski, a avut loc la Casa Compozitorilor din Leningrad, în 1972. Slonimski a căpătat autorizație pentru o nouă punere în scenă abia în 1989, în anii perestroikăi, la Teatrul Forum din Moscova, la pupitru cu Mihail Jurovski, dirijorul care avea să o promoveze ulterior, într-o adaptare în limba germană, la Volksteater la Rostock în anul 2000 și, în același an, la Expo-2000 de la Hanovra.

Fiul dirijorului rus, Vladimir Jurowski, student în anii în care tatăl său a montat și dirijat opera ce fusese interzisă, este cel care a dirijat zilele trecute, concertul omagial pentru Slonimski, readucînd pe scena rusă „Maestrul și Margareta”.


Compozitorul Serghei Slonimski

Compozitorul Serghei Slonimski

Serghei Slonimski își amintea cu acest prilej, într-un interviu publicat pe site-ul OpenSpace.ru și pe cel al Teatrului Mihailovski, că în 1972, „premiera a fost un moment straniu. Mulțimea încerca să intre cu forța în mica sală din Casa Compozitorilor, ce deborda de lume. In sală se aflau patru laureați ai Premiului Lenin, personalități proeminente conștiente de rolul artei: Giorghi Tovstonogov, Evgheni Mravinski, David Oistrah (care ținea pe genunchi partitura) și Ghenadi Rojdestvenski, care a dirijat premiera operei. Dar, nu ei aveau să decidă viitorul operei, ci «lucrătorii de pe frontul invizibil». Patru dintre ei s-au aflat în sală, fără să-i cunoască cineva.

După premieră, cînd am luat masa împreună cu Rojdestvenski, la hotelul său, el mi-a spus că ar trebui să fac o copie a imprimării, dar nu mai tîrziu de ora nouă, fiindcă la ora zece, banda va fi demagnetizată. Am reușit atunci să fac copia și în dimineața următoare, exact la ora 10, teatrul a fost anunțat telefonic de către Comitetul regional de partid că reprezentațiile următoare au fost interzise. O dispoziție transmisă concomitent a cerut organizarea unei ședințe a conducerii Uniunii Compozitorilor în care opera să fie condamnată și interzisă.”


Slonimski își amintește că o rezoluție adoptată la acea ședință a calificat opera „depravată din punct de vedere ideologic” și că decizia luată atunci de autorități specifica nu numai interdicția interpretării ei în toate teatrele muzicale din Uniunea Sovietică, dar interzicea Agenției Unionale pentru Drepturile de Autor să permită ca materialul muzical să părăsească țara. Și aceasta în ciuda faptului că nimeni nu se interesa în acel moment de opera inspirată de Bulgakov.

Celor cu memorie scurtă, ce au astăzi cuvinte de laudă despre cultură în epoca stagnării brejneviene, Slonimski le amintește că interdicția „Maestrului și Margaretei” nu a fost un gest izolat. Și alte lucrări ale sale s-au bucurat de același tratament, cum s-au petrecut lucrurile în 1968 cu CvartetulAntiphons”, cu Romanțele pe versurile Anei Ahmatova, cu „Voci pentru cor”, o cantată pe versurile lui Alexandr Blok.

Un episod dintr-o lungă istorie a confruntării dintre cultură și politică în anii comunismului, o istorie ce așteaptă încă să fie scrisă „fără ură și patimă”, atît în Rusia, cît și în Moldova sau România.
XS
SM
MD
LG