Linkuri accesibilitate

…ceva din sfâşietoarea frumuseţe a Testamentului francez, doar că într-o versiune oarecum mai… „gureşă”.

Regăsesc în Cartea scurtelor iubiri eterne, de Andrei Makine, Polirom, 2011, ceva din sfâşietoarea frumuseţe a Testamentului francez, doar că într-o versiune oarecum mai… „gureşă”, scriitura ce i-a adus cândva Premiul Goncourt lăsând de data asta locul unei oralităţi confesive, la persoana întâi singular. Opt istorii, autonome în economia cărţii, care se întrepătrund pe ici-colo, împrumutându-şi una alteia un personaj, un fapt divers, o linie de subiect etc., pentru a forma în final un tot întreg unitar, graţie evocării personajului Dmitri Ress, poreclit „Poetul” de tovarăşii de lagăr, acelaşi din prima nuveletă.

„Totul era prevăzut în societatea ideală: munca entuziastă a maselor, progresul fabulos al ştiinţei şi tehnicii, cucerirea spaţiului purtându-l pe om spre galaxii necunoscute, abundenţa materială şi consumul rezonabil legat de schimbarea radicală a mentalităţilor. Totul, absolut totul! În afară de… Nu m-a dus din nou gândul la «iubire», am revăzut-o doar pe femeia aceea tânără…”, iată cumplita revelaţie pe care o trăieşte la un moment dat personajul narator, el însuşi copil de orfelinat, iar unda de şoc a acesteia se propagă în tot textul. Şi, peste doar câteva pagini: „Am simţit atunci, cu toată fiinţa, că eram nebuneşte şi disperat îndrăgostit”. Altfel spus, avem pe de o parte un sistem ce promite fericirea universală, dar în care lipseşte cu desăvârşirea tocmai iubirea, şi nişte personaje – Dmitri Ress, Vika, Maia, Leonora, tânăra necunoscută, Kira „Scufiţa Roşie”, nu în ultimul rând naratorul – care-şi trăiesc dragostea în ciuda tuturor greutăţilor, deloc puţine, pe de-alta. „În fiecare zi, valuri de cuvinte, în ziare şi la radio, încercau să ne convingă că acest viitor promis se afla la capătul unui nou plan cincinal. În fiecare zi, realitatea dezminţea aceste promisiuni”, iar pe fundalul acestei realităţi cenuşii, pe care lozinca: „Trăiască marxism-leninismul, doctrina pururi vie, creatoare şi revoluţionară!” o transformă într-un decor butaforic, de „sat potiomkian”, se întâmplă neaşteptata iniţiere a adolescentului: „Ceea ce ar trebui explicat altora este că singura doctrină adevărată e cât se poate de simplă. Ţine în fond de… de faptul că ne iubim”. Culmea, o spune chiar fiica unui deţinut politic, ce-şi va face apariţia, preţ de câteva secunde, întrezărit printr-o deschizătură păzită de gardieni.

Cred că „eternul feminin” al lui Goethe trebuie să se simtă bine în Cartea scurtelor iubiri eterne, de Andrei Makine…
9 iulie ’12
XS
SM
MD
LG