Linkuri accesibilitate

Noi dezvăluiri din dosarele victimelor represiunilor comuniste


Moldova - KGB files transferred to the National Archive, March2011

Moldova - KGB files transferred to the National Archive, March2011

Interviu cu Mihai Taşcă.

Europa Liberă l-a întrebat pe Mihai Taşcă, istoricul care a făcut parte din comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar, şi a studiat dosarele victimelor represiunilor comuniste intrate în custodia Arhivei Naţionale, ce fapte noi despre deportările din 1949 a aflat din aceste dosare. Un interviu realizat de Liliana Barbăroşie.

Europa Liberă: Din punctul dv. de vedere, ce ar trebui să ştie cetăţenii despre acele deportări şi, poate, ce ştiţi dv. din ceea ce nu ştiu alţii?

Mihai Taşcă:
Ideea deportării vine în toamna anului 1948, de la ministrul de interne al RSSM, generalul Tutuşkin, care trimite la Moscova o notă, în care informează despre realizările în construcţia noii vieţi în RSSM, dar spune că lucrul ar merge mai bine dacă nu ar fi burghezimea. Pentru prima dată în acea notă Tutuşkin sugerează ideea de deportare. El şi invocă prima cifră unde spune că în RSSM locuiesc circa 15 mii de familii de culaci. Şi el spune că dacă nu se reuşeşte de deportat aceste 15 mii, măcar 5 mii să fie, cei mai agresivi, cum spune el. Ideea a prins la Moscova, s-a discutat intens, iar la 6 aprilie 1949 ideea primeşte girul politic al Biroului Politic al Comitetului Central Al URSS şi al Consiliului de Miniştri, care aprobă o hotărâre în acest sens şi dispune deportarea din RSSM a 11 mii 280 de familii, adică a circa 40 de mii 850 de persoane. În acest timp, din toamnă până în primăvară, au fost scrisori intense între Moscova şi Chişinău, în care s-au precizat listele, s-au luat măsuri organizatorice. Am găsit o listă în care s-a făcut o inventariere a maşinilor care se aflau în dotarea RSSM, a motocicletelor. În iunie 1949 la Chişinău au fost trimişi doi emisari speciali ai Moscovei, doi generali, Ermolin şi Silivanovski, s-a constituit un stat major din circa 30 de persoane în frunte cu aceştia doi şi s-a decis că deportarea avea să aibă loc cu 30 de eşaloane care urmau să fie deplasate de la 25 de staţii de tren. Fiecare eşalon urma să aibă în frunte un şef de eşalon, de obicei un colonel de securitate, doi locţiitori, de obicei maiori, un medic, 30 de surori medicale şi un convoi de 30 de ostaşi. În total trebuiau să fie 960 de ostaşi. Operaţiunea a început la 2 noaptea. Echipa care trebuia să ridice persoanele era formată din 5-9 persoane. În fruntea ei de obicei se afla un ofiţer de securitate, 3-4 ostaşi şi 4-5 activişti locali, comsomolişti sau membri de partid. În fond, către ora 7-8 dimineaţă, familiile care urmau să fie deportate au fost ridicate şi primele îmbarcări au avut loc la 7-8 dimineaţa. Din cele 30 de eşaloane, 2 au pornit spre Siberia în prima zi, altele 21 - a doua zi, iar 2 au pornit spre Siberia în a 4-a. Nici un vagon nu avea elementare norme sanitare, veceu. În acest sens, deportaţilor li s-a sugerat să îngrădească un colţ din Mihai Taşcă

Mihai Taşcă

vagon cu pături , dându-li-se câte 1-2 căldări. Regimul comunist a ştiut din păcate să racoleze printre deportaţi şi informatori. Aproape în fiecare vagon a fost plasat câte un informator, astfel ei au ştiut tot ce se petrece în aceste vagoane. Patru persoane de vârf înalt din RSSM sunt cele care au stat în fruntea deportărilor: în primul rând mă refer la generalul Tutuşkin, ministrul de interne, mă refer la generalul Iosif Mordoveţ, ministrul de securitate, primul secretar al PCUS de atunci, Nicolae Covali, şi evident preşedintele Consiliului de Miniştri, Gherasim Rudi. Aceste patru persoane au coordonat deportarea. Din numărul celor deportaţi, au fost 32 de copii minori. 32 de copii au fost duşi la gară neavând pe nimeni. Şi mi-ar fi interesant care a fost soarta lor, unde se află ei şi care ar fi baza în care au fost ridicaţi. Un raport al KGB spune că 24 la sută din cei preconizaţi deportării nu au fost deportaţi, adică au reuşit să se ascundă.

Europa Liberă: Câte din lucrurile pe care tocmai le-aţi relatat sunt de găsit în surse, izvoare, câte au fost publicate? Vă întreb pentru că mă gândesc că cineva ar fi interesat poate să ştie unde poate găsi informaţii mai detaliate…

Mihai Taşcă:
S-au publicat câteva lucrări la acest subiect care se află prin biblioteci. În fond, cel care vrea să se intereseze şi-ar putea face o primă impresie despre deportări, pentru că s-au scris deja unele lucrări. A scris câteva lucrări domnul academician Pasat, a scris domnul Gheorghe Cojocaru o lucrare, care se referă la deportarea doar pe oraşul Chişinău. Din cei deportaţi, a scris celebra lucrare Vadim Pirogan, Dumnezeu să-l ierte, a Taisiei Cosmin, de curând a domnului Vasiliev, am înţeles că doamna Sturza, preşedinta Asociaţiei de deportaţi, va publica în curând. Din păcate, chiar şi după trecerea a atâţia ani s-a scris puţin. Mai fac o precizare: în fond marile documente ale deportărilor se află la Moscova, pentru că acolo s-au luat toate deciziile, încolo au plecat toate rapoartele KGB-ului. Şi trebuie de făcut o echipă să meargă la Moscova şi să scoată de acolo marile documente ale deportărilor din 1949. Cineva din colegii noştri a fost la Moscova şi în fond s-a lucrat în aceste arhive, dar au făcut-o pe bani proprii. Trebuie un plan de guvern care în câţiva ani de zile să scoată marile documente de la Moscova.

Europa Liberă: Se ştie poate câţi din aceşti oameni au rămas în viaţă, au revenit poate?

Mihai Taşcă:
La acest moment se spune că din cei deportaţi au rămas în viaţă doar 9 la sută.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG