Linkuri accesibilitate

Protestatari în sutane


Noi nu i-am împuternicit să facă asta, chiar dacă sîntem ortodocşi.

Foarte activi în plan social sînt de la o vreme unii creştini ortodocşi din Republica Moldova. Adineaori ei au protestat împotriva adoptării Legii antidscriminare, iar acum, iată, şi-au desfăcut corturile în faţa Palatului Republicii şi protestează împotriva paşapoartelor biometrice şi a evidenţei electronice. I-am văzut pe aceşti creştini mîhniţi, revoltaţi, cu lacrimi în ochi, prevestind vremuri apocaliptice. Şi asta pentru că în viziunea lor codul de 13 cifre din acte e de provenienţă satanică. Mărturisesc că eu unul nu văd nici un pericol în aceste paşapoarte biometrice, dar să admitem că nu am, în virtutea circumstanţelor, largheţea viziunii enoriaşilor protestatari. Chiar şi aşa mi se pare că se face din ţînţar armăsar.

În primul rînd, aş remarca faptul că preoţii şi măicuţele din corturi nu reprezintă întreaga Biserică Ortodoxă, sînt preoţi ortodocşi care nu-i susţin pe protestatari, şi nici credincioşii simpli nu-i susţin in corpore. Aşa că punctul lor de vedere nu e al întregii suflări ortodoxe. Lucrul ăsta mi se pare de domeniul evidenţei. Cunosc credincioşi ortodocşi care îi privesc cu multă mirare pe protestatarii din faţa Palatului Republicii.

În al doilea rînd, eu înţeleg că oamenii aceia au dreptul să protesteze şi să revendice nişte lucruri, dar nu înţeleg de ce o fac pentru alţii, pentru mine, pentru vecinul meu Grişa. Noi nu i-am împuternicit să facă asta, chiar dacă sîntem ortodocşi. Atunci cînd o doamnă protestatară strigă “Noi îi apărăm şi pe copiii voştri, ar trebui să fiţi de partea adevărului!” e ca şi cum ea decide pentru alţii.

În fond, nici nu ar trebui să existe aici mari probleme. Nu vor credincioşii aceia paşapoarte biometrice? Păi, să nu şi le facă. Unde mai pui că autorităţile au declarat deja că cei care nu acceptă codul din motive religioase îşi pot perfecta în continuare documente provizorii. Nu înţeleg însă de ce trebuie să renunţ eu la paşaportul cu pricina? Numai pentru faptul că cineva şi-a desfăcut cortul în centrul capitalei şi prevesteşte lucruri înfiorătoare? Dar nu ar fi oare mai normal să decid eu însumi ce paşaport să-mi fac?
XS
SM
MD
LG