Linkuri accesibilitate

„Un nou început pentru o viaţă mai bună”


Aurelia Cărare and Ludmila Ceapă, foste deportate.

Aurelia Cărare and Ludmila Ceapă, foste deportate.

Un proiect pentru victimele deportărilor staliniste şi ale represiunilor politice.

Proeictul a fost ansat joi de Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria”, care prin activităţi sociale în grup, excursii, întâlniri, cluburi de interese îi vor ajuta să fie activi şi să scape de sentimentul de izolare. Detalii aflăm de la Tamara Grejdeanu care a participat la lansarea proiectului.

Amintiri de groază mai sunt şi astăzi vii în ochii celor care au supravieţuit deportărilor şi represiunilor politice. Ei sunt o generaţie care a trăit cu capul plecat spune directorul centrului „Memoria”, Ludmila Popovici care astfel a motivat utilitatea proiectului de asistenţă socială şi de sensibilizare a opiniei publice faţă de soarta deportaţilor:

„Ne-am gândit că ar fi bine totuşi să-i ajutăm să devină social mai activi, printre ei sunt persoane talentate, sunt persoane care acuma, la această vârstă respectabilă încă ar putea să ofere mult pentru societate, pentru cei tineri. De foarte multe ori ne-am confruntat cu situaţii când în propriile familii aceste persoane nu sunt bine cunoscute , în sensul că aceste pagini dureroase au fost tabu, au fost practic date uitării, nu ştiu nepoţii prin ce calvar au trecut bunicii lor şi aceasta este o dramă, pentru familie dar şi pentru societate.”

Reintegrarea socială este un alt scop al proiectului, spune medicul psiholog al centrului Svetlana Vişanu, care crede că victimele deportărilor încă mai trăiesc cu sentimentul de frică şi izolare de societate, de aceea trebuie sprijiniţi şi implicaţi în activităţi:

„Una din problemele lor este singurătatea, simţindu-se singuri, simţindu-se izolaţi, deja multe dintre rude nu mai sunt alături de ei, simt necesitatea să comunice cu persoane de vârstă cu ei. Având faptul comun că au fost deportaţi, că au trecut prin aceleaşi suferinţe că ei se înţeleg mai bine şi ştiu prin ce au trecut, se simt cumva, poate cu alte persoane neînţeleşi până la capăt şi din cauza asta ei poate că în grupul lor se simt mai bine. Sunt mulţumiţi de puţin, sunt bucuroşi că sunt implicaţi în ceva.”

Raisa Marcenco

Raisa Marcenco

Adunaţi de acest proiect, victimele deportărilor au început a depăna amintiri. Doamna Raisa Marcenco mărturiseşte că vorbeşte despre amintirile unei copilării în Siberia prin poezii, adunate într-un carneţel pe care îl are mereu alături:

„ Şi ani şi vremuri au trecut, dar crima nu se dă uitării, căldura cea cumplită, vagoane încărcate, bocete de mame, le ţin minte pe toate, ce se-ntâmplă mamă, acest calvar, ce-nseamnă?”
O poezie ce exprimă nu doar chinurile de-atunci, dar este şi o mărturie pentru tinerii astăzi care sunt prea indiferenţi, a mai spus doamna Raisa:

„Tineretul de azi este înglodat cu indiferenţă foarte mare, de ceea ce a fost, prin ce am trecut noi, şi chiar îmi spun direct, dar ce mă doare pe mine, fiindcă totuna aici nimic nu se schimbă.”

O altă fostă deportată Aurelia Cărare spune că în ziua de 6 iulie, îşi aduce aminte de părinţi:

„Părinţii au suferit foarte mult şi mă doare şi în ziua de azi sufletul, mi-aduc aminte de mama, cum venea ea de la lucru, căra apă la o fermă de vite, şi când venea, venea îngheţată, de sus până jos, au făcut tot pentru noi, ca să nu simţim.”
Victimă a deportării dar liberă şi optimistă spune că este Gordea Antoneta, care acum, nu mai are temeri:

„Am fost întotdeauna duşmani, chiaburi, nu ştiu cum ne mai numeau atunci, era greu. Ne-am descurcat, sunt bucuroasă că trăiesc, în ţară aici, şi am glas, drepturi, să votez, să ies la miting să, îmi spun părerile şi nu mă tem de nimeni acum, în Siberia nu o să mă ducă.”

Proiectul de susţinere a victimelor deportărilor şi represiunilor staliniste face parte dintr-un program mai amplu, intitulat Anul 2012, anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii, care vrea să excludă izolarea socială din rândul bătrânilor.
XS
SM
MD
LG