Linkuri accesibilitate

Interviu cu Laura Ştefan, expert anticorupţie.

Mai multe organizaţii neguvernamentale din România i-au trimis o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene Jose Manuel Barroso în care vorbesc despre un atac concertat la adresa democrației și a statului de drept din România. Conţinutul acestei scrisori, şi ultimele evoluţii de pe scena politică românească sînt temele discuţiei pe care Lucian Ştefănescu a avut-o cu coordonatoarea programelor legate de statul de drept şi anticoprupţie în cadrul organizaţiei neguvernamentale Expert Forum, Laura Ştefan.

Laura Ştefan: „Această scrisoare vorbeşte despre abuzurile pe care le-am constatat în ultima perioadă, după ce USL a venit la guvernare, dar mai ales în ultimele cîteva săptămâni. Vorbim despre ameninţările la adresa Curţii Constituţionale (CCR) şi a judecătorilor ei. De altfel CCR a sesizat deja Comisia de la Veneţia cerînd ajutor internaţional pentru protejarea independenţei acestei instanţe esenţiale în orice stat de drept. Pe de altă parte vorbim despre demiterea Avocatului Poporului, şi înlocuirea acestuia cu un personaj apropiat coaliţiei care se află astăzi la guvernare, deşi Avocatul Poporului putea să fie demis doar dacă se putea demonstra că acesta a încălcat Constituţia sau legile ţării. Observaţi că USL nu se mai oboseşte să justifice măsurile pe care le ia, ceea ce contează este forţa pe care USL o are astăzi în Parlament şi nimic altceva.

Laura Ştefan

Laura Ştefan

Apoi vorbim despre cazul Adrian Năstase şi despre felul în care miniştrii din guvernul României au încercat să influenţeze punerea în aplicare a unei decizii definitive dată de instanţa de judecată, iar apoi au încercat să pună pumnul în gură Consiliului Superior al Magistraturii, care din fericire a rezistat presiunilor şi a criticat vehement poziţiile politicienilor vis a vis de actul de justiţie. Am repetat că primul ministru încalcă deciziile Curţii Constituţionale şi am dat exemplul participării la Consiliul European a primului ministru, deşi CCR stabilise în mod clar că această prerogativă aparţine preşedintelui României. Am vorbit despre trecerea rapidă, prin intermediul unei Ordonanţe de Urgenţă, a Monitorului Oficial în subordinea Guvernului din subordinea Parlamentului, tocmai pentru a permite Guvernului să publice ce şi cînd vrea. Vedem că avem dreptate, pentru că iată astăzi (miercuri 4 iulie, n. red) observăm că unele din actele aprobate ieri (marţi 2 iulie, n. red) de Parlament se bucură de un tratament preferenţial în ce priveşte publicarea în Monitorul Oficial - unele sînt publicate, cum ar fi revocarea Avocatului Poporului, altele nu sînt publicate, cum ar fi revocarea celor doi preeşdinţi de Cameră şi Senat. De asemenea am vorbit despre comisiile parlamentare
Este absolut scandalos ceea ce vedem în ultima vreme, şi vedem că toate instituţiile care ridică probleme guvernării sînt eliminate din joc.

care au decis ieri (marţi 2 iulie, n. red), împotriva unor hotărîri definitive ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că doi colegi parlamentari, dl Pâslaru şi dl Andon, nu sînt incompatibili, deşi instanţa de judecată a stabilit altceva. Este absolut scandalos ceea ce vedem în ultima vreme, şi vedem că toate instituţiile care ridică probleme guvernării sînt eliminate din joc.”

Europa Liberă: Ce instanţă ar putea amenda aceste nereguli pe care le semnalaţi dumneavoastră, în România, sau în exterior? Dar mai presus de toate în România. Există acum vreo instanţă care ar putea spune: "Opriţi-vă, facecţi ceva ilegal!"

Laura Ştefan: „Da, Curtea Constituţională, dar aceasta, vă spuneam, este sub asediul oamenilor politici. Ea este ameninţată că, în această ordine: i se vor tăia prerogativele; judecători din cadrul Curţii Constituţionale vor fi revocaţi pentru a fi înlocuiţi cu oameni de partid, deşi acest lucru este neconstituţiona, scrie clar în Constituţia României că judecătorii sînt numiţi pe 9 ani, şi că mandatul lor NU poate fi întrerupt în nici o circumstanţă. Singura posibilitate de a numi pe altcineva înainte de terminarea mandatului este decesul unuia dintre judecători. Deci ne aflăm în situaţia în care un guvern calcă în picioare reguli elementare ale statului de drept. O ţară stă sau cade în funcţie de rezistenţa Constituţiei sale. Dacă ne batem joc de Constituţie şi nu ne mai interesază regulile principale după care o ţară se construieşte, atunci spuneţi-mi de ce un cetăţean obişnuit ar mai trebui să respede Codul Penal sau orice alte prevederi legale.România din fericire este acum în Uniunea Europeană. Nu mai sînt tancurile ruseşti pe stradă, sperăm să nu mai trăim niciodată astfel de momente istorice. Ce am făcut noi a fost să scriem la Uniunea Europeană
România este un exemplu amar despre cum guvernanţii îşi pot retrage toate obligaţiile pe care şi le-au asumat la un anumit moment dat doar pentru a intra la masa pe care se află bucatele.

şi să cerem ca Uniunea să intervină şi să spună, aşa cum a spus şi în cazul Ungariei, răspicat, că derapajele de la statul de drept nu sînt normale, şi eventual să declanşeze o procedură de infringement în privinţa justiţiei independente pe România. Cred că nimeni nu-şi mai pune problema dacă Mecanismul de Cooperare şi Verificare trebuie să continue sau nu. Cred că România este un exemplu amar despre cum guvernanţii îşi pot retrage toate obligaţiile pe care şi le-au asumat la un anumit moment dat doar pentru a intra la masa pe care se află bucatele. ”

Europa Liberă: Avem şi declaraţia premierului Victor Ponta care a dat asigurări că guvernul său nu are nici o intenţie de limita independenţa Curţii Constituţionale şi că opinia publică şi partenerii externi ai României ar fi fost dezinformaţi.

Laura Ştefan:
„Nu, opinia publică nu este dezinformată, opinia publică nu mai poate fi prostită de astfel de declaraţii ale premierului. Premierul, care e dealtfel procuror, şi se laudă cu acest lucru, ar putea să nu se facă că nu pricepe faptul că o sesizare depusă la o instituţie a statului nu mai poate fi retrasă. Iar dacă într-adevăr nu avea intenţia de a nu modifica nimic în ceea ce priveşte competenţele Curţii Constituţionale şi persoanele care compun Curtea Constituţională, poate nu ar fi rău să aibă o discuţie cu colegul său de alianţă, dl Antonescu, care ne spunea că trebuie să rezolvăm cît mai repede cu Curtea Constituţională, pentru ca judecătorii numiţi de Parlament să fie înlocuiţi cu judecători favorabili actualei puteri.

(NOTA REDACŢIEI: Între timp la Bucureşti s-a anunţat că Guvernul Ponta a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă, publicată rapid în Monitorul Oficial, prin care se retrage Curţii Constituţionale abilitatea de a aviza hotărîrile Parlamentului)

Avantajul anului 2012 faţă de 1990 este că avem internet şi citim şi nu mai putem fi prostiţi. Citim, vorbim, sîntem liberi. ”

Europa Liberă: S-a vorbit foarte des, în ultimele două zile cel puţin, de o lovitură de stat politică. Cine stabileşte această definiţie? Cum se defineşte o lovitură de stat politică?

Laura Ştefan:
„Eu nu ştiu ce înseamnă o lovitură de stat politică, eu ştiu ce înseamnă o lovitură de stat. Şi ceea ce vedem noi în aceste zile în România este o lovitură de stat. O lovitură de stat este atunci când ne batem joc de regulile esenţiale după care un stat funcţioenază. Înlocuim oameni doar pentru a-i pune pe ai noştri fără să respectăm reguli, şi facem asta avînd ca dorinţă ascunsă sau mai puţin ascunsă de a ne scăpa oamenii cu probleme de justiţie. Pentru că totul a plecat de la încarcerarea dlui Adrian Năstase. În acel moment s-au făcut jocurile, şi puternicii lumii politice româneşti au decis ca
Ceea ce contează este să scape oamenii cu probleme penale, în frunte cu Dan Voiculescu.

aşa ceva nu mai poate continua. Nu există nici un preţ pe care aceşti oameni să nu fie dispuşi să-l plătească astăzi, iar credibilitatea domnului Ponta este absolut secundară în acest moment. Ceea ce contează este să scape oamenii cu probleme penale, în frunte cu Dan Voiculescu, vedeţi, dînsul fiind obligat să-şi dea demisia din Senat pentru a scăpa de pericolul de a fi condamnat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.”

Europa Liberă: La Bucureşti există informaţii că s-ar începe procedurile de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu...

Laura Ştefan:
„Sigur, există o informaţie oficială, dl Nicolăescu de la PNL a anunţat că urmează să de depună această cerere în Parlament în după-amiaza zilei de miercuri, urmînd ca şedinţa să aibă loc joi.”

Europa Liberă: De ce s-a făcut vinovat preşedintele Băsescu?

Laura Ştefan:
„De faptul că a protejat justiţia, şi că a permis ca anchetele să poată fi făcute şi ca judecătorii să poată decide în aceste dosare. Din punctul meu de vedere asta nu înseamnă încălcarea Constituţiei, ci tocmai a acţiona în numele Constituţiei, şi pentru ţara ta. Dar probabil USL are o altă definiţie pe această chestiune, altfel mi se pare irelevant pentru noi să stăm să căutăm acum motivele care ar putea să stea la baza cererii făcute de USL. Nu mai contează motivele. Acum contează exclusiv puterea şi muşchii. Faptul că l-au dat afară pe Avocatul Poporului, care n-a fost nici pe departe atăt de ferm cum a fost preşedintele României, ba chiar a acţionat uneori în interesul liderilor politici improptanţi ai USL, mai exact al dlui Năstase, ne arată că orice poziţie necontrolabilă, sau imprevizibilă, trebuie eliminată. Nu cred că USL se va obosi foarte tare să explice de ce vor suspendarea preşedintelui, aşa cum n-au făcut-o nici în cazul Avocatului Poporului. ”

Europa Liberă: Să admitem că reuşesc să-l suspende pe preşedinte. Ce va urma? Bănuiesc că această suspendare va fi supusă unui referndum, ca data trecută.

Laura Ştefan:
„Da, dar înainte de referndum vor distruge tot. Ce îşi propun probabil este să schimbe Legea Referendumului, astfel încît să spermită suspendarea preşedintelui cu un număr de voturi mult mai mic decît cel necesar astăzi. Astfle că perioada de interimat va fi asigurată cel mai probabil de dl Crin Antonescu, pentru că dacă acele hotărîri nu ajung la CCR pentru a putea fi analizate, CCR nu se poate pronunţa asupra constituţionalităţii înlocuirii dlui Blaga cu dl Antonescu. Deci cel mai probabil avem preşedinte intermiar în persoana dl Antonescu, iar dl Antonescu va schimba conducerea Parchetelor din România, vor pune acolo oameni dependenţi de actuala putere care vor închide probabil toate dosarele periculoase. ”

Europa Liberă: Ambasadorul american la Bucureşti Mark Gitenstein atrăga atenţia într-o declaraţie postată pe site-ul amabasadei că aceste ameninţări la adresa instituţiilor publice, democratice, ar putea avea consecinţe negative în planfinanciar pentru România.

Laura Ştefan:
„Da, sigur, cînd te comporţi ca un golan lumea nu mai vrea să te cunoască, şi probabil nici să-ţi împrumute bani. Dar repet, nu asta miza în acest moment pebntzru guvernul USL. Guvernul USL, sau oamenii care conduc din umbră acest guvern au sificienţi bani. Important este acum să-i ţină. Iar de noi, cetăţenii României nu cred că le pasă prea tare dacă vom muri de foame sau vom avea cum să trăim în următoarele luni. ”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG