Linkuri accesibilitate

Criză politică la Bucureşti


Traian Băsescu: cer încetarea acţiunilor împotriva instituţiilor statului.

Într-o declarație televizată, şeful statului român a spus că situaţia este similară cu cea generată de mineriada din 1990. Ascultați un fragment din declarația preşedintelui Traian Băsescu, la rubrica Multimedia, din stânga acestei pagini, sub rubrica „Articole pe acceaşi temă”.

În replică, preşedintele Partidului Național Liberal Crin Antonescu, care este noul speaker al Senatului României, a spus că declarațiile lui Traian Băsescu „reprezintă o încercare inacceptabilă de amenințare şi intimidare”.

Declarația şefului statului român vine după ce majoritatea parlamentară USL de la Bucureşti a votat în mai multe şedințe extraordinare revocarea lui Gheorghe Iancu din funcția de Avocat al Poporului (Ombudsman), şi schimbarea din funcție a persoanelor de la conducerea Senatului (Vasile Blaga), şi a Camerei Deputaților (Roberta Anastase). Cei doi sînt membri ai Partidului Democrat Liberal, care s-a aflat la putere pînă la instalarea guvernului Victor Ponta, desemnat de noua majoritate parlamentară a Uniunii Social Democrate, formată din Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal şi Partidul Conservator al controversatului om de afaceri Dan Voiculescu.

Evoluțiile de marți de pe scena politică românească urmează mai multor evenimente politice care au generat mai multe reacții internaționale, precum şi relatări şi comentarii în presa internațională.

Într-o declarație postată pe site-ul Ambasadei Statelor Unite în România, ambasadorul american la Bucureşti Mark Gitenstein s-a declarat îngrijorat de ameninţările la adresa independenței instituțiilor democratice din România.

Domnia sa a spus că manipularea sau amenințările la adresa instituțiilor, în special a instanțelor judecătoreşti, nu vor reprezenta un motiv de îngrijorare doar pentru guvernul american, ci şi pentru modul în care România este percepută pe piețele financiare.

Un alt semnal de atenționare a venit din parte comisarului european pentru justiţie şi vicepreşedintă a Comisiei Europene Vivian Reding. Vivian Reding s-a declarat profund îngrijorată de recentele atacuri la independenta Curţii Constituţionale din România. Mesajul a fost postat pe reţeaua de microblogging Twitter.



„Pentru mine, un sistem judiciar funcţional şi independent este o pre-condiţie pentru respect reciproc în Spaţiul european de Justitie.”

Joseph Daul, liderul popularilor din Parlamentul European, făcuse cunoscut ceva mai devreme că îi va solicita vicepreşedintei Comisiei Europene să verifice dacă modificările instituţionale de la Bucureşti respectă standardele europene.

Într-un comunicat de presă, judecătorii Curţii Constituţionale din România afirmă că atacurile la adresa Curţii din partea guvernului român dau impresia că noul cabinet doreşte desfiinţarea ei în componenţa actuală, ceea ce ar fi o violare a Constituţiei, deoarece actul fundamental prevede că în timpul exercitării mandatului lor, judecătorii Curţii Constituţionale sînt inamovibili.

Uniunea Social Democrată, aflată la putere în România, a negat că doreşte să modifice legea de funcţionare a Curţii Constituţionale.

Se relatează că la Bucureşti, la Cluj şi la Timişoara, cîteva sute de persoane au demonstrat împotriva guvernului condus de Victor Ponta. Acesta se află în mijlocul unui scandal pe proporții pe plan internațional, după ce două prestigioase publicații, „Nature” din Marea Britanie şi „Frankfurter Algemeine Zeitung” din Germania, l-au acuzat cu dovezi că a plagiat în lucrarea sa de doctorat.
  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

XS
SM
MD
LG