Linkuri accesibilitate

Rony Rogoff și Sergiu Celibidache - o viață în căutarea adevărului


Centenarul Sergiu Celibidache sărbătorit la Iași

Centenarul Sergiu Celibidache sărbătorit la Iași

Un interviu în exclusivitate pentru Europa Liberă cu ocazia centenarului nașterii dirijorului român Sergiu Celibidache.


În România continuă manifestările în memoria dirijorului Sergiu Celibidache la împlinirea a o sută de ani de la nașterea sa." target="_blank"> La Roman, în Moldova, a fost dezvelit un bust în fața casei natale, la Iași, unde a crescut, Filarmonica de Stat „Moldova”, dirijată de elevul său Rony Rogoff, a dat un concert memorial, iar la București, Festivalul „Celibidache 100” a intrat în ultima sa săptămînă, consacrată exclusiv concertelor. Violonistul și pedagogul Rony Rogoff este unul din invitații de onoare, cu care a stat de vorbă Victor Eskenasy.

Violonistul Rony Rogoff

Violonistul Rony Rogoff

Astăzi un cunoscut profesor la Julliard School, violonistul Rony Rogoff s-a născut în familia unuia din membri fondatori, la sfîrșitul anilor '30, ai Orchestrei Palestinei, devenită ulterior, Filarmonica israelienă. Tatăl său i-a dat primele lecții de vioară, iar tînărul extrem de talentat și-a desăvîrșit educația la New York, la Julliard School, cu pedagogii celebri ai viorii Ivan Galamian și Dorothy DeLay, iar apoi în Elveția cu marele violonist Joseph Szigeti.

A fost remarcat, cum veți auzi, de Sergiu Celibidache cu ocazia uneia din relativ numeroasele sale vizite în Israel. Dirijorul român aproape l-a adoptat, ca pe un copil al său, educîndu-l muzical și promovîndu-l în concertele sale timp de aproape două decenii. Rony Rogoff declara pentru Europa Liberă în interviul pe care ni l-a acordat la Iași:

„Viața mea cu Sergiu a fost una extem de bună, întotdeuna împreună, întotdeuna cîntînd în concerte... Anii cei mai buni, mă refer la cei înainte de perioada cînd a condus Filarmonica din München, au fost 18 la număr, în care am călătorit împreună, m-a luat ca solist peste tot unde s-a dus, așa că am avut o mare șansă...”

„Cum l-am cunoscut? Studiam la Conservator [la Tel Aviv] și el a cerut ca o serie de studenți să-i cînte, violoniști, altiști, pianiști... M-a remarcat și am avut o discuție care deja atunci ne-a apropiat. Eram un tînăr student și lucrurile între noi s-au legat. Am început să cîntăm împreună.

Celibidache mi-a spus «vino la hotel; întotdeuna predau la toată lumea, adu-ți vioara și începem...»; cred că așa a început prietenia noastră. Altfel, el avea numeroși prieteni printre românii din Israel. Ne-am întîlnit în Ramat Aviv la hotelul unde obișnuia să locuiască ceva mai tîrziu; fiindcă la început a stat în „Casa Orchestrei”, la Mme Shaul. Ulterior a preferat hotelul.

Am venit într-o după-amiază cu vioara și am început să lucrăm. Am întîlnit și mulți dintre prietenii lui români. În ultima zi, înaintea plecării, [Celibidache] avea obiceiul să-i cheme pe toți românii la hotel și să le dăruiască tot ce avea ca îmbrăcăminte, sacoul, cravatele, totul. Deci, lucram după-amiază cînd mi-a spus «Rony, ia orice vrei». Lucram Partita în mi major de Bach și el mă îndemna să iau ceva, fiindcă nu va mai rămîne nimic după trecerea prietenilor. A trebuit să ne oprim la sosirea acestora, fiindcă veneau în cameră.

Dar mi-a spus că putem continua a doua zi, înainte să plece la aeroport. Apoi a observat că nu luasem nimic și m-a îndemnat din nou. I-am răspuns că nu vreau nimic. Aș vreau un singur lucru. «Ce vrei?» I-am răspuns: «vreau știința Dumneavoastră». Imi amintesc și acum felul în care m-a privit în ochi și apoi a spus: «o vei căpăta; acum ia ceva din lucruri!» S-a dus și a luat el o cravată galbenă; mai tîrziu mi-a spus ce semnificație avea pentru el. A trebuit să o iau; o am și astăzi. Și, într-adevăr, și-a ținut promisiunea...”



M-a invitat să vin la cursurile de la Siena, dar părinții s-au opus, spunînd că eram prea tînăr. Apoi ne-am întîlnit în Bologna și din ce în ce mai des... Ne-am întîlnit apoi la Moară, cu Ioana și Micky [Serge, fiul lui Celibidache], care se născuse de curînd, și m-a luat ca solist pretutindeni unde s-a dus. Aceasta a fost bucuria vieții, înainte de Munchen.

Rony Rogoff după repetiția generală la Iași

Rony Rogoff după repetiția generală la Iași

Am cîntat ca solist pretutindeni, la Copenhaga, în Germania, în Japonia, peste tot. Și cum știți, Sergiu cerea 8-9 repetiții cu orchestra, așa încît să cînți cu el un concert nu însemna doar o singură seară, ci să stai cu el împreună 8-9 zile. Cîntam, dar mi-a spus să și studiez, Dvorak, Bruckner sau Brahms. Imi spunea «după repetiții vom discuta și e mai bine să știi ce este în partitură».

După repetiție se ducea să mănînce, apoi făcea o siestă și la ora 16:00 îmi spunea «acum să vorbim despre Berlioz, sau Ceaikovsky sau Bruckner, să studiem partitura; te rog, înseamnă toate vocile din orchestră, vreau să văd; da, mi-a plăcut, dar de ce e așa? e o formă de cvartet, de ce a scris această voce? E bună pentru vioară, dar de ce a folosit-o aici?» Mi-a arătat și o mulțime Cu Sergiu Celibidache în tinerețe

Cu Sergiu Celibidache în tinerețe

de trucuri pe care numai un dirijor le știe. In Ceaikovski cum să modifici un tremolo, dar unii să cînte numai legato; de ce? din cauza armonicelor, dar de ce, de unde vin ele și din ce motiv? Ce armonice apar aici și pentru a se obține ce? [...] Cum să echilibrezi o orchestră, un cvartet de coarde; și am avut multe discuții pe numeoase teme.

Îl interesa filozofia, discutam despre viață, despre budism, chiar și lucruri simple, idoate, privind întotdeuna meciurile de fotbal la televizor. Fotbalul îi plăcea enorm. In Japonia - unde îi plăcea mîncarea locală - mi-a spus că îi e dor de una românească și m-a trimis să caut un restaurant, spunîndu-mi «imposibil să nu fie unul». Așa că am căutat ceva alimente românești... icre.

Ulterior, Celibidache obișnuia să spună: «lucrurile cele mai consecvente, dar și inconsecvente din viață le-am făcut cu Rony». Atunci nu prea înțelegeam la ce se referea, dar după dispariția lui am înțeles... Am cîntat împreună concertele de Brahms, [Alban] Berg, Mozart; sau chiar cu el la pian, toate sonatele de Beethoven, cea a lui Franck, cele ale lui Mozart. Numeroase piese de substanță în care mi-a demonstrat cunoșterea lui uriașă, pe care încerca să mi-a transfere, oricît de puțin eram capabil să o absorb.

Rony Rogoff la concertul memorial Celibidache cu Filarmonica din Iași

Rony Rogoff la concertul memorial Celibidache cu Filarmonica din Iași

Iar acum, încerc să fac ceea ce a făcut el, întreaga viață: să transmit cunoașterea generației următoare. Să mai cînt ca solist violonist nu mă mai interesează. Sergiu spunea întotdeuna «ce vom face cu Rony, ce vom face cu el?» Ce se putea face cu Rony? Să-l pui în fața Marii Porți a Kievului [din capodopera lui Mussorgsky, Tablouri dintr-o expoziție; n.red] și să vezi ce face el apoi.

Incet, încet, am învățat cum să echilibrez lucrurile. Adesea ascultînd un concert de Ceaikovski sau Simfonia Spaniolă de Lalo, auzeai numai o mare gălăgie orchestrală, nici o structură, fără nimic. Concertele de Mozart cîntat la Viena, la Filarmonică, le făceam numai cu el. Concertul de Berg l-am făcut apoi prima dată cu Orchestra de la Paris cu șapte repetiții, apoi au urmat alte nouă pentru concertele de la Copenhaga. Iar repetițiile, de două ori pe zi, reprezentau ceva. In final, concertul de Berg [În memoria unui înger] suna absolut ca o piesă de muzică de cameră, de la primele patru măsuri.”

Violonistul a predat el însuși muzica de cameră, creînd o adevărată școală în Italia, iar cu primul său grup de studenți, I Cammeristi, La Scuola di Rony Rogoff, a înregistrat o remarcabilă integrală a lucrărilor de Brahms.

La Scuola di Rony Rogoff, I cammeristi, interpretînd Brahms

La Scuola di Rony Rogoff, I cammeristi, interpretînd Brahms

„Despre muzica de cameră nu am discutat [cu Sergiu]. Am studiat-o singur, am înțeles întreaga ei complexitate, a trebuit să predau studenților mei cum să o cînte. Dacă ciclul Brahms făcut cu elevii mei în Italia nu a fost distribuit cum trebuie, motivele țin de politică, de politică... Dar e adevărat, am imprimat atunci live întregul ciclu, cvartete, cvintete, sextete. A cerut multă muncă, așa cum îmi ceruse Celibidache, să vii pregătit, nu numai cu notele dar și cu un întreg concept despre Brahms, intențiile, obiectivele lui, felul de a compune.

Rony Rogoff la Iași în cursul interviului cu Radio Europa Liberă

Rony Rogoff la Iași în cursul interviului cu Radio Europa Liberă

Cum spunea Celibidache: «nu cînta pînă nu știi despre ce este vorba, ce conține piesa, cum este construită, liniile ei interne, care este structura. Iar cînd toate acestea sînt lămurite, cum să o intonezi, ca în cazul unui cvartet. Celibidache știa întreaga orchestră, pe fiecare, cine ce notă scotea și dacă se afla în locul cuvenit. Lumea nu aude, dar el auzea totul. Și eu la fel acum: cînd aud... aud.”

Fiind unul din muzicienii care l-a cunoscut cel mai de aproape pe Sergiu Celibidache, l-am întrebat dacă se poate vorbi, așa cum se face în exces, despre un dirijor și ființă umană „dictatorială”.

„Nu cred că a fost de loc un dictator. Dar era foarte clar în ce-l privește, ideile lui, ceea ce dorește, și dacă întîlnea oameni ce nu corespundeau valorilor și exigențelelor sale morale, Sergiu nu vroia să mai audă de nimic. Nu era de loc, pe de altă parte, o ființă stupidă. Știa exact cine și de ce venea la el - unii pentru curriculum, să insereze că au studiat cu el.

L-am întrebat odată: «aștia nu cîntă de loc bine, îi mai asculți?» Mi-a răspuns: «sigur, atîta timp cît îi pot ajuta...» «Dar știi că te folosesc...» [Mi-a răspuns:] «Nu ei mă folosesc, EU îi folosesc să le transmit ceea ce cunosc...». «Dacă nu acum, dacă nu pot digera cunoștiințele, le va lua zece ani pînă vor reuși...»

Unii veneau urmărind în mod cert să facă o carieră. Știu mulți din această categorie. Îi spuneau că au nevoie să dirijeze, că au nevoie de o slujbă... Le spunea să se ducă să și-o găsească.

Sergiu Celibidache în 199o la București (foto E. Dichiseanu)

Sergiu Celibidache în 199o la București (foto E. Dichiseanu)

Nu, nu era vorba de un dictator. Intotdeuna, ușa era deschisă celor care veneau, dar rămînea la fel ca să plece. Nimeni, căruia îi lipseau valorile morale - nu cele referitoare la muzică - nu era binevenit. Nu pentru a căpăta oxigen!

Dictator? Nu! Sergiu nu a fost un dictator. Era foarte transparent în privința persoanei lui, foarte precis în ce privește căutarea lui despre „adevăr”. A fost toată viața în căutarea „adevărului”, ceea ce e adevărat. Iar în căutarea sa foarte obiectiv, aprofundînd, săpînd mereu, din ce în ce mai departe, din ce în ce mai profund. Tot timpul a căutat să fie onest și să găsească adevărul...

„Acum am înțeles această căutare a adevărului, ceea ce este dincolo de frumusețe... Aveam 40-45 de ani cînd l-am întîlnit în această postură a căutării adevărurilor... Ne-am cunoscut pe drumuri, împărțind mîncarea, viața, dar pe măsură ce timpul trecea, an după an, a devenit un exemplu pentru un soi de minimalism, în căutare veșnică doar a ceea ce este adevărul. Un om cu adevărat mare!!”
XS
SM
MD
LG