Linkuri accesibilitate

Christian JACQ, Ce dulce e viaţa la umbra palmierilor!


Autorul ne conduce într-o lume ce se deschide doar celor iniţiaţi: „Acum, nu mă mai mulţumesc să privesc. Văd”. Citeşte şi vezi!

O carte cântărind mai puţin decât o periuţă şi o pastă de dinţi, tocmai bună de luat în trusa de vacanţă, este volumaşul de povestiri al egiptologului francez Christian Jacq, Ce dulce e viaţa la umbra palmierilor!, Rao, 2006. (Între paranteze, francezii se împart în două mari categorii – de iulie şi de august – în funcţie de luna când pleacă în concediu.)
Deja motto-ul din Hermann Hesse ar trebui să-l atenţioneze pe cititor că se află în pragul unei lumi nu atât geografice, cât mentale, chit că topografierea unor locuri concrete – majoritatea din Valea Regilor – joacă un rol important în economia cărţii. Tonul îl dă chiar prima nuveletă, în care un experimentat globe-trotter se află în ultima sa misiune – descoperirea unei oaze ce a scăpat civilizaţiei, spre a o pune în… circuit turistic! – , asta după ce lumea a ajuns să i se pară „o portocală cojită pe cale de a putrezi”. O scriitură minimalistă scurtează distanţa dintre pornirea firească a călătorului de a-şi duce la bun sfârşit misiunea şi presimţirea miracolului ce stă să i se deschidă în faţă, în chip de oază netrecută pe nici o hartă, şi astfel ferită de intruşi. „Aici nu se petrece; aici se trăieşte”, vine replica unei locuitoare a oazei ce-şi lucrează grădina, şi tot ea îl lămureşte pe oaspetele nepoftit: „Legea oazei este corectitudinea, atât în gest cât şi în gândire.” De-aici încolo începe misterul: după ce face măsurătorile de rigoare, în vederea construirii unui mare complex turistic, arpentorul nostru se trezeşte peste noapte că „între palmieri, distanţa se schimbase. Boschetele de tamarin, sakieh, câmpul de alac şi marea fântână nu se mai aflau în acelaşi loc. Ai fi jurat că este altă oază”. Or, lucrul acesta nu-i surprinde deloc pe localnici, din contră: „Noi te-am pus în gardă (…) Nici guvernul, nici antrepriza ta, nici echipele de muncitori nu vor pătrunde în oază, pentru că nu ştiu cât de dulce este viaţa la umbra frunzelor de palmier”, iar ultimul schimb de replici ne edifică definitiv despre ce fel de texte ne aşteaptă mai departe:
„– Dar… unde suntem, în realitate?
– În partea cealaltă”.
Altfel spus, sub pretextul unor călătorii exotice, autorul ne conduce într-o lume ce se deschide doar celor iniţiaţi: „Multă vreme, n-am văzut decât faleze şi roci. Acum, nu mă mai mulţumesc să privesc. Văd”. Citeşte şi vezi!
2 iulie ’12

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG