Linkuri accesibilitate

Economistul Dumitru Budeanschi de la „Expert-Grup” despre noile majorări de TVA cerute de guvern.

Guvernul vrea unificarea, de anul viitor, a TVA-ului în agricultură, inclusiv în producţia de zahăr. Până acum, TVA-ul la zahăr era de aproape trei ori mai mic în raport cu taxa plătită de producătorii de ulei sau sucuri, de exemplu, ceea ce este inechitabil în spusele guvernanţilor. Criticii măsurilor cred însă că lipsurile din buget nu se completează prin împovărarea producătorilor, iar singurul efect al acestora ar putea fi sporirea contrabandei şi evaziunii. Discutăm în această dimineață subiectul cu economistul de la Centrul analitic „Expert-Grup”, Dumitru Budianschi.

Europa Liberă: Guvernul a aprobat şi trimis în parlament politica bugetar-fiscală pentru anul viitor, o politică cu măsuri calificate de patronate şi uniuni de producători drept „iraţionale”, capabile să „pună pe butuci” tot ce a mai rămas sănătos în economie. Vă propun să le luăm pe rând. TVA-ul la zahăr. Din 2005 am avut o cotă de 8 la sută , acum se propune 20 la sută, ca până în 2005. Să audiem împreună argumentele ministrului finanţelor, Veaceslav Negruţă, în apărarea acestei majorări, după care să începem discuţia.

Veaceslav Negruta

Veaceslav Negruta

Veaceslav Negruţa: „Noi astăzi în Republica Moldova plătim taxă pe valoarea adăugată (TVA) standard 20 la sută şi pentru ulei, care este rezultat al prelucrării floarea-soarelui, aşa, şi sucuri, care este rezultat al prelucrării fructelor, de exemplu merelor… De ce zahărul este tratat altfel? Cineva operează cu anumite informaţii precum că contrabanda ş.a.m.d. Cererea şi oferta determină preţul în piaţă. Nu politica fiscală are menirea să corecteze acele speculaţii sezoniere care se creează deseori, sau deficitul de zahăr ş.a.m.d. Noi am avut un an şi jumătate situaţia când zahărul a ajuns la 18 lei. Şi nu a fost majorare de TVA, nu a fost intervenţia statului. Dar a fost zahărul 18 lei. De ce? Întrebarea e bună. Acum va fi creştere sau nu va fi creştere? Eu cred că cererea şi oferta or face regulă şi competiţia va determina un preţ adecvat la produsul respectiv – zahărul.”

Europa Liberă: Iată argumentele ministrului finanţelor, dle Budianschi. Cine, din punctul dvs. de vedere are dreptate: producătorii sau guvernul?

Dumitru Budianschi

Dumitru Budianschi

Dumitru Budianschi: În primul rând eu aş dori să reamintesc că cotele reduse de TVA au anumite scopuri. De regulă ele vin să protejeze populaţia, şi în al doilea rând - producătorii autohtoni. Argumentele care au stat la baza introducerii cotei de 8 la sută iniţial nu au fost foarte clar stabilite. Din această cauză revenind acum la 20 la sută nu este clar ce s-a întâmplat cu obiectivele iniţial propuse. Acum referitor la creşterea de preţuri. Este evident că creşterea TVA este un factor fundamental. Şi desigur jocul conjuncturii poate să influenţeze o majorare mai mare sau mai mică, însă acesta este un factor fundamental care va duce la majorare de preţuri. Nu se poate de spus exact cine are dreptate: producătorii sau guvernul. Însă în mare măsură trebuie să ne uităm ce se întâmplă în regiune. Putem constatat că majoritatea ţărilor din regiune, inclusiv din UE, au taxe reduse la TVA pentru zahăr. Dacă toate ţările din regiune ar schimba cota de TVA, atunci ar fi poate oportun să modificăm şi noi.

Europa Liberă: Deci patronatele au dreptate când spun că va spori contrabanda, dacă există cote la TVA mai mici în ţările din jur?

Dumitru Budianschi: Contrabanda desigur că, când se măreşte o taxă – fie TVA, fie accizul – impulsul pentru a spori contrabanda evident va creşte. Acum, eu nu pot să spun în ce măsură vor fi afectaţi producătorii prin contrabandă. Există posibilitate ca ei
Majorarea TVA ar putea să stimuleze contrabanda...

să fie afectaţi şi prin livrările legale, din cauza diferitor regimuri vamale existente în zonă. Deci, să vezi traseul exact al importului zahărului într-o ţară din regiune cu care avem acorduri de liber schimb şi după aia să vezi reimportul în Republica Moldova este foarte greu de observat. În cazul în care se importă zahăr din trestie, el va fi mai ieftin, după care el intră în Republica Moldova şi am înţeles că e destul de greu de făcut diferenţa între un zahăr din trestie şi unul din sfeclă de zahăr, deci aici cu adevărat pot să apară probleme serioase pentru această ramură.

Europa Liberă: Dar guvernanţii spun, pe de altă parte, şi am să-l citez pe preşedintele comisiei parlamentare pentru buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă, că ar fi vorba despre, citez, „un lobby obraznic” în favoarea unor producători. Aveţi această impresie, că e vorba despre un lobby obraznic?

Dumitru Budianschi: N u pot să mă pronunţ, dar se lobbează desigur interesele, pentru că aceasta este o activitate de bază a oricăror producători, să-şi lobbeze interesele,l să aibă grijă ca interesele lor economice să fie apărate…

Europa Liberă: Există totuşi vreun motiv ca zahărul, vorba ministrului, să fie într-o poziţie privilegiată faţă de ulei, de exemplu?

Dumitru Budianschi: După cum am spus, sunt mai multe ţări în regiune care au această abordare, de grijă deosebită faţă de zahăr…

Europa Liberă: Deci, cel puţin din acest motiv ar trebui să ne gândim şi noi ce facem?

Dumitru Budianschi: Exact.

Europa Liberă: Ce consecinţe aţi putea anticipa dv. ale acestei măsuri? Ţinta guvernului sunt acumulările mai mari la buget. Vor reuşi autorităţile să atingă această ţintă?

Dumitru Budianschi: Dacă ne referim doar la zahăr, posibil că o oarecare creştere la buget va avea loc. Dar să nu uităm că mai avem o propunere serioasă ce ţine de producţia din fitotehnie şi horticultură.

Europa Liberă: Tocmai voiam să trecem la asta. Deci, guvernul vrea să introducă a taxă standard a TVA de 20 la sută pentru producţia agricolă primară, în locul celei reduse în unele domenii de 8 la sută. Din nou îl vom asculta pe ministrul Negruţă cu argumentele de rigoare şi vom reveni:

Veaceslav Negruţă: „Scopul nostru este de a face regulă în ceea ce se cheamă impozitarea. Reguli egale şi echitate fiscală pentru toate sectoarele şi, în interiorul sectoarelor, pentru toţi agenţii economici. Asta pe de o parte uşurează administrarea
Echitatea fiscală în toate sectoarele şi pentru toţi agenţii economici va demotiva schemele ilegale...


fiscală, demotivează schemele şi alte lucruri urâte, care din păcate încă mai sunt prezente. Cele 12 puncte procentuale de creştere vor fi integral restituite producătorilor agricoli de materie primă. Deci practic nu e vorba de creştere pentru producătorii agricoli. E vorba de restituirea ulterioară a TVA. Aproximativ acum pot să vă spun că măsurile ar putea să aducă suplimentar la buget 500-600 de milioane de lei. Dar urmează să precizăm cadrul macro-economic mai târziu în vară. Bunelul meu avea o vorbă – totul e mai gustos când e cu unt făcut. Cam aşa se întâmplă şi în termeni economici şi financiari – totul merge mult mai bine când avem şi creşterea economică aşteptată.”

Europa Liberă: Iată aşa o analogie de la ministrul finanţelor. În primul rând, dle Budianschi, pe timp de criză are vreo justificare guvernul ca să majoreze împovărarea producătorilor, sau dimpotrivă ar trebui să micşoreze cât e posibil această împovărare?

Dumitru Budianschi: Totuşi, eu aş reveni la faptul că în primul rând în urma sporirii TVA în mod direct este afectată totuşi populaţia, deci consumatorii. După aia, indirect, în rezultatul diminuării volumului de vânzări, vor suferi producătorii, ca consecinţă. Însă în forma actuală în care se restituie această cota de 60 de procente din cota TVA producătorii s-ar părea că nu ar trebui să fie afectaţi. Dar aş dori să amintesc aici că această formă de impozitare cu o taxă redusă de TVA a fost introdusă din 2010. Înainte a existat 20 la sută, însă trebuie de ţinut cont de contexte. Producătorii agricoli erau
Majorarea TVA va afecta populaţia prin creşterea preţurilor şi, indirect, producătorii...


atunci subvenţionaţi prin reîntoarcerea TVA-ului acumulat de la livrările în interiorul ţării. Odată cu venirea crizei din 2009, probabil s-a dorit să se facă regulă în subvenţionare şi s-a renunţat la forma aceasta de subvenţionare în favoarea altor forme, instituindu-se totodată taxa aceasta de 20 la sută. Acum se revine la o schemă aproximativ cum a fost cea anterioară, însă puţin redusă: înainte se restituia integral TVA, acum se va restitui doar 12 procente care cresc. Şui eu cred că aceasta nu va simplifica administrarea fiscală, ci dimpotrivă se va complica. Mai mult decât atât, întoarcerea TVA-ului noi ştim că are loc destul de anevoios. Şi aceasta va trezi întârzieri, efectul în procesul economic va fi pornit, se va declanşa procesul acesta de creşteri de preţuri, şi revenirea la un echilibru va fi deja cu anumite pierderi pentru societate. Aici în general mai sunt şi probleme legate de comerţul internaţional, în special TVA la import care este 20 de procente şi trebuie să vedem şi acest aspect cum influenţează competiţia în Republica Moldova. În general, eu aş spune că măsura de revenire la 20 de procente este una corectă, însă ce ţine de modalitatea şi timpul de aplicare a acestei măsuri, iată aici putem să mai reflectăm. Pentru că cu adevărat după cum arată prognozele, situaţia nu este una foarte bună. Ne aşteaptă o criză şi în situaţie de criză, majorările de preţuri care inevitabil vor fi la produsele acestea la care se va mări TVA va constitui un factor în plus de instabilitate în societate.
XS
SM
MD
LG