Linkuri accesibilitate

Plagiatul premierul Ponta - o cumpănă pentru prestigiul mediului academic românesc.


Cine şi-ar fi imaginat, la începutul anilor 2000, că premierul de atunci, care conducea ţara cu o mînă de fier, va ajunge într-o zi la închisoare? Nimeni, cu siguranţă, deşi imaginea lui Adrian Năstase începuse deja să ridice semne de întrebare în ceea ce priveşte suspiciunile de corupţie. Condamnarea lui Năstase a reprezentat, indubitabil, o victorie a statului de drept. Ceea ce a urmat însă deciziei pronunţate de instanţa supremă, Înalta Curte de Casaţie, a fost o melodramă penibilă, în care colegii de partid ai dlui Năstase precum şi o parte din mass-media au încercat să-l transforme pe fostul lider politic într-un martir al neamului. Au fost puse la îndoială imparţialitatea justiţiei, competenţa şi obiectivitatea organelor de anchetă, s-ar vorbit despre un „proces politic” şi, bineînţeles, s-a spus că totul a fost orchestrat de la Cotroceni, de preşedintele Băsescu. Să sperăm că totul a fost orchestrat de la Cotroceni, de preşedintele Băsescu. Să sperăm că acest circ nu-i va intimida în viitor pe cei chemaţi să dea verdicte şi să aplice legile. Am reuşit să avem o justiţie independentă, ar fi dezastruos ca ea să-şi piardă această independenţă şi să devină vulnerabilă în faţa presiunilor politice. Declaraţiile unor lideri ai Uniunii Social-Liberale, cum că puterea reală nu le va aparţine atîta vreme cît nu vor controla şi justiţia, sînt mai mult decît neliniştitoare.

Al doilea eveniment care a făcut valuri în mass-media şi în lumea politică a fost acuzaţia de plagiat care îl vizează pe Victor Ponta. În teza de doctorat pe care a susţinut-o în 2003, actualul prim-ministru a reprodus identic zeci de pagini din alte lucrări. După cum arată dovezile prezentate în presă plagiatul este incontestabil. Aşa cum era de aşteptat, susţinătorii lui Victor Ponta au sărit să-l apere, invocînd însă „argumente” ce mi se par de-a dreptul halucinante: cum că, spre exemplu, ghilimelele n-ar fi obligatorii cînd citezi din cineva, că nu e musai să indici sursa în note de subsol, că e suficient ca lucrarea din care s-au reprodus pagini întregi să apară în bibliografia finală etc. Că printre susţinătorii ce au pus în circulaţie asemenea enormităţi sînt şi cîţiva profesori universitari e cu atît mai grav; ei nu au cum să ignore regulile elementare ale elaborării unei lucrări ştiinţifice. Universitatea din Bucureşti a anunţat că va institui o comisie care să examineze cazul Ponta. Va fi un moment de cumpănă, cu consecinţe importante asupra prestigiului mediului academic românesc.
XS
SM
MD
LG