Linkuri accesibilitate

Iurie Gotişan: Dar decizia finală este a Gazpromului şi este practic imprevizibilă.


Ministrul economiei, Valeriu Lazăr, a spus că până la sfârșitul anului curent gazul nu se va scumpi, dar nici șanse pentru ieftinire nu sunt. Valeriu Lazăr a fost recent la Forumul economic de la Sankt Petersburg, unde s-a întâlnit cu membri ai guvernului rus şi reprezentanţi ai conducerii Gazprom. Ministrul economiei speră într-un nou acord cu Gazprom până la sfârşitul anului, între timp a fost prelungit actualul contract. Acesta este şi subiectul discuţiei avută de Valentina Ursu cu analistul economic Iurie Gotişan:

Iurie Gotişan: Conjunctura creată chiar este destul de tensionată şi, neavînd un contract cu Gazprom pentru o perioada determinată, implică multă incertitudine şi nesiguranţă. Se ştie pe de o parte că concernul rus a prelungit contractul vechi care era în vigoare cu privire la furnizarea gazelor naturale în Republica Moldova şi tranzitarea acestora prin teritoriul ţării în perioada 2007-201 pînă la data de 30 iunie 2012 curent. Recent însă se mai zvonea că acesta va mai fi prelungit încă pentru un an de zile, perioadă care este departe de a fi cu predictibilitate sau să stăm bine merci fară a ne face mari griji.

Europa Liberă: Dle Gotişan, dar această ţinere în suspans parcă ar fi una intenţionată de către cei de la Moscova, or Federaţia Rusă a declarat cu text deschis că ar fi supărată pe Chişinău că Moldova a aderat la Pachetul energetic III al UE?

Iurie Gotişan:
Bine, nu este exclus că asta ar fi şi o implicaţie politică, ţinînd cont şi de episoadele frecvente şi nu tocmai fericite avute pe dimensiunea de aprovizionare cu gaze naturale de la Gazprom, companie care este în întregime controlată de guvernul Federaţiei Ruse. De fapt în primăvara acestui an se duceau negocieri cu partea rusă privind încheierea unui nou acord, probabil că aderarea Moldovei la acel Pachet energetic III al UE despre care aţi pomenit şi dvs. a făcut că negocierile să fie suspendate anume de partea rusă, pachet care presupune divizarea companiilor energetice, inclusiv din domeniul gazului, în una de distribuţie şi alta de transport, adică să nu se monopolizeze piaţă, fapt care pînă la urmă nu place Gazpromului.

Europa Liberă: Am putea spera la un nou contract echitabil, avantajos, pentru o mai multă predictibilitate în furnizare după cum spuneaţi şi de ce nu o mai mare siguranţă în consum, că asta îl interesează mai mult pe om?

Iurie Gotişan:
Din cîte-mi amintesc chiar ministrul Lazar a declarat că noul contract cu Gazprom de livrare a gazelor Republicii Moldova urmează să fie semnat după ce se va ajunge la o înţelegere dintre Chişinău şi Moscova privind încheierea acordului interguvernamental de colaborare pe domeniul combustibililor şi energiei, fără a specifica o dată sau perioadă anume. Se ştie că documentul va fi discutat numai după ce premierul rus Medvedev va delega un reprezentat special din partea Rusiei sau Gazpromului.

Europa Liberă: Vicepremierul Lazăr declarase Europei Libere că imediat după ce va fi definitivată componenţa noului cabinet de miniştri de la Moscova, Chişinăul va aduce pe masa de negocieri şi acest acord. Se cunosc alte detalii ce ar cuprinde viitorul acord?

Iurie Gotişan:
Alte detalii decît cele ce s-au făcut publice, inclusiv presei nu se cunosc. Adică acest document va conţine pe semne principiile de garantare a investiţiilor făcute de Gazprom în Moldova, reorganizarea sectorului de aprovizionare cu gaze moldovenesc şi mecanismul rambursării datoriilor istorice. Vedeţi negocierile în detalii cu Gazpromul mai de fiecare dată se ţineau departe de ochii lumii sau publicului larg, fapt pentru care au fost şi sunt catalogate ca netransparente. Cît priveşte rămînerea Moldovei fără gaze, aceasta este exclus, ori simpla explicaţie în acest sens arată ca mai întîi de toate Gazpromul ar trebui să sisteze livrările de gaze Ucrainei pe unde trec principalele branşamente, însă un asemenea deznodămînt nu se arată.

Europa Liberă: Cel mai vulnerabil aspect pare să rămînă cel cu privire la datoriile pe care le are regiunea transnistreană pentru consumul de gaze. Haideţi să vedem că în cazul unui nou acord Moldova ar avea de cîştigat în preţ, fiindcă guvernanţii au lăsat să se înţeleagă că în cadrul acestor negocieri se insistă şi pe micşorarea preţului la gazele consumate.

Iurie Gotişan:
Iarăşi este dificil să invoc o cifră anume, de altfel ca şi în cazul potenţialei perioade cînd ar putea fi semnat noul acord sau document. Însă evoluţiile de pe pieţele internaţionale, adică cele energetice, inclusiv petroliere mă fac să presupun că acesta nu va fi majorat, adică actualul preţ. Deoarece preţul petrolului la bursele internaţionale este în descreştere, iar acesta în mare parte corelează cu cele care se practică pe piaţa gazelor naturale. În plus, noul preţ va depinde şi de capacitatea de negociere a autorităţilor moldoveneşti de a ţine măcar la preţul actual, adică cel de cca 400 dolari pentru mia de m3. Dar, vorba aia, cel cu „banu’ mare este şi cel ce comanda muzica”, decizia finală este de partea celor de la Gazprom şi este practic imprevizibilă, deocamdată.
XS
SM
MD
LG