Linkuri accesibilitate

Misiva de adorare supusă a fiului lui Năstase e inversul celei scrisă de Kafka tatălui său: „Aminteste-ti cum te lamentai asupra propriei tale persoane.“


În drama rău jucată în momentul iesirii din scenă a lui Adrian Năstase, personajul cel mai tragic a trecut neobservat. Singura notă autentic dureroasă a acestui episod scos dintr-o commedia dell‘arte a fost dată de fiul său Andrei, căruia i se încredinţase scurtul dar dificilul rol de a citi „testamentul politic“ al unui tată încă viu.

E drept ca in ultimul moment, in fata sarcasmului presei, s-a renuntat la declamarea publică a acelui document rău ticluit ce trebuia să stârnească compasiune printr-o retorică ieftină (folosind de pildă de patru ori „place“ si „a plăcea“ în doar două rînduri: „Mi-ar plăcea ca generaţiile viitoare să ştie că mi-a plăcut să scriu. La fel de mult, însă, mi-ar face o mare plăcere să ştiu, de la cei care ne urmează, că le place să citească"…).

Aceasta a fost unica notă autentic dramatică a poveştii, punînd în lumină tragedia de factură mitologică a unui tînăr manipulat de un tată devorator si mistuitor al identitatii fiului. Cheia o oferă fiul insusi, care isi incheia mesajul de sprijin, mesaj la rîndul lui patetic si preluat complezent in presă, cu: „Încerc să fiu, în continuare, fiul cel mare, ascultător".

„Ascultător“ - aşa se defineste un adult a cărui personalitate a fost plămădită de un tată manipulator.

„Ascultător“ e aici cheia, în acest cuvînt final al mesajului care aduce o notă de autenticitate. Acest tînăr a căutat sa-si joace ascultător rolul, indiferent dacă simtea sau nu ridicolul atroce al situatiei. Intreaga manevră cu „testamentul“ si fiul ce al fi trebuit sa-l citeasca îl arată pe Adrian Năstase ca pe încă unul din acei taţi dominatori si impregnaţi de hybris, pentru care odraslele sint doar prelungiri ale personalităţii lor, unelte vii bune de folosit la ananghie.

Cunoastem mulţi din acei oameni cu carismă si ego strivitor, ce traversează nepasători tragediile fără nume pe care le produc printre cei apropiaţi. Marlon Brando, de pildă, ai cărui copii dereglaţi omoară si se sinucid; Brando a continuat însă impreturbabil să se ocupe de cauza indienilor, după ce a jucat teatru la proces, explicănd ca copiii nu au ieşit asa cum ar fi vrut el.

Sau Bernard Madoff, escrocul condamnat în SUA la 150 de ani inchisoare, al cărui fiu s-a spînzurat de ruşine; Madoff însă a refuzat imperturbabil propunerea inchisorii de a merge sa participe la o slujbă religioasa in memoria feciorului.

La fel, în Croatia, fostul premier Ivo Sanader, un prieten al lui Nastase, omul care a dus Croatia in NATO si in UE, judecat actualmente la Zagreb pentru inaltă coruptie, s-a folosit de copii, deschizând zeci de conturi bancare in numele fetelor lui. In ziua in care trebuia sa fie arestat, Sanader nu s-a sinucis ci a fugit, pur si simplu, pe autostrada, cu masina uneia din fete. Spre deosebire de fiul lui Nastase, însă, in anul de inchisoare preventiva pe care tatăl l-a facut in asteptarea procesului, fetele lui Sanader nu au mers niciodata sa-l viziteze in inchisoare.

Citind misiva de adorare supusă adresată de fiu tatălui condamnat definitiv de justitia ţarii lui nu se poate sa nu-ţi amintesti de misiva similară, de eliberare tardivă, scrisă de Kafka tatălui său si în care autorul, în sfârsit slobod, îi amintea părintelui dominator: „Aminteste-ti că mijloacele tale eficace de educare au fost întotdeauna ironia răutăcioasă si lamentarea asupra propriei tale persoane.“

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG