Linkuri accesibilitate

Petre Guran, directorul Institutului Cultural Român de la Chişinău.


Musafirul meu de astăzi este directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău, Petre Guran, pe care l-am invitat să treacă în revistă activităţile instituţiei de natură să ilustreze obiectivele pe care şi le-a propus în urmă cu aproape doi ani, când a acceptat să căpitănească această ambarcaţiune. Recunosc, furtunile care s-au dezlănţuit la Bucureşti după inconfundabila intervenţie a premierului Ponta în statutul de reţele ICR-uri, a grăbit realizarea acestui interviu, oricum trecut în agenda mea pentru acest an. Nu aşteptăm neapărat o toamnă, când să numărăm bobocii, dar un bilanţ e binevenit oricând.

Europa Liberă: Să ne spuneţi, vă rog, cu ce s-a soldat prezenţa Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău? Prezenţa însemnând şi activitatea.

Petre Guran: „Vă mulţumesc mult pentru această ocazie de a vorbi de bilanţ, cu atât mai mult că anul acesta chiar din luna iulie, gândim deja planul anual pentru 2013. Adică am reuşit să intrăm în ritmul celorlalte institute culturale.”

Europa Liberă: Care sunt câte? Ca să le amintim ascultătorilor şi să-şi dea seama cât de important este Chişinăul, de rând cu Lisabona, New Yorkul sau…

Petre Guran:
„Da, aşa, vreau să spun că sunt 17 institute cu titlu de institut cultural român. Este o secţie la a Institutului Cultural Român şi e un birou recent deschis în Liban al ICR. Cele 17 institute cu titlul de Institut Cultural Român sunt în principalele capitale ale Europei, cu două excepţii pe alte continente – este vorba de New York, deci capitala culturală a Statelor Unite, şi de Tel Aviv, capitala statului Israel. Deschiderea biroului însă de la Liban este de asemenea foarte importantă fiindcă dă semnalul deschiderii către lumea arabă.

În acest peisaj, sigur că Institutul Cultural Român la Chişinău pare că a întârziat, au fost motive de răceală a relaţiilor între cele două state. Această răceală a fost depăşită şi, după cum ştim, în septembrie 2010 s-a înfiinţat şi la Chişinău cu acest titlu de al 17-ea Institut Cultural Român şi care la Chişinău, repet pentru ascultătorii care ne aud prima oară, poartă numele poetului Mihai Eminescu.”

Europa Liberă: Şi care lesne pot ă găsească interviul pe care l-aţi acordat Dumneavoastră Europei Libere imediat după preluarea acestei funcţii.

Petre Guran:
„Mă bucur foarte tare că un gând născut în săptămânile acelea şi pronunţat pentru prima oară la acest microfon la Radio Europa Liberă, un termen concept – regăsire, a reuşit să se materializeze real în acţiunile pe care le-am făcut aici. Acestea sunt cu adevărat acţiuni de reconstrucţie, aş
„Regăsirea” a fost cu adevărat un termen fericit şi care rămâne pentru mulţi ani o prioritate a Institutului cultural român.

spune aproape, a memoriei, a unei memorii foarte variate, începând de la memoria istorică a faptelor, până la memoria tehnicii, la memoria manualităţii, la memoria meşteşugurilor. Şi aici este vorba de proiectul covoarelor basarabene. „Regăsirea” a fost cu adevărat un termen fericit şi care rămâne pentru mulţi ani o prioritate a Institutului cultural român. Mă bucur foarte tare că în prin anul ce l-am petrecut aici la Chişinău, 2011 şi acum începutul lui 2012, am reuşit să trecem de la o perspectivă aş spune inter-românească la o perspectivă inter-europeană.”

Vasile Botnaru

Vasile Botnaru

Europa Liberă: Înainte de asta vreau totuşi sumar să sintetizaţi sarcina Institutului Cultural Român. De aia am făcut trimitere la acel interviu, în care foarte clar aţi anunţat obiectivele Institutului şi opţiunea Dumneavoastră personală. Dar pentru acei care continuă să aibă impresia greşită că Institutul cultural român ar fi o formulă propagandistică subtilă. Vă rog să le spuneţi cu ce vă ocupaţi de fapt în Chişinău şi toate celelalte 17 centre importante civilizaţionale.

Petre Guran:
„Mai daţi-mi voie să fac o mică paranteză şi apoi răspund punctual întrebării Dumneavoastră. Mica paranteză este că înainte ca România să aibă un Institut Cultural Român, Franţa a avut un Institut Cultural Francez, Institutul Francez numit chiar aşa, şi Marea Britanie cu British Council, şi Germania cu Goethe Institut. În mod natural şi firesc aceste institute exportau cultură franceză, germană. Toate aceste ţări – Franţa, Germania, Marea Britanie îşi exportau cultura, care era un mijloc de a afirma importanţa ţării lor de data asta în lumea largă. Această perspectivă era, dacă vreţi, e prerogativa secolului 19, a secolului 20 şi mai ales a secolului în care, ca să spun aşa, colonialismul direct a fost înlocuit cu influenţa culturală.

Numai că foarte repede toate aceste ţări şi-au dat seama că lumea a preluat cultural, că ei se află într-un dialog
România nu a avut niciodată o bază colonială şi nu a practicat exportul imperial de cultură, dar Institutul cultural român s-a născut din necesitatea de a prezenta România lumii.

cu diferitele locuri în care-şi desfăşoară activitatea şi toate aceste institute s-au transformat într-un mijloc dimpotrivă de a crea punţi, nu de a impune o viziune. Şi multe dintre ele au făcut invers, au adus în ţara de origine aspecte ale culturii franceze din Québec, aspecte ale culturii britanice, sau englezeşti din lumea largă, din Australia, din Statele Unite, din Canada ş.a.m.d.

România nu a avut niciodată o bază colonială şi nu a practicat exportul imperial de cultură, dar Institutul cultural român s-a născut din necesitatea de a prezenta România lumii. De-a spune „bună ziua, uitaţi-vă despre ce este vorba.”

Europa Liberă: Că nu suntem doar Dracula.

Petre Guran:
„Şi evident împotriva formulelor simplificate, care sunt Dracula, Ceauşescu, câteva imagini din Delta Dunării, castelul Bran, eventual Peleşul şi Voroneţul. Nu există aşa câteva imagini iconice ale României. Nu, România este o realitate mult mai complexă şi în orice caz creatorii ei sunt mai interesanţi decât imaginile acestea mai degrabă de catalog turistic, de ghid turistic decât o realitate culturală.”

Europa Liberă: A propos, personal a văzut francezi care habar nu aveau că l-a luat cu împrumut de la români pe Ionesco sau pe Brâncuşi.

Petre Guran: „Este evident că România, pe lângă creaţia din interiorul graniţelor, există o cultură şi o creaţie românească în afara graniţelor, care este foarte importantă. Acest exil cultural a fost produs de instaurarea regimului comunist în perioada 45-47 şi de urmările apoi ale regimului în interiorul graniţelor, astfel încât astăzi ajungem la concluzia că o mai mare parte, mai bogată, mai intensă, mai celebră din creaţia culturală românească a fost produsă în afara graniţelor decât înăuntrul României, frontierelor politice.

Acum, într-o oarecare măsură, şi Republica Moldova se înscrie la această categorie, adică şi aici există o creaţie culturală românească, care este în afara frontierelor politice actuale ale României, dar o creaţie culturală românească, care cantitativ şi în unele cazuri calitativ trebuie integrată în patrimoniul de expresie românească.”

Europa Liberă: Şi vă referiţi în egală măsură la, de exemplu, creatori de romane, filme, dar şi la încondeietori de ouă şi ţesători de covoare.

Petre Guran:
„Evident, evident, aici urmărind Dumneavoastră puţin programul Institutului nostru, aici creaţii culturală presupune o paletă foarte largă, care merge de la autenticul cât a mai rămas, acolo unde poate fi descoperit în meşteşugul ţărănesc, până la creaţia muzicală contemporană. Am avut zilele acestea Festivalul Muzicii Noi, Ghenadie Ciobanu l-a organizat.”

Europa Liberă: Insist să vă provoc cu precizarea că acei oameni care se tem de „expansiunea românească” văd în restabilirea acestui puzzle cultural un fundament pentru o viitoare posibilă unire politică. Acum, Dumneavoastră vă preocupaţi de restabilirea unităţii culturale româneşti, sau păstrarea acestei integrităţi culturale, de dragul artei?

Petre Guran:
„Înainte de toate statul român şi vorbesc acum în calitatea mea de reprezentant în domeniul cultural al statului român, statul român îşi recunoaşte o datorie faţă de foştii săi cetăţeni, deci cei care au avut cetăţenie românească şi faţă de
Statul român recunoaşte o datorie faţă de cultura românească produsă în diferite teritorii în jurul României, dar în mod special aş spune, cu precădere în Republica Moldova.

moştenitorii lor în domeniul în primul rând al cetăţeniei şi asta ştiţi că pe această bază juridică se acordă cetăţenia românească, adică pe baza juridică, tu părinţii sau bunicii sau chiar străbunicii tăi au avut cetăţenie românească. În domeniul cultural la fel statul român recunoaşte o datorie faţă de cultura românească produsă în diferite teritorii în jurul României, dar în mod special aş spune, cu precădere în Republica Moldova, ca spaţiu, stat moştenitor al noţiunii geopolitice de Basarabia.”

Europa Liberă: British Council şi Institutul Cultural Francez fac acelaşi lucru?

Petre Guran:
„British Council şi Institutul Cultural Francez nu se află în această situaţie din cauza unor condiţii, ca să spun aşa, geografice foarte speciale. Marea Britanie e înconjurată de ape, apoi dacă e să vedem Statele Unite ca un fel de Republică Moldova a Marii Britanii, atunci sigur că succesul exportului cultural a fost de o asemenea dimensiuni încât desigur astăzi nu mai trebuie să le poarte de grijă.”

Europa Liberă: Doamne, ce mult îmi place această comparaţie.

Petre Guran:
„Da, vreau să spun că într-adevăr Vestul Europei, prin istoria lui multiseculară de aşezare a graniţelor a creat naţiuni deja fixate într-un fel geografic. Estul Europei, după cum ştim, a început să construiască aceste frontiere în mod real abia în a doua jumătate a secolului al 19-ea. Şi atunci aceste frontiere, şi aici mă gândesc nu numai la România, ci şi la Bulgaria, la Serbia cu varianta sa iugoslavă, care se restrânge şi recade în bucăţi, mă gândesc la Ungaria, care se gândeşte ca un imperiu şi pe urmă redevine o ţară de dimensiuni balcanice, ca să spun aşa, în mod natural.

Toate aceste realităţi fac ca Estul Europei să fie special în această privinţă. Acum România însă, dacă vreţi, este plămânul estic al latinităţii. Şi asta este foarte important de înţeles, întreg spaţiul balcanic a fost parte din imperiul roman, a avut o populaţie latinofonă foarte importantă, cu oraşe, cu biserici, cu temple, cu bazilici, cu arhitectură, cu tot ceea ce înseamnă civilizaţie de cel mai înalt grad al antichităţii.

Lumea aceasta era evident că, Petre Guran

Petre Guran

mai devreme sau mai târziu, se va regăsi în pofida popoarelor migratoare, care s-au stabilit aici într-o mie de ani, se va regăsi într-o formulă majoră.

România a căpătat încet-încet conştiinţa că reprezintă această latinitate orientală. Şi atunci sigur că în definiţia aceasta culturală îşi găsesc un loc şi populaţiile Vlahiei din Balcani, şi populaţiile vorbitoare de limbă română din diferite alte zone, care nu fac parte din teritoriul istoric, cel circumscris la un moment dat de frontiere.

Acum Republica Moldova este în altă situaţie. Aici este un stat care a apărut în urma unei circumstanţe din a doua jumătate a secolului 20 pe un fragment de teritoriu al României moderne. Deci nu e un fragment din latinitatea orientală, e chiar România modernă, aceea care în 1940, într-un ultimatum abuziv a fost ciopârţită şi în cele din urmă supusă unui tratat de pace nedrept, dar acestea sunt consecinţele celui de-al doilea război mondial, nu le discutăm la nivel european astăzi, fiindcă gândim altfel. Nu fiindcă Pactul Ribbentrop-Molotov ar fi valabil. Acela, ştim, a fost condamnat de toate ţările, numai că perspectiva căreia i s-a alăturat astăzi România este cea a construcţiei unei formule pe care o putem numi supra-naţională, deşi ea nu anulează rolul naţiunilor, ci le permite numai, creează un sistem politic care să le permită conveţuirea paşnică. Asta este Uniunea Europeană. Şi aici e marea diferenţă faţă de Statele Unite. Statele Unite sunt ceea ce s-a numit un termen englezesc melting pot, o oală în care se amestecă tot soiul de ingrediente naţionale europene.”

Europa Liberă: Ca să iasă o naţiune americană.

Petre Guran:
„Ca să iasă o naţiune americană. Uniunea Europeană nu are scopul de a crea o naţiune europeană. Ea rămâne o casă a naţiunilor, a sensibilităţilor particulare, numai că nu se mai gândeşte în antagonism, adică definiţia prin comparaţie sau prin diferenţiere unii faţă de alţii.”

Europa Liberă: Deci aici şi-ar avea locul şi acei care revendică acest teritoriu drept baştină a lui Puşkin.

Petre Guran:
„A, evident, evident. Cum să spun, nu am avut nici o inhibiţie, nici o rezervă în a spune, de îndată ce am învăţat acest lucru şi am vizitat muzeul Puşkin din Chişinău, din a spune: este un element de patrimoniu al Chişinăului. Şi cei care se regăsesc în Puşkin au în mod natural loc în casa aceasta mare a naţiunilor europene, aş spune într-un context în care toate sensibilităţile, oricât de ciudate ar fi, au dreptul să existe. Vorbesc de sensibilităţi culturale.”

Vasile Botnaru

Vasile Botnaru

Europa Liberă: Dar politicienii nu sunt la fel de toleranţi unii cu alţii. Politicienii spun: sau spaţiul românesc, sau spaţiul slav. Pe ei cum îi împăcaţi?

Petre Guran:
„Bun, aici aş spune că politicienii care procedează în acest fel o fac, bun, din interese electorale în primul rând, fiindcă au un electorat căruia îi place poate să audă un anumit discurs. O mai fac, aş spune, şi în mod inevitabil din ignoranţă. Din păcate, după ce a existat exagerarea din anii 50 a slavofiliei şi a slavonismului în cultura română, dar care a fost scurtă, de altfel, şi ideologic prost făcută, s-a ajuns la ignorarea rolului slavonei şi a elementului slav în constituirea culturii române contemporane.”

Europa Liberă: Asta o spune Petre Guran, cel care a studiat Bizanţul.

Petre Guran:
„Exact, o spune bizantinistul, slavistul, dacă vreţi, Petre Guran, fiindcă în teza mea m-am ocupat şi de texte propriu-zis slavone. V-o spune elevul lui Dan Horia Mazilu, care a învăţat slavona românească pe învăţăturile lui Neagoe
Admir în acest sens opera lui Neagu Djuvara fiindcă are curajul de a demonstra că există un parcurs care nu este liniar, care este creat din circumstanţe al apariţiei statelor româneşti medievale.

Basarab. Dacă ignori acest lucru, ignori particularitatea, nu mai ştii de ce românii nu sunt la fel cu portughezii. Identitatea românească trebuie păstrată şi cultivată în complexitatea ei, fără nici o inhibiţie. Admir în acest sens opera lui Neagu Djuvara fiindcă are curajul de a demonstra că există un parcurs care nu este liniar, care este creat din circumstanţe al apariţiei statelor româneşti medievale, că acest parcurs a integrat la un moment dat între ciudăţeniile Europei Răsăritene, a integrat elementul cuman. Deci, este o populaţie care s-a revărsat în populaţia românească cu tot ce a avut ea, pierzându-şi limba, dar lăsând unele cuvinte în limbă, cu atât mai mult nu vorbesc de populaţia slavă.”

Europa Liberă: ce va reuşit, pornind de la aceste deziderate, într-un an şi de aflare la Chişinău?

Petre Guran:
„Într-un an, da exact, şi jumătate să zicem din momentul în care am avut un buget propriu, nu că am avut un buget pe anul 2011 şi acum suntem la jumătatea anului 2012, în primul rând am reuşit împrietenirea. A fost un efort din partea mea şi a echipei mele de cunoaştere în detaliu, cu toată curiozitatea ingenuă a unui cercetător, cunoaşterea în detaliu a peisajului cultural din Republica Moldova, care este în parte basarabean, în sensul că trimite la rădăcinile interbelice, mai rare ori la rădăcinile ţariste, din secolul 19, dar şi realitatea culturală contemporană, care sigur că are un mic iz post-sovietic sau sovietic, ţine de realităţile create în anii 60-70-80. Este vorba chiar de viaţa oamenilor, care s-au născut în aceste decenii.”

Europa Liberă: Asta e optica savantului. Dar ca administrator, aţi avut de înfruntat şi nişte ostilităţi, intrigi, rivalităţi?

Petre Guran:
„Aş spune în limite absolut suportabile şi raţionale. Tonul general a fost al unei întâlniri amicale, în multe cazuri entuziastă, bucuroasă, ca o adevărată petrecere. Deci, o bucurie a regăsirii, revenim la tema regăsirii. Multă lume, vorbesc de instituţii, persoane de conducerea acestor instituţii, ne-au întâmpinat ca pe o adevărată sărbătoare - a venit Institutul cultural român şi aş spune ca pe o adevărată sărbătoare în alte spaţii decât al Chişinăului am simţit această sărbătoare mai puternic.”

Europa Liberă: Dar nu cumva pentru că aţi venit cu nişte bani, cu nişte fonduri?

Petre Guran: „Nu, nu, nu. Realmente cred că sentimentul era autentic de bucurie. El s-a exprimat cu mult înainte de a avea certitudinea sau perspectiva unei colaborări cu implicări financiare, iar perspectiva Institutului a fost din punct de vedere birocratic, ca să spun aşa, atât de tipică încât nu cred că cineva a apucat să-şi facă cu adevărat o bucurie din resursele care au fost din cele din urmă folosite. Şi vorbesc aici inevitabil o instituţie are întârzieri, are reguli ale ei, îşi plăteşte taxele.”

Europa Liberă: Şi nu dă bani de pomană.

Petre Guran:
„Şi nu dă bani de pomană, exact, şi nu dă bani de pomană. Deci, nu cred că cineva, mă bucur că s-au bucurat de răsplata muncii lor, dar nu cred că răsplata a fost vreo dată nemeritată sau peste măsură.”

Europa Liberă: Dar în general sunteţi zgârcit când alegeţi cui să daţi bani sau pentru ce? Vorbim convenţional.

Petre Guran:
„Aş spune că am fost foarte atent şi foarte chibzuit în gestionarea fondurilor, asta da, pot să spun.”

Europa Liberă: Asta ştiu că aveţi vocaţia de om riguros.

Petre Guran:
„Da, zgârcit nu în sensul că mi-am cheltuit bugetul, ajung cu el la zero, n-am stat niciodată să-mi rămână un ban sub saltea. Dacă ar fi pe pofta inimii mele şi ca să spun aşa pe energia echipei mele, suntem trei oameni de acum faimoşi ai Institutului, şi aici îmi pare bine să menţionez pe Ecaterina Dimancea Dumbraveanu şi pe Andrei Nicolescu, pe puterea, şi energia, şi dorinţa noastră de muncă am fi cheltuit mai mult.”

Europa Liberă: Dar din cât aţi cheltuit ce aţi reuşit, revin iarăşi la întrebarea proverbială?

Petre Guran:
„Aşa, acum vreau să spun câteva programe mari şi să vorbesc de ceea ce în momentul de faţă în sufletul meu e realizarea cea mai mare – e vorba de masteratul marilor cărţi
Producem cultură românească de factură europeană la Chişinău de care va beneficia ulterior un spaţiu românesc

ale civilizaţiilor europene, care nu există încă în spaţiul românesc. Nici o universitate românească, este o premieră în spaţiul cultural românesc. Ea se petrece la Chişinău şi se va exporta în România. Deci, fiţi atenţi, producem cultură românească de factură europeană la Chişinău de care va beneficia ulterior un spaţiu românesc, mă refer la Timişoara. Deci, lucrurile încep să se petreacă în sens invers. Acest masterat este organizat în felul următor – temele de studiu sunt câte o carte, o mare carte a civilizaţiei europene. E vorba de canonul filosofico-literar al civilizaţiei europene.”

Europa Liberă: Cum ar fi?

Petre Guran:
„Începem cu Homer, cu Platon, cu Sfântul Augustin, cu Evangheliile, cu Don Quijote, cu Cervantes, cu Machiavelli şi terminăm cu Tomas Mann, cu Soljeniţin, cu Nicolae Steinhardt.”

Europa Liberă: Dar nu s-a spus suficient despre aceste cărţi?

Petre Guran:
„Nu numai că nu s-a spus suficient despre aceste cărţi, dar aceste cărţi când te duci în populaţia studenţească reală, cea de astăzi, cea de pe bănci nu cea virtuală, din mintea noastră, îţi dai seama că sunt autori cvasi-necunoscuţi, de abia numele le-a mai rămas în memoria studenţilor. Un nume vag, de multe ori cu informaţii denaturate. În orice caz nici o cunoaştere a realităţii acestor opere, nu mai vorbesc a influenţei, a felului în care s-a oglindit această operă în cultura europeană în trei milenii.”

Europa Liberă: Deci, s-au transformat în comixuri şi benzi desenate.

Petre Guran:
„Evident. Al doilea avantaj al acestui program este că îi pune pe studenţi să-şi ascută mintea în luptă cu aceste texte. Gândiţi-vă numai la traducerea lui George Murnu a Iliadei, care este un text de creaţie literară în limba română, fiindcă George Murnu trebuie să adapteze vocabularul homeric la limba română şi el e creator de limbă română. Prea puţini, sigur că specialiştii ştiu de această operă, dar dacă noi vom avea studenţi, care îşi vor hrăni vocabularul, îşi vor ascuţi mintea cu traducerea lui Murnu din Iliada, o asemenea performanţă este realmente excepţională. Şi aici aş vrea să
Măcar prin frecventarea asiduă, adică cititul atent, recititul, analiza pe textele marilor minţi ale umanităţii ne vom putea forma la nivel superior.

folosesc un argument al lui Levi Strauss, marele profesor, intelectual american, care spune că cel mai bine învăţăm învăţătura de la marile minţi ale umanităţii. Nu întotdeauna avem lângă noi în viaţă o astfel de mare minte, dar avem aceste mari minţi, exprimându-se în operele lor. Măcar prin frecventarea asiduă, adică cititul atent, recititul, analiza pe textele marilor minţi ale umanităţii ne vom putea forma la nivel superior. De aceea eu spun întoarcerea la textele acestea canonice este cu mult preferabilă citirii manualelor. Manualele din păcate au omorât cultura europeană. Studentul trebuie să se întoarcă la aceste texte şi atunci aceste texte vor beneficia în primul rând de o lectură asiduă de seminar, înseamnă că e un profesor care comentează capitol cu capitol, fragment cu fragment la fiecare săptămână de seminar opera respectivă.”

Europa Liberă: Adică sunt şerpaşi.

Petre Guran:
„Da, sunt şerpaşii. Foarte frumos cuvânt, într-adevăr. În plus beneficiază de o conferinţă introductivă, de fapt de un curs introductiv la opera respectivă, care e dat de către un profesor invitat, care vine la sfârşit şi face un curs de analiză textuală de data aceasta pe opera studiată şi evaluează studenţii în final. Programul acesta de masterat însă se va îmbogăţi din semestrul al doilea cu o dimensiune francofonă, astfel încât la un moment dat studenţii să fie în stare să citească operele franţuzeşti în franceză şi să ne raportăm şi la dimensiunea franţuzească a culturii europene, care este prima, fără discuţii. Alt proiect de suflet este cel al unei şcoli de restaurare şi trezire a conştiinţei valorii patrimoniului arhitectural. Şi acesta este, după cum ştiţi, proiectul nostru mare al Casei Zemstvei. Nu numai restaurarea ca atare a clădirii, ci formarea în cadrul unui şantier-şcoală, formarea unor specialişti pentru restaurarea operelor de patrimoniu, atât al celor de arhitectură, cât şi deocamdată al lucrărilor care au nevoie de dulgherie, de tâmplărie. Este vorba de mobilă. Acesta este şantierul care va începe din toamna aceasta.”

Europa Liberă: Un şantier internaţional?

Petre Guran:
„Un şantier internaţional, un şantier care va folosi inteligenţa, priceperea din diferite spaţii europene – Franţa, Germania, Polonia. Sunt numai câteva din contactele deja stabilite de noi pentru formarea tinerilor în cadrul acestui şantier-şcoală.”

Europa Liberă: Cine ar fi meşterii care ar fi pregătiţi acolo?

Petre Guran:
„Sunt atât adulţi, care au deja o pregătire, dar care vor să ajungă la un nivel superior de specializare, cât şi tineri din şcoala de meserii din Chişinău, sau studenţi care vor să capete o competenţă suplimentară – studenţi la arhitectură, studenţi la construcţii.”

Europa Liberă: Întrebarea filistinului: cât o să coste acest proiect?

Petre Guran:
„Suma exactă o vom şti în urma lucrărilor de sondare, pe care le efectuăm în vara aceasta. Deocamdată din analiza pe care eu am făcut-o cu ajutorul diferiţilor arhitecţi şi specialişti care au vizitat deja Casa Zemstvei, suma totală s-ar putea ridica până spre două milioane de euro.”

Europa Liberă: Deci mult peste bugetul Dumneavoastră.

Petre Guran:
„Mult peste bugetul meu, dar Institutul cultural a început deja să construiască parteneriate, care îi vor permite să atragă finanţări din alte zone publice sau din zone private.”

Europa Liberă: De fapt ICR-ul ca formulă astfel funcţionează, pe parteneriate, nu pe bugetul propriu.

Petre Guran:
„Evident, evident. Eu îmi potenţez, practic, îmi dublez capacitatea prin atragerea de parteneriate. Pe lângă mari proiecte, proiecte far, aşa cum le-am descris, am vrut ca Institutul să reuşească să influenţeze, să atingă un public cât mai larg. Şi de aceea am făcut activităţi şi de mare public şi de mare impact de tipul spre exemplu a cooperării cu casa de licitaţii Artmark şi a expoziţiei unui grup de lucrări foarte importante din pictura românească şi basarabeană. Deci, asta a fost o acţiune cu mare impact de public, cu mulţi vizitatori, cu mare oglindire în presă. Apoi a fost organizarea congresului „Basarabia 1812”, care a fost un congres internaţional, iarăşi cu peste 20 de participanţi din toate ţările, sau aproape toate
Am putut cu adevărat organiza un dialog între istoriografia românească sau de expresie românească şi istoriografia de expresie rusească.

ţările Uniunii Europene, dar şi a fostului spaţiu sovietic, mă refer la Federaţia Rusă, alte ţări ale fostului spaţiu sovietic şi care a avut un mare ecou iarăşi de public, cu participări foarte importante şi cu lucrări care se vor publica. Am fost plăcut surprins cât de bine s-a discutat, cât de relaxat cu reprezentanţii istoriografiei ruseşti. Am putut cu adevărat organiza un dialog între istoriografia românească sau de expresie românească şi istoriografia de expresie rusească, să vedem că suntem capabili să spunem că A e A şi B e B, chiar dacă interpretările poate pe anumite puncte pot fi divergente. Marele tablou – suntem de acord asupra lui, că am îngropat, dacă vreţi epoca războiului istoriografic. Bine, există marginali care continuă războaie istoriografice şi dacă nu există, le construiesc. Asta sigur că da. Dar la nivel academic deja nu mai e nevoie să vii cu formule propagandistice şi acest lucru cred că este cu adevărat o performanţă. E adevărat că dialogul se purta destul de bine de câţiva ani deja sau la Bucureşti, sau la Cluj când invitau istorici din Moscova sau din Sankt-Petersburg. Faptul că aceeaşi dezinhibiţie, aceeaşi libertate s-a putut realiza la Chişinău în anul 2012, adică în momentul în care se marcau 200 de ani de la acel an fatidic 1812, mie mi se pare un lucru excepţional.”

Europa Liberă: Şi o ultimă întrebare, pe care nu o pot să nu v-o adresez.

Petre Guran:
„Vă rog.”

Europa Liberă: Evident, norii care se adună în jurul ICR-ului mamă ar putea cumva influenţa cumva perspectiva existenţei ICR „Mihai Eminescu” la Chişinău?

Petre Guran:
„Eu exclud o asemenea posibilitate fiindcă ştiu că statul român a crescut între timp la nivelul unei formule birocratice de tip civil servant, de funcţionari ai statului responsabili, dedicaţi unei idei generoase, care este aceea a României stat membru al Uniunii Europene, dispusă să respecte reguli şi această realitate astăzi nu mai poate fi schimbată. Aceşti oameni angajaţi în serviciul statului sunt astăzi capabili să asigure continuitatea în proiectele asupra cărora există evident o voinţă naţională.”
XS
SM
MD
LG