Linkuri accesibilitate

Specialiştii atrag atenţia că tînărul nu a fost anchetat potrivit standardelor internaționale.

În ianuarie 2012, Alexandru Bejan, elev în clasa a 11-a la Tiraspol a fost citat de KGB, iar o lună mai târziu a fost reţinut. Între timp, Alexandru Bejan a fost acuzat de „denunţare mincinoasă a actelor de terrorism”, acuzaţie respinsă categoric de tânăr. Iar specialiştii de la Promo Lex atrag atenţia că Alexandru Bejan, care era minor, nu a fost anchetat potrivit standardelor internaționale. Mai multe de la Alla Ceapai.

Alexandru Bejan este acuzat pe dosarul „Teroristul”, aşa cum figurează pe pagina web a KGB din Tiraspol, dosar iniţiat încă în aprilie 2011 în baza unei scrisori anonime adresate şefului aşa numitului Minister de Interne din Tiraspol. Autorul scrisorii cerea să i se restituie o sumă de bani care i-ar fi fost sustrasă de angajaţi ai miliţiei transnistrene, în caz de refuz el ameninţa cu introducerea de substanţe toxice în grădiniţele din Tiraspol, spune juristul de la Promo-lex, Alexandru Zubco:

„Această scrisoare a fost trimisă la secţia de miliţie, care a deschis o anchetă. În urma acestei anchete au fost audiaţi zeci de minori care erau la evidenţă în miliţie, adică cu antecedente. Şi de la toţi minorii se solicita să transcrie fix în fix textul de pe scrisoarea de ameninţare. Aşa s-a ajuns şi la Alexandru Bejan. El s-a primit că a scris cel mai frumos dintre toţi copiii. Şi ulterior o expertiză grafologică din Tiraspol a arătat că scrisul lui Bejan este mult mai asemănător cu cel de pe scrisoare. Şi astfel el a fost citat de KGB unde i s-a spus că trebuie să scrie o scrisoare de auto-denunţ. El fiind minor fără tată s-a speriat şi a fost şi intimidat acolo timp de vreo 6 ore.”

Deşi la audierile de la KGB-ul din Tiraspol s-a simţit nevoit să-şi recunoască vina, Alexandru Bejan susţine că nu el este autorul scrisorii de ameninţare şi pledează nevinovat:

Alexandru Bejan: „Eu nu mă simt vinovat deoarece nu eu am scris această scrisoare. Nici prin cap nu mi-a trecut să scriu despre aşa lucruri. În luna septembrie prima dată m-au chemat şi mi-au cerut să dau probă la scris pentru analiză. Peste o lună m-au chemat din nou să dau proba la scris. În luna ianuarie m-au chemat încă o dată şi mi-au cerut să scriu opt foi cu textul fix în fix din scrisoarea care le-a venit lor. A trecut ceva timp şi într-o zi au venit la liceu, m-au luat de la liceu şi mi-au spus că acea scrisoare eu le-am scris lor. M-au speriat şi am recunoscut că eu am scris scrisoarea.”

Europa Liberă: Cum te-au speriat?

Alexandru Bejan:
„Au spus că imediat o să mă închidă pe vreo 16 ani, că gata de acolo nu mai ies şi eu m-am speriat. Dar mi-au zis că nu o să fie nimic straşnic, în cazul în care am să recunosc că eu am scris scrisoarea.”

La 6 iunie Alexandru Bejan a primit copia după actul de acuzare de la KGB-ul transnistrean unde este învinuit de „denunţare mincinoasă a actelor de terorism”. Iar dosarul penal a fost transmis la judecătoria din Tiraspol. Solicitat de Europa Liberă reprezentantul serviciului de presă al KGB-ul transnistrean a spus că nu poate oferi noi detalii privind dosarul Bejan faţă de cele prezentate într-un reportaj a televiziunii publice de la Tiraspol, preluat şi de pagina web a KGB. Citez: „tânărul a recunoscut că a scris scrisoarea ghidat de atitudinea ostilă faţă de miliţie, pentru că a fost anterior tras la răspundere şi îşi ispăşeşte convenţional pedeapsa până în prezent.”

Alexandru Bejan presupune că a ajuns să fie suspectat tocmai pe motivul acestui precedent judiciar, când în 2009 a fost acuzat de „huliganism”, ispăşindu-şi până în prezent pedeapsa la libertate:

„În 2009 eu am venit din sat să trăiesc la oraş şi am făcut cunoştinţă cu un băiat. Cu el am nimerit în această situaţie. Noi seara am ieşit să ne plimbăm şi el s-a certat cu un om şi l-a bătut. Dar eu eram cu el şi m-au luat şi pe mine.”

Acum Alexandru Bejan se află la Tiraspol şi nu are dreptul de a părăsi oraşul până la verdictul judecătoresc. Conform legislaţiei aplicate de organele de drept din stânga Nistrului, tânărul riscă trei ani de detenţie. Alexandru Zubco, jurist la Promo-lex este convins, în proporţie de 99 la sută, spune el, că băiatul va fi pedepsit, pentru că are şi o condamnare la dosar.
XS
SM
MD
LG