Linkuri accesibilitate

De vorbă cu Ana Stegărescu, studentă la Universitatea Pedagogică.


Ana Stegărescu: „Dacă sinceră să fiu mai mult navighez pe internet, decît să citesc. dar aşa pot să citesc nişte fragmente.”

Europa Liberă: Dar de ce preferi internetul şi nu cititul în bibliotecă?

Ana Stegărescu:
„Pentru că se mergi la bibliotecă e puţin mai complicat. Internetul l-ai deschis şi ai tot în faţă, Dar să umbli pe la biblioteci e mai complicat, este mai obositor. Acum tinerii sunt mai ocupaţi, au mai multe griji.”

Europa Liberă: Dar crezi că ai ceva de pierdut prin faptul că nu mergi la bibliotecă şi nu citeşti cărţi?

Ana Stegărescu:
„Da este de pierdut. De exemplu, acum să mă aflu în faţa unui scriitor eu nici nu aş şti că este scriitor. Dar este şi un plus, pentru că îmi pot organiza timpul liber fără a merge la bibliotecă.”

Europa Liberă: Dar crezi că e firesc, e sănătos ca un tînăr să nu meargă la bibliotecă?

Ana Stegărescu:
„Nu este sănătos. Internetul în primul rînd este o maladie pentru tineretul de astăzi. Şi nu este sănătos nici pentru organismul uman şi nici pentru intelectul omului.”

Europa Liberă: Dar ce ar trebui să se întâmple ca tinerii să revină la carte?

Ana Stegărescu:
„Posibil internetul să dispară, sau cumva să fie închis pentru o săptămînă măcar internetul şi atunci tinerii lasă internetul şi trec la bibliotecă.”
XS
SM
MD
LG