Linkuri accesibilitate

Bilanțul primăriei din Chişinău


Dorin Chirtoacă a promis să-şi onoreze angajamentele până la finele acestui mandat.

Aplaudat de unii, huiduit de alții, Dorin Chirtoacă, şi-a prezentat bilanţul primului an din cel de al doilea mandat de primar general al capitalei în scuarul Europei. Pentru Chirtoacă, cel mai mare succes este de natură financiară: a reuşit să evite falimentul oraşului, iar cel mai ambiţios program de viitor, tot de ordine financiară: optimizarea taxelor locale şi crearea de noi locuri de muncă. Cum apreciază experții economici raportul primarului şi cît de eficient sunt cheltuiți banii primariei a încercat să afle Alla Ceapai.

Apreciind activitatea Primăriei, Dorin Chirtoacă a spus că e mulţumit doar parţial:

„Îmi doresc şi mai multe, dar punând în balanţă, făcând o comparaţie cu ceea ce a fost şi ceea ce avem, din punctul meu de vedere, s-au făcut paşi substanţiali. Şi s-au reuşit cu un buget în scădere, cu blocări de conturi şi cu alte probleme să asigurăm dezvoltarea. Până acum în Republica Moldova au fost închise fabrici şi uzine, noi deschidem o uzină de asamblare a troleibuzelor. Pentru asta sunt mulţumit. Pentru faptul că nu am reuşit să rezolvăm o serie de probleme, inclusiv de trafic, de transport de centru istoric de aglomeraţie, de câinii maidanezi, de fondul locativ, de drumuri, evident că sunt nemulţumit.”

Cum era şi de aşteptat, contestatarii primarului general nu au ratat ocazia sa-şi exprime nemulţumirea, atrăgând atenţia reporterilor de televiziune, dar nici fanii lui Dorin Chirtoacă nu s-a lăsat păgubaşi. După ce am urmărit duelul galeriilor, m-am gândit să aflu părerea unor orăşeni mai versaţi despre bilanţul făcut de primar.

Economistul Vitalie Rapcea e de părere că în pofida bugetului municipal modest, realizările Primăriei ar fi trebuit să fie mai multe. Şi asta dacă echipa primarului Chirtoacă ar lucra mai eficient la acumularea surselor pentru buget:

„Nu se colectează bani suficienţi din autorizaţii, se amplasează diferite gherete şi structuri economice care activează fără a fi înregistrate şi fără a aduce contribuţii de rigoare la Primărie. Plus şi gestionarea fondurilor disponibile este defectuoasă. Mai mult se utilizează pentru subvenţii pentru perioadele reci ale anului, pentru diferite compensaţii, decît pentru proiecte de dezvoltare a infrastructurii oraşului. Cred că primarul ar fi trebuit să fie mai puţin dependent de acei factori de decizie din consiliul care eventual l-au sprijinit în campanie şi să încerce să promoveze interesele locuitorilor capitalei şi nu interesele personale ale unor consilieri.”

În opinia fostul consilier municipal Mihai Roşcovan, actualmente directorul unei companii de consultanţă în afaceri, Primăria îşi gestionează prost bugetul:

„Chirtoacă conduce cu administraţia lui Urechean, mai precis, administraţia lui Urechean conduce cu Chirtoacă. Bani sunt cheltuiţi puţin şi fără cap. Chişinăul este o aglomeraţie urbană unde se pot investi şi pot veni mai mulţi bani, pentru asta trebuie să fie o administraţie deschisă pentru investitori, deocamdată nu avem aşa ceva. Prea puţin a făcut în 5 ani. în primul rând trebuia de lucrat la administraţia publică fiindcă este coruptă şi apoi transportul, serviciile publice, termoficarea etc.”

Expertul economic de la IDIS Viitorul Victor Mocanu este de părere că echipa primarului încearcă să promoveze reforme, dar în lipsa unei strategii de prioritizare a problemelor din municipiu şi în lipsa resurselor financiare suficiente, reformele decurg lent:

„Drumurile care sunt reparate, o parte din bani trebuie să vină din fondul rutier care este foarte mic. Ce ţine de troleibuze, de alte obiecte de infrastructură eu consider că la moment se încearcă să se menţină într-o stare cât de cât bună, dar în următorii ani la nivelul municipiului Chişinău trebuie să fie elaborată o strategie de dezvoltare a infrastructurii. Dar tot ce ţine de finanţări, inclusiv cele externe un rol mai activ trebuie să-l poarte anume subdiviziunile primăriei.”

Criticat de unii şi aplaudat de alţii, primarul Dorin Chirtoacă a promis să-şi onoreze angajamentele până la finele acestui mandat, printre care şi transformarea Chişinăului, într-o capital europeană, condiţie greu de estimat, dar si de negat.
Previous Next

XS
SM
MD
LG