Linkuri accesibilitate

Rememorarea istoriei: 20 de ani de la „duminica sîngeroasă” de la Tighina


Imagine de la expoziția memorială organizată în februarie trecut la Chișinău

Imagine de la expoziția memorială organizată în februarie trecut la Chișinău

Ion Varta: „Accesul la surse inedite este unul dificil şi practic imposibil...”


Suntem în ziua în care acum 20 de ani, în timpul conflictului de pe Nistru, începea ceea ce a căpătat ulterior denumirea de „duminica sângeroasă” sau „masacrul” de la Tighina. Ce s-a întâmplat atunci, de ce tocmai la Tighina și cum ar trebui să privim, în urmă, la evenimentele din acele zile? Vom discuta în această dimineață despre unele întâmplări ale trecutului, dar care revin cu insistență în actualitate, cu istoricul Ion Varta.

Europa Liberă: Suntem, așadar, în ziua în care la Tighina începeau, acum 20 de ani, în plin război pe Nistru, operațiunile militare care au marcat punctul culminant al acestui război după care a urmat semnarea acordului de încetare a focului. Astăzi participanții la acele operațiuni își vor comemora camarazii căzuți în lupte. Întâi de toate, vreau să vă întreb de ce această zi a fost numită „masacrul” de la Tighina sau „duminica sângeroasă” de la Tighina?

Ion Varta alături de istoricii Igor Casu, Gheorghe Cojocaru, Mihail Tașcă

Ion Varta alături de istoricii Igor Casu, Gheorghe Cojocaru, Mihail Tașcă

Ion Varta: „Dacă îmi permiteţi, aş începe cu, succint, în câteva minute, care a fost totuşi geneza acestui conflict transnistrean care a degenerat într-un veritabil război rusă-moldovenesc sau moldo-rus. Ca istoric aş încerca să identific şi nişte conotaţii de ordin istoric.

Întrucât raioanele din stânga Nistrului s-au aflat o perioadă mai îndelungată în componenţa Imperiului rus şi a celui sovietic, geneza acestui conflict, şi în ultima instanţă a războiului, acolo trebuie să le căutăm. Se ştie foarte bine că raionale din stânga Nistrului au fost încorporate în componenţa Imperiului rus în urma unui război ruso-turc de la 1787-91 şi în urma semnării Tratatului de pace de la Iaşi, de la 9 ianuarie 1792. Prin urmare o prezenţă mai îndelungată în componenţa Imperiului rus şi-au lăsat anumite amprente.

Procesele de deznaţionalizare şi asimilare a populaţiei din această regiune, care la acel moment era, trebuie să luăm aminte, preponderent românească, deci românii erau majoritari. Aşa se întâmplă că această zonă de-a lungul mai multor secole a servit drept „bulevard de trecere” pentru mai multe popoare care s-au perindat prin acest spaţiu: e vorba în primul rând de marea migraţiune a popoarelor, mai mult de o mie de ani, şi ulterior toate aceste invazii care au avut loc cu regularitate, mă refer la invaziile populaţiei tătăreşti, tătarii nogai şi nu numai, deci zona era plină de insecuritate şi de aceea abia spre sfârşitul secolului al XVIII-lea ea este recolonizată cu populaţie preponderent românească.

Deci zona aceasta a fost afectată cumplit de politicile de asimilare, de deznaţionalizare şi, prin urmare, pentru sovietici a fost mai simplu să exploateze, atunci când imperiul sovietic era în plină disoluţie, aceste circumstanţe. Întrucât populaţia din respectiva regiune era mai debusolată, mai îndoctrinată sub aspect istoric. Şi atunci când au găsit de cuviinţă să aplice lovitura, le-a reuşit de minune.

Aici, era către acel moment, 1989 -1990, populaţia rusofonă era preponderentă ca procent, ca număr, românii erau circa 40 la sută, 39,4 şi s-a putut recurge la anumite scenarii. De altfel, unii din tabăra adversă învinuiesc în exclusivitate Chişinăul, oficial, pentru faptul că a forţat nota, că a formulat revendicări din cele care au alimentat acest spirit pro-imperial la Moscova. Dar nu numai în Republica Moldova de atunci revendicările erau de ordin radical, să le spunem aşa. Ele erau fireşti în procesul de afirmare, de obţinere a unor drepturi eliminate altădată de centrul imperial.

Şi în Estonia, şi în Lituania, Letonia revendicările erau la fel, dar ele nu au avut parte de un război fratricid la început, ulterior care a degenerat într-un război moldo-rus. Noi am avut parte de aşa ceva. Este adevărat că s-au căutat verigile slabe în toată această mişcare de emancipare care s-a declanşat în tot spaţiul URSS şi atunci iată că Moldova, alături de Georgia, Armenia mai devreme au fost identificate ca republici unde trebuia să fie aplicată această sancţiune care să fie drept exemplu pentru celelalte popoare captive dornice să iasă din cadrul imperiului sovietic. Şi nu întâmplător războiul declanşat de separatiştii din stânga Nistrului a coincis chiar cu ziua admiterii republicii Moldova în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

De aici lucrurile au degenerat mult de tot: evenimentele din martie au avut ca apogeu 19 mai 1992, care a însemnat implicarea directă a Armatei a 14-a în acţiunile militare din raioanele din stânga Nistrului, dar care au fost provocate de către centrul imperial. Se cunoaşte foarte bine sintagma la care a recurs atunci Anatolie Lukianov, era preşedintele Sovietului Suprem al URSS.

Într-o discuţie cu deputaţii din partea Republicii Moldova în Sovietul Suprem al URSS i-a ameninţat că : „o să aveţi în loc de o republică, trei republici”. Şi s-a ţinut de cuvânt. Până la urmă scenariul a fost pus în aplicare, războiul a fost provocat în mod premeditat de centrul imperial, care la 19 mai degenerează dintr-un conflict armat în raioanele din stânga Nistrului într-un război veritabil moldo-rus, întrucât în acea zi unităţi militare din cadrul Armatei a 14-cea au intrat în luptă. Iar ceva mai târziu, la 19 iunie 1992, a avut loc într-adevăr un masacru la Tighina, întrucât unităţile militare separatiste, susţinute de cele ruseşti, au intrat pe podul care unea cele două maluri în zona acestui oraş au intrat în oraş şi au declanşat un masacru care a avut drept consecinţă sute de victime umane, inclusiv în rândul populaţiei civile.”

Europa Liberă: În relatările despre acele evenimente, dar și în general în tot ce s-a scris sau povestit despre războiul de pe Nistru, există foarte multe aprecieri pătimașe, politizate chiar, încât este foarte greu să înțelegi exact ce s-a întâmplat și de ce. În calitatea dv. de istoric, ce surse, mai mult sau mai puțin verosimile, despre acele evenimente ați recomanda spre consultare celor interesați de o imagine bazată pe fapte, dacă există astfel de surse?

Ion Varta:
„Din păcate, la ora actuală istoricii, cei care sunt preocupaţi de cercetarea acestui episod dramatic din istoria recentă a Republicii Moldova, nu prea au cu ce se lăuda. Accesul la nişte surse inedite este unul dificil şi practic imposibil, pentru că există şi o legislaţie care prevede un anumit termen pentru păstrarea acestor documente în secret.”

Europa Liberă: Cât, dle Varta?

Ion Varta:
„70 de ani. Va mai dura ceva timp până când istoricii vor putea intra în posesia unor documente care reflectă nemijlocit modul cum au avut loc evenimentele. Bine, legislaţiile în diferite ţări sunt diferite, dar în Rusia pare-mi-se este vorba despre o perioadă îndelungată de 70 de ani şi acolo ar fi cazul să avem acces, adică în arhivele de la Moscova, Kiev poate şi Chişinău.

Şi abia după ce istoricii vor putea intra în posesia unor asemenea documente de primă importanţă, acest episod va putea fi elucidat în toată amploarea lui şi într-o formulă cât mai obiectivă. Pentru moment ne mulţumim însă cu mărturiile de ordin memorialistic, dar şi aici nu prea avem cu ce ne lăuda. Pentru că sunt numărate pe degete asemenea lucrări, aici mă refer în primul rând la lucrarea generalului în retragere Ion Costaş, pe atunci ministru al apărării republicii Moldova. Are un volum impresionant de mărturii.”

Generalul în rezervă Ion Costaș prezentînd volumul său de memorii

Generalul în rezervă Ion Costaș prezentînd volumul său de memorii

Europa Liberă: „Zilele eclipsei. Cronica unui război nedeclarat”… Tocmai voiam să vă întreb cât de veridice pot fi considerate astfel de surse? Totuşi, ele vin de la oameni participanţi oarecum în acele evenimente, într-un rol sau altul. Le putem da crezare sută la sută?

Ion Varta:
„Bineînţeles că nu. Şi atunci un istoric bine pregătit, mai ales pentru o investigare de asemenea gen, pliată pe istoria recentă, trebuie să fie foarte atent cu o asemenea sursă, pentru că cum aţi remarcat şi dv., ea are un substrat pronunţat subiectiv. Fiindcă fiecare participant la asemenea evenimente redă toată această poveste prin prisma unei abordări subiective, personale şi bineînţeles că este şi pătimaş.

Rar se întâmplă când în asemenea gen de literatură, mă refer la literatura cu caracter memorialistic, autorul chiar este capabil să se desprindă de acest substrat personal şi subiectiv. Dar oricum este o sursă. Şi o sursă importantă. Sunt atâtea lucruri pe care le invocă domnul Costaş, le-am citit.

Sunt şi alte surse, alte memorii scrise poate de oameni cu funcţii mai puţin importante, poate chiar simpli participanţi la acel război, şi ele tot contează pentru un istoric. Deci, o asemenea sursă are importantă, dar bineînţeles că nu covârşitoare. Documentele emise de către autorităţile de atunci, de la Chişinău şi de la Moscova, ele contează în primul rând, pentru că acolo se ascunde adevărul despre acest război.

Dar deocamdată nu putem să ne lăudăm cu asemenea investigaţii pertinente, obiective, întrucât spuneam, istoricul este deocamdată ostatecul acestui vacuum informaţional întrucât cu referire la acest război chiar nu avem materiale oficiale publicate. S-a întâmplat o singură scurgere de informaţii în perioada lui Elţin, când cineva de la Chişinău, îmi scapă numele, a profitat de un acces foarte episodic în arhivele de la Moscova şi a reuşit să se documenteze.

A executat câteva copii din care să desprindem această informaţie importantă care demonstrează că Anatolie Lukianov, pe atunci, repet, preşedintele Sovietului Suprem al URSS, a avut o implicare directă în pregătirea acestui conflict şi acestui război moldo-rus. El, în calitate de persoană importantă, a doua în ierarhia sovietică de atunci, a avut o implicare directă şi din acele documente pe care colegul nostru, îmi pare că e vorba despre un avocat, dar numele îmi scapă, care a avut posibilitatea să execute o copie şi reiese foarte clar un lucru evident: Lukianov a avut o relaţie permanentă cu liderii regimului secesionist de la Tiraspol, le-a acordat audienţă în repetate rânduri, există şi dovezi mai exacte, prin intermediul acestor documente se demonstrează că de fapt el a fost protagonistul acestui conflict, care a fost inspirat din afară. Nu existau premise.

Este adevărat, exista o anumită abordare diferită pe un mal şi celălalt mal al Nistrului în raport cu acest proces firesc de emancipare naţională. Dar această diferenţă de abordare a fost alimentată de fapt în mod artificial de către lideri de atunci de la Moscova, şi cei de la Tiraspol erau de fapt o unealtă în mâinile forţelor pro imperiale de la Moscova, până la urmă, fiind ghidaţi din centrul imperial, au avansat pas cu pas pe această linie a confruntărilor, ostilităţilor deschise cu regimul constituţional de la Chişinău care a degenerat într-un veritabil război. Deci, lucrurile au fost gândite în mod premeditat de către centrul imperial de la Moscova şi de către personaje concrete politice din acea perioadă.”

Europa Liberă: Dar ce ar trebui, dle Varta, să învăţăm copii despre acele evenimente. Într-o țară cronic instabilă cum este Afganistanul, de exemplu, manualele de istorie contemporană ignoră ultimele patru decenii pentru a nu transforma, aşa cum spun oicialii de la Kabul, sălile de clasă în noi câmpuri de bătălie între elevi. În Republica Moldova, ce ar trebui să scrie manualele de istorie despre conflictul din 1992?

Ion Varta:
„Afganistanul e o altă poveste, tristă, dramatică, tragică. Acest popor suferă. Acest popor cu o istorie deosebită. Bine, sunt mai multe entităţi care alcătuiesc poporul Afganistanului, dar a avut de suferit cumplit în urma prezenţei militare străine de-a lungul ultimilor două secole. Şi rana aceasta nu s-a cicatrizat. În continuare există această situaţie tensionată şi poate că e o decizie bună.”

Europa Liberă: Dar pentru noi, războiul de pe Nistru este „o filă întoarsă” deja ?

Ion Varta:
„Bineînţeles că acest conflict, unii îl prezintă cam un conflict congelat, îngheţat, ar putea să reizbucnească, Doamne fereşte, dar la ora actuală se pare că şansele unor astfel de personaje care ar fi dorit să redeclanşeze aceste ostilităţi sunt tot mai mici. Deci, în actualele circumstanţe nu putem aplica bineînţeles calapodul afgan, cu această excludere din istoria noastră a acestui episod dramatic.”

Europa Liberă: Nu aveam în vedere că e un calapod bun, doar vă întrebam ce scriu aceste manuale, dacă scriu…

Ion Varta:
„Abordarea este desigur diametral opusă. La Chişinău, manualele elaborate de istoricii noştri abordează, în viziunea mea, obiectiv toată această perioadă. Întrucât nu poţi să nu recunoşti că acest război a fost regizat şi scenariul a fost gândit în altă parte.”

Europa Liberă: Mulţumim, dle Varta.
XS
SM
MD
LG