Linkuri accesibilitate

Intîlnire în marginea summitului G20 între președinții Statelor Unite și Rusiei


Preşedintele Statelor Unite Barack Obama s-a intilnit in Mexic, in marginea summitului G20, al celor mai importante economii ale lumii, cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. A fost prima lor întilnire de cînd Vladimir Putin a redevenit preşedinte la Moscova. Relaţiile dintre cele două ţări au fost tensionate în ultimul timp în legătură cu situaţia din Siria şi cu planurile americane de desfăşurare a scutului antirachetă din Europa. Statele Unite doresc ca Rusia să îl convingă pe preşedintele Siriei Bashar al-Assad să părăsească puterea. Cei doi lideri au spus că au găsit multe puncte comune in ceea ce priveşte situaţia din Siria.
Săptămîna trecută secretarul de stat american, doamna Hillary Clinton a acuzat Rusia că furnizează elicoptere de război şi alte echipamente militare regimului preşedintelui Bashar al-Assad, o acuzatie respinsa de Moscova. Ieri, Moscova a anunţat că va trimite doua nave in Siria pentru a-i apăra pe cetăţenii ruşi aflaţi în această ţară şi baza militară pe care o deține în zonă.
XS
SM
MD
LG