Linkuri accesibilitate

Partidul Noua Democraţie de orientare conservatoare din Grecia va negocia formarea unei noi coaliţii de guvernământ


Partidul Noua Democraţie de orientare conservatoare din Grecia va negocia formarea unei noi coaliţii de guvernământ, după ce a obţinut victoria în alegerile parlamentare anticipate de duminică. Liderul conservatorilor Antonis Samaras a anunţat că va încerca să alcătuiască un guvern de unitate naţională pe termen lung, care va pune an aplicare măsurile necesare pentru ca Grecia să primească ajutorul financiar internaţional fără de care intră în colaps. Victoria în alegeri a conservatorilor greci a temperat, cel puţin pentru moment, temerile că Grecia ar putea să iasă din zona euro, ceea ce în opinia analiştilor ar genera un haos financiar global. Bursele europene şi valoarea monedei euro au crescut iniţial luni, dar cîştigurile s-au evaporat rapid din cauza problemelor legate de criza datoriilor cu care se confruntă Spania şi Italia.
XS
SM
MD
LG