Linkuri accesibilitate

Soarta moldovenilor victime ale cutremurului din nordul Italiei


După ultimul cutremur de pămînt din Italia
După ultimul cutremur de pămînt din Italia

Europa Liberă în dialog cu Olga Coptu, director al „Gazetei Basabiei” de la Bologna.




Dezinteres aparent la Chișinău pentru soarta moldovenilor aflați în Italia și afectați de urmările recentului cutremurul de pămînt. Opiniile ziaristei Olga Coptu, prin telefon, de la Bologna.


Europa Liberă: Ştiu că după seismul care a avut loc acolo bateţi alarma că moldovenii au rămas neputincioşi. Ce se întîmplă după cutremurul care a avut loc la 29 mai în Mirandola, epicentrul seismului? Ce fac moldovenii?

Olga Coptu:
„Azi sîntem la o lună de cînd a avut loc cutremutul, fiindcă primul s-a produs la 20, după care a urmat unul mai puternic la 29 mai. Şi moldovenii din teritoriu se simt în primul rînd abandonaţi. Abandonaţi de către cei de la Chişinău.

Ei au fost ajutaţi pînă astăzi doar de conaţionalii lor din zonele limitrofe, prin intermediul preoţilor. S-au autoorganizat şi au adus fiecare ce a putut, începînd de la bunuri, apă, hrană, de toate. Mai puţin au fost interesaţi de ei autorităţile de la Chişinău. Or, pentru ei, guvernarea actuală este la fel ca cea anterioară.”

Europa Liberă: Şi ce fac ei, dorm în adăposturi improvizate, în maşini, în corturi? Se tem să se întoarcă în locuinţele lor?

Olga Coptu:
„Da, situaţia rămîne aceeaşi la o lună de la cutremur. Unii şi-au pierdut locuinţele cu totul. Altora pur şi simplu li s-a interzis să intre în case pentru că sînt avariate şi cei din urmă nu intră în casă şi nu pot dormi acolo din cauză că, chiar dacă sînt sigure locuinţele lor, oricum au frică de cutremur. Deci dorm în adăposturi improvizate, în corturi, în garaje sau chiar în maşini. Deci mai mult de o lună să dormi în aceste condiţii este destul de greu, mai ales că unii din ei au şi copii.”

Europa Liberă: Dar am înţeles că totuşi angajaţii Consulatului General de la Bologna au prestat anumite servicii celor care au avut de suferit.

Olga Coptu:
„Este adevărat. În data de 30 mai consulul general s-a deplasat în teritoriu, dar în afară de faptul că s-a deplasat doar la zece zile de la cutremur, problema moldovenilor este că ei se întreabă de ce alte naţiuni au fost ajutate şi moldovenii nu? De ce pînă la ziua de azi nu li s-a pus la dispoziţie un autocar, ca să se deplaseze în ţară, deşi li s-a promis, ca să-şi ducă copiii mai departe de cutremur? Nu s-a făcut.”

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:36 0:00
Link direct
Previous Next

XS
SM
MD
LG