Linkuri accesibilitate

O dispută cu multe mize


Crin Antonescu, liderul liberalilor vrea să forţeze cât mai repede suspendarea lui Traian Băsescu.

Crin Antonescu, liderul liberalilor vrea să forţeze cât mai repede suspendarea lui Traian Băsescu.

Disputa dintre premier şi preşedinte nu se va încheia nici repede, nici uşor.


În România continuă disputele între preşedintele Traian Băsescu şi premierul social democrat Victor Ponta pe tema reprezentării României la reuniunile Uniunii Europene. Premierul susţine că ar trebui să participe el la aceste reuniuni, dacă se discută chestiuni de economie şi dezvoltare care sunt în atribuţiile guvernului, în timp ce preşedinţia, citind din Constituţie spune că România este reprezentată internaţional de preşedinte, aşa ca în Franţa, de exemplu. Sabina Fati analizează situaţia şi unde ar putea ea sa ajungă.

Dupa ce presedintele Romaniei, Traian Basescu a anuntat ca „nu se baga sub birou de frica suspendarii”, noua majoritate politica din Parlament a inceput modificarea in forta a legilor care ingreuneaza demiterea presedintelui.

Disputa cine reprezinta Romania la smmit-urile Uniunii Europene: presedintele sau premierul nu se va incheia nici repede, nici usor, desi premierul Victor Ponta a incercat sa gaseasca un ton impaciuitor si a promis ca merge sa discute cu Traian Basescu despre aceasta problema complicata. Pina acum lucrurile erau mai simple fiindca presedintele si primul ministru erau din aceeasi familie politica, dar acum o luna a preluat guvernarea o coalitie de centru-stinga, iar premierul socialist Victor Ponta ar vrea sa fie validat la nivel international, inclusiv prin participarea sa la summit-urile de la Bruxelles. Parlamentul de la Bucuresti s-a grabit sa voteze o declaratie care sa-i asigure lui Victor Ponta fotoliul de la Bruxelles, rezervat pina acum presedintelui. Traian Basescu a ripostat recomandindu-i premierului sa citeasca Tratatul de la Lisabona, care are rol de Constitutie pentru Uniunea Europeana, acuzindu-l ca face o confuzie intre Consiliul European, forul unde se intilnesc sefii de stat sau de guvern si unde pina acum a mers presedintele si Consiliul Uniunii Europene unde se intilnesc reprezentantii guvernului.

Traian Basescu a argumentat, avind Constitutia in fata, ca Declaratia parlamentului nu este un act juridic si ca potrivit legii fundamentale presedintele este singurul „reprezentant al statului roman”. Intre explicatiile ironice ale presedintelui si raspunsurile precaute ale premierului exista o majoritate stabila in parlament care ar putea demara suspendarea lui Traian Basescu, iar modificarea legislatiei in acest sens este o presiune asupra presedintelui. In interiorul coalitiei de guvernamint formata din socialisti si liberali, liberalii insista ca referendumul de suspendare sa aiba loc odata cu alegerile parlamentare din noiembrie.

Summitul de vara al Uniunii Europene este programat pentru 28 iunie, data pina la care disputa dintre presedinte si premier ar trebui sa se incheie, fiindca la Bruxelles este rezervat un singur fotoliu pentru Romania. Liderul liberalilor l-a amenintat deja pe coechipierul sau, premierul Victor Ponta ca daca nu va fi el, cel care va merge la Consiliul European, atunci PNL va putea sprijini o motiune de cenzura care sa duca la caderea actualului guvern.

Fiecare participant la acesta disputa are propria miza: liderul socialistilor Victor Ponta are nevoie de o victorie simbolica asupra presedintelui inaintea algerilor parlamentare, Crin Antonescu, presedintele liberalilor romani vrea sa forteze cit mai repede suspendarea lui Traian Basescu, iar Traian Basescu incearca sa-si apere prerogativele si nu accepta sa fie transformat intr-un presedinte ornamental.

Situatia este dificila pentru toate partile, dar e greu de crezut ca presedintele va ceda. Socialistii vor incerca sa gaseasca o solutie de mijloc, fiindca pentru ei nu este avantajoasa suspendarea presedintelui, in vreme ce liberalii vor apasa pe pedala accelerarii procesului de demitere, fiindca in acest caz liderul PNL, Crin Antonescu ar deveni candidatul Uniunii Social-Liberale pentru presedintia Romaniei si ar avea mari sanse sa fie ales, in conditiile in care aceasta alianta si-a dovedit popularitatea la alegerile locale de duminica, unde a strins in jur de jumatate din voturile romanilor.
XS
SM
MD
LG