Linkuri accesibilitate

În perioada caniculară, medicii şi asistentele medicale vor acorda ajutorul şi pentru prevenirea fenomenelor de deshidratare, hipertermie şi a complicaţiilor maladiilor cronice.


Europa Liberă: Anul trecut primăria a instalat corturi în mai multe zone. Cînd şi unde vor fi instalate corturile în această vară?

Silvia Ţernă:
„Nu mai punem corturi pentru că cu ele este o mare problemă. În primul rând, corturile le pun nu instituţiile medicale, dar anul trecut o parte au fost instalate de preturi, o parte - Apă-Canal. Deci, era probleme cu paza lor, au fost şi furate nişte corturi anul trecut.

În al doilea rând în corturi se adresau persoanele cărora li era sete. Pentru că moşnegii se pornesc la drum, la piaţă pe căldura asta mare fără apă. Şi ei se opreau la corturile noastre, cereau apă şi cereau să le măsoare tensiunea arterială. Şi nu era legat de caniculă sau de agravarea stării sănătăţii, dar pur şi simplu vedeau că este un lucrător medical care are un tonometru, de ce să nu măsor tensiunea. De aceea anul acesta s-a decis să nu fie instalate corturi.”

Europa Liberă: Dar Primăria întreprinde careva măsuri întru ajutorarea populaţiei?

Silvia Ţernă:
„Noi am făcut o dispoziţie semnată de către primarul general privitor la măsurile complexe de minimalizare a impactului temperaturilor caniculare asupra sănătăţii populaţiei din municipiul Chişinău.

Deci, în perioada caniculară, medicii de familie şi asistentele medicale vor fi asiguraţi cu necesarul pentru acordarea pentru acordarea ajutorului şi pentru prevenirea fenomenelor de deshidratare, hipertermie şi a complicaţiilor maladiilor cronice. Deci, pentru asta noi am amplasat în fiecare centru al medicilor de familie la etajul întâi şi în centru de sănătate un punct medical provizoriu cu o asistentă medicală, care este asigurată cu termometru, tonometru, apă potabilă şi medicamente pentru prim ajutor.

În cazul menţinerii caniculei mai multe zile programăm să modificăm orarul de primire a pacienţilor la policlinică, în prima jumătate a zilei şi de la ora 16 la ora 19. Deci, ca în perioada caniculară ca persoanele, în special copiii şi vârstnicii să nu se prezinte la policlinică.”

Europa Liberă: Dar în eventualitatea unor incendii ce măsuri întreprinde primăria?

Silvia Ţernă:
„Vor fi create în comun cu organele administraţiei publice locale grupuri mobile cu antrenarea poliţiei, membrilor gărzilor populare pentru patrularea locurilor de agrement şi odihnă, păduri, plajă, parcuri. Cetăţenii vor fi informaţi despre pericolul de incendiu în perioada caniculară, explicarea pericolului utilizării focului deschis şi a fumatului ce pot provoca incendii. În zilele de odihnă vor fi create grupuri operative speciale care vor întreprinde măsuri de profilaxie întru contracararea cazurilor de incendiere a ierbii uscate şi a deşeurilor menajere.”

Europa Liberă: Doamna Ţernă, dar ce trebuie să ştie cetăţeanul de rînd ca să fie mai protejat când afară e ca în cuptor?

Silvia Ţernă:
„Cetăţeanul de rând trebuie să ştie una – ai nevoie să mergi la piaţă să procuri ceva te duci dimineaţa. Nu trebuie de procurat producţie lactate sau din carne de la persoanele care le vând în stradă, care nu se ştie cât sunt de proaspete şi tot praful de la picioarele trecătorilor se așează peste această producţie. Dacă totuşi este o necesitate de a ieşi afară pe această căldură, poftim, o pălărie mare de paie în cap şi sticla cu apă în geantă, pe care trebuie să o aibă fiecare om normal.

Dar cel mai bine în special pentru persoanele în etate, pentru persoanele cu maladii cardiace, pentru persoanele cu maladii cardiace, pentru persoanele cu hipertensiune e cel mai bine ca în perioada caniculară să stea în casă sau undeva la umbră.”
XS
SM
MD
LG