Linkuri accesibilitate


Cu o zi înainte de Gala Premiilor USR pentru literatură, avându-i printre nominalizaţi şi pe doi scriitori din Republica Moldova (la Traduceri – pe Leo Butnaru, cu Avangarda rusă. Jertfa Gulagului, Cheiron; la Proză – pe autorul romanului Ţesut viu. 10 x 10, Cartier), şi juriul USM a catadicsit să facă publică lista scurtă*, care – orice s-ar spune – numai scurtă nu este! Ba chiar, la unele compartimente, este excesiv de lungă – şi diluată, ca să nu zic îndoită! Aşa, la Poezie sunt propuse tocmai 8 titluri, nu şi surprinzătoarea carte a Dianei Iepure, O sută cincizeci de mii la peluze, Casa de pariuri literare, recomandată cu atâta căldură de Nora Iuga: „Poezia Dianei Iepure e o superbă mostră de întoarcere eternă la sursa binelui, e drumul prezis şi în Kabbală spre eonul graţiei şi al îndurării”. La Proză se operează o dublă confuzie: pe aceeaşi listă se regăsesc atât volumele de proză scurtă, cât şi romanele anului 2011 (nu şi Tărâmul lui Saşa Kozac, de Iulian Ciocan, Tracus Arte); alături de lucrările unor scriitori consacraţi apare şi romanul de debut al lui Oleg Serebrian, Cântecul mării, Cartier. Este ca şi cum ar boxa pe acelaşi ring atleţi de la categoria cocoş la supra-grei, pentru o singură centură de campion. Nici la compartimentul Critică literară şi eseu lucrurile nu stau cu mult mai bine, studiul erudit al Tamarei Cărăuş, Capcanele identităţii, învecinându-se cu cel puţin două cărţi „impresioniste” de critică, de o valoare mai mult decât îndoielnică. Complementară oarecum, Publicistica nu face decât să amestece borcanele, reţinând două titluri credibile şi două sub orice critică. La fel, Jurnal, scrisori, memorii – cu jurnalul de călătorie al lui Aureliu Busuioc, În căutarea pierderii de timp, Rao, pus în ecuaţie cu opusculul lui N. Fabian, Din Eternitate întru Eternitate. Cât despre Literatura pentru copii, confuzia e la ea acasă – Balcoane cu elefanţi, de Nicolae Popa, fiind probabil singura carte pe care regret că nu am avut cum s-o citesc, copil fiind. Paradoxal, la capitolul Traduceri nu e decât un singur titlu, Avangarda rusă. Jertfa Gulagului, Cheiron, de Leo Butnaru, o carte indiscutabil foarte valoroasă, care ar fi avut doar de câştigat dacă era pusă în ecuaţie cu alte traduceri (mă gândesc bunăoară la Zaza Burciuladze, Kafka instant, Cartier, 2011, în tălmăcirea lui Dorin Onofrei) – la urma urmei, ce fel de glorie e aceasta să fii singurul candidat la laurii literari?! În schimb, generozitatea cu care s-a încropit lista finaliştilor la Debut mă lasă bouche bée – nu-i destul că una dintre cărţi este de fapt o reeditare (Moldova mă doare, de Damian Hâncu), iar una dintre debutante e de fapt la cea de a doua carte (înainte să publice, la Feed Back, Meşterul de dantele, Zina Bivol a scos Dăruie clipelor ani, Florile dalbe, 2009), şi Moldova… lui Hâncu, şi Meşterul… lui Bivol sunt iremediabil „datate” (ca şi cum ne-am afla încă în epoca Podurilor de flori!...).
Nu-i mai puţin adevărat că acelaşi onorat juriu ne poate surprinde plăcut, alegând în cele din urmă chiar cele mai valoroase titluri, la fiecare categorie – dar lucrul acesta nu avem cum să-l ştim mai degrabă de 15 iunie, când va avea loc Gala Premiilor USM. Şi atunci – vorba poetului: „Eminescu să ne judece…”

_____________________________________________________________________________

*Premiile USM pentru 2011. Lista scurtă

I. POEZIE
1. Anatol CIOCANU „Patru poeme în vers alb”
2. Mircea LUTIC „Arminden cu heruvimi”
3.Nicolae LEAHU „Alungarea muzelor din cetate”
4. Dumitru MATCOVSCHI „Amarele confesiuni”
5. Doina POSTOLACHI „Poeme cu molii”
6. Ana RAPCEA „Dulceaţă de coarne”
7. Călina TRIFAN „Femeile iubesc cum respiră”
8. Arcadie SUCEVEANU „Fiinţe, umbre, epifanii” (autorul şi-a retras cartea din concurs)
II. PROZĂ
1. Gheorghe CALAMANCIUC „Donjuan de mucava”
2. Dumitru CRUDU „Oameni din Chişinău”
3.Emilian GALAICU-PĂUN „Ţesut viu. 10 x 10”
4. Anatol MORARU „Nu mă tentează”
5. Ghenadie POSTOLACHE „Ore particulare de fotosinteză”
6. Ion PROCA „Cum era să moară Ştefan”
7. Oleg SEREBREAN „Cântecul mării”
III. CRITICĂ LITERARĂ şi ESEU
1. Tamara CĂRĂUŞ „Capcanele identităţii”
2. Ion CIOCANU „Cărţile din noi”
3. Vitalie RĂILEANU „Cerc în labirint”
4. Alexe RĂU „La VerbVedere”
IV. LITERATURA pentru COPII
1. Nicolae POPA „Balcoane cu elefanţi”
2. Petre POPA „Bunica bunicului”
3. Aurelian SILVESTRU „A doua şansă”
4. Titus ŞTIRBU „A venit un lup la şcoală”
5. Silvia URSACHE „Basme scurte, dar hazlii, bune de
V. PUBLICISTICĂ:
1. Iurie COLESNIC „Chişinăul din Amintire”
2. Ion PROCA Pentru colecţia „Personalităţi marcante ale culturii române din Basarabia” (E.Loteanu, N.Sulac, G.Grigoriu)
3. Efim TARLAPAN „Scriitorul întrebat”
4. TRAIANUS „Prădalnicii din crăia lui Dumnezeu. Profeţii adevărate”
VI. TRADUCERI:
1. Leo BUTNARU „Avangarda. Jertfa gulagului” (antologie, traducere, prefaţă şi note) şi „Avangarda rusă. Dramaturgie” (selecţie, traducere, prefaţă şi note)
VII. JURNAL, SCRISORI, MEMORII:
1. Zina CENUŞĂ „Culorile inimii”
2. Lucreţia BÂRLĂDEANU „Scrisori din Paris”
3. Aureliu BUSUIOC „În căutarea pierderii de timp”
4. Nicolae FABIAN „Din Eternitate întru Eternitate”
VIII. DEBUT:
1. Zina BIVOL „Meşterul de dantele”
2. Marcel GHERMAN „Cartea viselor”
3. Silvia GOTEANSCHII „Minunea va veni mai târziu”
4.Damian HÂNCU „Moldova mă doare”
5. Victoria MĂRGINEANU „Ora H”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG