Stiu ziaristi care de la o masuta strategica din cafeneaua lor preferata dirijeaza impresionante retele de „surse care vor sa ramana anonime“. Profesionisti ce comunica subliminal cu inaltele medii din politica si afaceri si care iti pot furniza pe loc o sumbra apreciere in legatura cu viitorul Greciei provenind „de la un inalt functionar al Bancii Centrale Europene care a dorit sa pastreze anonimatul“.
Stiu ziaristi care pot scrie fara sa roseasca : „spune un familiar al palatului Elysée“ (sediul presedintiei franceze), desi acum ca a venit Hollande in locul lui Sarkozy trebuie lasat un timp decent inainte de a deveni intim cu sfetnicii noului presedinte.
Si, desigur, e o nimica toata sa furnizezi în scris o ancheta dialogata despre prostitutie in Antwerpen si despre clanurile albaneze care o dirijeazã, intrucat toate sfasietoarele marturii vor trebui sa fie anonime „pentru a asigura protectia informatoarelor“.
Aceasta lume fiind nedreapta, ziaristii de radio si TV nu pot decit sa scrasneasca neputinciosi: ei trebuie sa-si umple reportajele cu sunete si imagini concrete, in vreme ce trîntorii din presa scrisa zac la terasã mazgalind pe servetele mototolite secrete de stat pe care li le-au transmis generos nenumaratele „gîtlejuri hãmesite“ (deep throats) care le populeaza imaginatia.
Asemenea celor care lucreaza pentru rubrica de necrologuri si care scriu dinainte, lenes-anticipativ, biografii funebre ale personalitatilor inca in viata, unii isi prepara in carnetele fraze exclusive de la strategi militari anonimi din NATO despre invadarea Iranului sau despre preferintele imposibil de formulat in public ale inaltilor functionari europeni in legatura cu cine ar trebui sa reprezinte România la Bruxelles.
Atat de spontan curg citatele anonime in presa scrisa, incat la unii „gîtlejurile profunde“ ce le transmit secrete de stat au ajuns sa-si uniformizeze stilul si sa vorbeasca pe acelasi ton, precum personajele lui Dostoievski, care, cum ii reprosa Tolstoi, vorbeau cu toatele aidoma lui... Dostoievski : batranul alcoolic Karamazov, de pilda, putea cita din Hoții lui Schiller fara ca cititorul sa se tulbure.
Sistemul prezinta insa avantaje certe: cel mai adesea e suficient sa combini citatele anonime pentru a sti care e pozitia personala a ziaristului asupra temei tratate. Si nu e nevoie de un gîtlej hămesit pentru asta.
