Linkuri accesibilitate

Între propunerea de mărire a salariilor magistraților şi dezertările din PCRM.


Propunerea de a mări salariile judecătorilor, lansată inițial de președintele Nicolae Timofti a fost de promisiunea premierului Vlad Filat că guvernul va elabora rapid o asemenea lege. Dar comentatorii au observat că la ședința Consiliul Suprem de Securitate de săptămâna aceasta unde a fost lansată propunerea, cei doi demnitari au fost pe lungimi de undă diferite, după cum puteți auzi în retrospectiva săptămâni politice pregătită de Alla Ceapai.


La începutul acestei săptămâni preşedintele Nicolae Timofti a declarat la Consiliul Suprem de Securitate că salariile judecătorilor vor fi majorate, chiar dacă va fi nevoie să se apeleze la fondurile promise de europeni pentru reformarea justiţiei. Premierul Vlad Filat însă s-a arătat sceptic de posibilitatea utilizării banilor europeni.

Editorialistul de la trustul de presă „Jurnal”, Petru Bogatu crede că această mică neînţelegere între cei doi demnitari este una firească:

„Evident că Guvernul care gestionează ţara numără banii mai bine, cred eu. Şi de aici vine şi această discrepanță de idei. Pe de altă parte domnul Timofti care vine din interiorul sistemului judecătoresc ştie foarte bine cum stau lucrurile acolo. Şi în acest război pe care l-a declarat corupţiei îşi dă seama că contează în fond şi acest factor, adică salariile decente pentru judecători.”

În opinia editorialistul de la ziarul „Capitala” Cornel Ciurea această discuţie în contradictoriu dintre preşedinte şi primul ministru a fost una utilă. Pentru că astăzi, la Adunarea Generală a Judecătorilor cei doi demnitari au anunţat că salariile magistraţilor vor fi majorate, iar Guvernul va adopta şi o lege în acest sens.

„Preşedintele nu trebuie întotdeauna să-şi racordeze discursul la cerinţele Guvernului. Este normal ca din când în când să apară asemenea dezacorduri. Deci nu consider că este o situaţie tragică cu atât mai mult cu cât preşedintele, primul ministrul şi speakerul au reușit în cele din urmă să ajungă la o înţelegere. Deci, iniţial am avut parte de un dezacord, care uşor s-a transformat într-un punct de acord între factorii deciziei.”

Cât priveşte un alt eveniment de rezonanţă din această săptămână şi anume plecarea a trei deputaţi din PCRM, printre care şi veteranul Vadim Mişin iată ce părere are analistul politic de la portalul Ava.md Vitalii Andrievschi:

„În primul rând în parlament s-a constituit o altă majoritate. Este un element important pentru că legile şi deciziile parlamentului vor putea fi votate fără participarea fracţiunii liberale. Ceea ce poate duce în viitor la reformatarea alianţei. În al doilea rând plecarea celor trei deputaţi arată că în PCRM nu toţi sunt de acord cu politica de război, confruntare şi refuzul de a se întoarce în parlament promovată de conducerea partidului. Şi cred că şi alţi membri PCRM nu sunt de acord cu această politică şi care vor să lupte cu alianţa dar nu strigând jos în stradă ci participând la lucrările parlamentului”, a spus analistul Vitalii Andrievschi.
XS
SM
MD
LG