Linkuri accesibilitate

Analistul Bogdan Ţîrdea în dialog Valentina Ursu.


Partidul Comuniștilor se adună sâmbătă la primul său congres în peste patru ani. Va fi și primul de la pierderea puterii în 2009, urmată, potrivit liderului PCRM, Vladimir Voronin, de plecarea a 4 mii de oameni din rândurile partidului, inclusiv a mai multor deputați. Cea mai recentă plecare s-a produs chiar ieri - au „trădat”, cum spun comuniștii, încă trei deputați în frunte cu un veteran al PCRM, Vadim Mișin. Valentina Ursu a stat de vorbă cu analistul Bogdan Ţîrdea.

Bogdan Ţîrdea: „Acest Congres se preconiza să fie un Congres al victoriei. Un Congres al revenirii PCRM în prim – planul politicii moldoveneşti, dar iată că această ruptură, această scindare pe interior a PCRM, evident că amărăşte într-un fel. Fiindcă, practic dintr-un Congres al victoriei, acesta ar putea să fie unul al continuei scindări a PCRM. Evident că Congresul, volens nolens, va trebui să-l realeagă pe Vladimir Voronin în fruntea partidului. Altceva că această alegere nu va fi atât de incontestabilă, anume din considerentele acestor scindări. Aceasta e unu la mână, Voronin va fi reales, doi nu cred acum în rebranding-ul acum al partidului, adică schimbarea denumirii, simbolicii etc. Se va păstra totul intact. Trei, presupun că se va reînnoi Comitetul Executiv şi se va reînnoi şi Comitetul Central. Iată aici este momentul foarte important, cine va încape în Comitetul Executiv. Cei care pleacă îl acuză de fiecare dată pe Marc Tcaciuc, că acesta ar concentra întreaga putere executivă în interiorul PCRM-ului şi îşi reînnoieşte totodată şi Comitetul Central cu persoane fidele acestuia. Totodată, PCRM are la acest Congres două, mai multe probleme, dar două sunt vizibile.

Se zvoneşte că mai mulţi membri ai partidului îl susţin pe Andrei Negruţă, fie la rol de preşedinte, fie la rol de secretar executiv, dar funcţia este ocupată de Iurie Muntean. În situaţia dată nu se exclude că ar putea apărea încă o funcţie sau chiar două de secretari executiv. Vom avea un secretar executiv pe organizare, deci domnul Muntean, altul pe ideologie, Marc Tcaciuc, ca exemplu, şi un al treilea ar putea fi Andrei Neguţă. Cel puţin, se discută asemenea scenarii, nu ştiu dacă vor fi realizabile, dar partidul oricum are nevoie de anumite reforme nu de imagine, dar cel puţin structurale pentru aşi menţine coeziunea.”

Europa Liberă: Donmule Ţîrdea, după Congres, deputaţii PCRM revin sau nu revin în parlament?

Bogdan Ţîrdea:
„Imediat după Congres nu cred că vor reveni în parlament. Dar în septembrie situaţia pur şi simplu îi va presa să revină în parlament. Fiindcă riscul scindării încontinuu a partidului este foarte mare. Vedeţi, acum au ieşit businessmenii, adică milionarii, Babenco, Mişin etc., parţial pentru aşi proteja business-ul, aici este clar, dar sunt foarte mulţi deputaţi în PCRM care supravieţuiesc datorită salariului de deputat. Faptul că ei nu participă la aceste şedinţe este o lovitură materială grea pentru ei.”

Europa Liberă: Relaţia Voronin – Tcaciuc este una bună?

Bogdan Ţîrdea:
„Eu cred că da. Vedeţi că împotriva lui Marc Tkaciuc se duc lupte de prin anul 2004, când partidul îşi reorienta cursul spre integrarea europeană, spre euro – comunism, când a intrat în partidul stângii europene, din 2007. Deci, de atunci se duc luptele, dar relaţiile dintre Marc Tkaciuc şi Vladimir Voronin de fiecare dată se tot fortifică.”

Europa Liberă: Cum înţelegeţi acest lucru?

Bogdan Ţîrdea: „
Parţial am două explicaţii. Dependenţa psihologică şi organizatorică a lui Voronin de Tkaciuc. Tkaciuc este un specialist în „piar” bun, el vine cu idei, el scrie speach-urile lui Voronin, elaborează strategii. Dacă Tkaciuc dispare pe vreo săptămână două din PCRM, în partid se începe panica. Tkaciuc este un foarte bun organizator. Dacă aţi observat toate mitingurile acestea, el nu doar le planifica, el organiza. Număra persoanele, autobuzele , oamenii, megafoanele le repartiza, cuvântările, etc. Deci, este un manager foarte bun de care Voronin foarte tare depinde atât la nivel intelectual, organizatoric cât şi psihologic.”

Europa Liberă: Şi atunci, de ce electoratul se identifică doar cu liderul PCRM, Vladimir Voronin?

Bogdan Ţîrdea:
„Voronin a reuşit timp de opt ani să inducă imaginea unui lider puternic. El permanent a vrut să inducă ideea că el ar fi un fel de Ştefan pentru moldoveni, un lider de mână forte. Acest lucru i-a reuşit şi de aceea electoratul, până în ziua de azi are o atitudine pozitivă faţă de Voronin. Deoarece, liderii de mână forte apar în perioada de criză, astăzi avem criză şi expectacţiile sociale pentru un lider de mână forte sunt foarte mari. Din păcate, în alianţă, Filat era unicul lider de mână forte, dar a început să cedeze.”

Europa Liberă: Şi totuşi colegii de vârstă ai domnului Voronin, aceştia îl abandonează.

Bogdan Ţîrdea:
„Ei îl abandonează, unii din motive de business, alţii din nemulţumire, al treilea sunt marginalizaţi. Când un deputat se află câte trei – patru cicluri legislative în parlament credeţi-mă că lucrul acesta e normal. E normal să se dea şi ei la o parte.”

Europa Liberă: Dar dacă îl citez pe domnul Voronin, el zicea că nu există o democraţie mai mare în altă formaţiune politică decât în PCRM.

Bogdan Ţîrdea:
„Domnul Voronin, spune tot aceea ce spun şi ceilalţi lideri de partide.”

Europa Liberă: Şi atunci, vocea delegaţilor la Congres va fi auzită?

Bogdan Ţîrdea:
„Am foarte mari, aici dubii că vor fi auzite toate vocile. Evident că Voronin şi conducerea PCRM va fi nevoită să facă o anumită restructurare pe interior a partidului. Va fi nevoită să facă anumite modernizări. Un anumit consens cu gruparea lui Neguţă sau cu alţii care sunt acolo, cu pragmaticii, cu moldovenii din interiorul partidului, care tot sunt nemulţumiţi şi cu mulţi alţii. La moment, am o senzaţie că elita PCRM-ului, că conducerea de vârf a PCRM-ului e gata să meargă până la capăt.”

Europa Liberă: Şi cine este astăzi elita PCRM-ului?

Bogdan Ţîrdea:
„Bine, elita PCRM-ului sunt Voronin şi Tkaciuc. Deşi este vorba şi de anturajul nemijlocit al lui Tkaciuc, adică acelaşi Petrenco, Petcov, mulţi alţii. Acei care astăzi sunt în jurul lui Marc Tkaciuc aceştia sunt şi factorii de decizie.”

Europa Liberă: Dar, chiar credeţi că sunt şi electori, votanţi comunişti care se identifică cu domnul Petrenco, cu domnul Reşetnicov, cu domnul Munteanu?

Bogdan Ţîrdea:
„De aceea şi am spus că plecarea lui Mişin nu înseamnă mare pierdere electorală pentru PCRM. Deoarece PCRM, asta în primul rând este Vladimir Voronin, cu cel mai, mare rating pe ţară de încredere. Toţi ceilalţi membri, chiar de vază ai partidului nu sunt factori electorali şi asta tot este o mare problemă a PCRM-ului. Ei nu au moştenitor. Voronin nu are moştenitor, din păcate. Cu plecarea lui Lupu, Dodon, Tarlev, Grecianîi, a greilor a rămas numai Voronin, unicul greu.”

Europa Liberă: Dar cine totuşi din PCRM ar putea să-i succeadă domnului Voronin la funcţia înaltă în partid?

Bogdan Ţîrdea:
„La moment, eu văd două persoane acolo. Este vorba de Andrei Neguţă, care este unul dintre fondatorii partidului, un diplomat cu experienţă. Şi este vorba de Iurie Muntean, care e mai tânăr, are susţinerea lui Marc Tkaciuc, are susţinerea moldo-comuniştilor, şi e agresiv, combativ. Probabil că între aceştia doi se va da lupta, dar mai mare şanse la moment desigur că le are Iurie Muntean.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG