Linkuri accesibilitate

Producătorii moldoveni de zahăr s-au plâns că zahărul „de contrabandă” din Ucraina se vinde la preț de dumping


Producătorii moldoveni de zahăr s-au plâns că zahărul „de contrabandă” din Ucraina se vinde la preț de dumping, în dauna afacerilor autohtone. Într-o declarație citată de InfoPrim Neo, Uniunea Producătorilor de Zahăr din Moldova spune că mai ales în nordul țării se vinde zahăr ucrainean, ajuns ilegal în țară din cauza controlului insuficient din regiunea transnistreană și din partea autorităților ucrainene. Șeful Uniunii, Alexander Koss, a mai spus că se așteaptă ca descoperirile organizației sale privind „contrabanda” cu zahăr să fie respinse de autoritățile ucrainene și moldovene, dar a insistat că fenomenul există și a cerut guvernului de la Chișinău să coopereze pentru stoparea lui.
XS
SM
MD
LG