Picturi valoroase ale artiştilor români şi basarabeni vor fi licitate în cîteva zile, mai exact, marţi 12 iunie, la o primă licitaţie internaţională de artă, organizată simultan la Chişinău şi în capitala României. Ce aşteptări au organizatorii de la acest eveniment dar şi la ce să se aştepte publicul moldovean, aflăm peste câteva minute de la fondatorul casei de licitaţii Artmark, Alexandru Bâldea.
Operele de artă care sunt supuse licitaţiei se împart în două şi jumătate din ele vin la Chişinău, jumătate rămân la Bucureşti şi intră pe rând în licitaţie. Licitaţia să zicem că începe la Chişinău pentru că acolo se află obiectul de artă. Mai întâi se culeg eventualele oferte cu privire la obiectul de artă de la Chişinău. După ce se ajunge la un preţ anume este interpelat Bucureştiul dacă oferă mai mult, după care continuă licitaţia acolo şi până la urmă, fie Bucureştiul, fie Chişinăul prin cineva din sală aflat, adjudecă respectiva operă de artă. Practic fiecare artist reprezentat în câte o operă se cotează în sală ca la o bursă de artă şi felul acesta se obţin cotaţiile operelor artiştilor care în România are deja tradiţii.”
Europa Liberă: Publicul spre care ţintiţi Dvs, la Chişinău, cine e?
Alexandru Bâldea: „Cui anume ne adresăm? Nu doar colecţionarilor de artă, pentru că colecţionarul de artă e un iubitor de artă care deja îşi practică pasiunea şi care are o anumită tradiţie, o anumită selecţie. Să vă dau un exemplu, cînd ne-am început noi activitatea aveam aproximativ 200-300 de clienţi colecţionari. În momentul de faţă avem undeva către cinci mii, prin urmare colecţionarii se formează, sunt iubitori de artă care odată ajunşi în sala de licitaţie, văd cum anume se desfăşoară o achiziţie de artă, foarte mulţi cumpără pentru a tezauriza sume într-o perioadă de recesiune economică. Alţii cumpără din raţionamente investiţionale, unii cumpără din dependenţă de cultură, cumpără din apetit cultural pur, motive din care se cumpără fiind extrem de variate, ajungînd la un număr de peste 20 de ori mai mare de clienţi în cîţiva ani de zile.”
Europa Liberă: Dacă ne referim la lucrările care vin la Chişinău. În ce condiţii vin ele? Mă refer la condiţii de transport, păstrare, securitate...
Alexandru Bâldea: „Vin într-un convoi de mijloace de transport care sunt special amenajate, specializat securizate şi sunt însoţite de pază. Sunt aproximativ 200 de opere de pictură şi sculptură, majoritar de patrimoniu, circa 70 % aparţinînd artiştilor români, circa 30 % artiştilor basarabeni şi cînd zic basarabeni mă refer atât la artişti basarabeni care s-au consacrat în Basarabia, dar şi artişti basarabeni care au făcut şcoala la Bucureşti şi au rămas în Bucureşti, ba chiar şi sunt cîteva situaţii de artişti născuţi din familii basarabene, dar la Bucureşti, cum ar fi Nina Arbore sau Anatol Vulpe.
Valorile acestor opere totalizează undeva către două milioane de euro. O singură operă nu a putut fi adusă, pentru că Comisia Naţională a Muzeelor nu a aprobat exportul nici măcar temporar către Dvs şi anume o operă clasată la categoria tezaur care este recent retrocedată de Muzeul Naţional, opera ce a făcut parte dintr-o celebră colecţie românească Iosif Dona, care a fost prelevată în trei rînduri de către Muzeul Naţional.
Alte opere, inclusiv clasate la categoria „Fond” a Patrimoniului Naţional Cultural, au putut fi exportate prin bunăvoinţa şi datorită eficienţei reale a Direcţiei de patrimoniu cultural de la Bucureşti şi a Comisiei Naţionale a Muzeelor şi colecţiilor care s-au întrunit cu expeditivitate pentru a finaliza formalităţile în timp util.”
Europa Liberă: Dle Bâldea, preţul unei lucrări este şi un indicator al valorii?
Alexandru Bâldea: „Sigur că da. Aşa se formează preţurile, în funcţie de valoare, pentru că ringul lictaţiei formează preţurile extrem de democratic. Aveţi în sală cîteva sute de persoane interesate de respectiva lucrare, care o dezbat cum ziceam, fără niciun fel de intervenţie din partea vânzătorului, pentru că vânzătorul doar gestionează procesul de licitaţie şi în felul acesta aflăm cît valorizează colecţionarii unui context anume o anumită operă de artă. Din preţurile acestea, care se pot obţine pe operele aceluiaşi artist, rezultă cotaţiile artistului cu pricina, care variază de la an la an. Aş putea da ca exemplu pe Nicolae Grigorescu care în anii 2002-2003 se tranzacţiona la preţul de circa 10 mii de dolari. Astăzi a sărit de 250 de mii de euro.”
Europa Liberă: În ce condiţii un pictor basarabean poate ajunge un Grigorescu, de exemplu?
Alexandru Bâldea: „În 2008 nicio lucrare nu a ajunsese la 100 de mii de euro în România, acum deja ne apropiem de 300 de mii de euro. Este o întrebare destul de serioasă – care este primul pictor basarabean care va ajunge, pe măsură ce piaţa basarabeană de artă se va maturiza, la 100 de mii de euro. E o întrebare cît de poate de întemeiată.
De altminteri, poate aţi fi surprinsă să aflaţi că artiştii basarabeni consacraţi, cum ziceam, în Bucureşti, care au făcut parte din mişcări artistice bucureştene şi care sunt cumva asimilaţi de piaţa bucureşteană, se tranzacţionează la sume către 10 mii de euro, inclusiv artişti contemporani cum este Roman Todici, care a venit în Bucureşti din Chişinău acum cinci ani de zile. El este tranzacţionat la sume între 5 mii de euro şi 12 mii de euro. Aici nu se tranzacţionează deloc. Pentru că încă nu a organizat nimeni un sistem de operare de piaţă de artă transparentă, o piaţă publică de artă.”
Europa Liberă: Artiştii moldoveni cum se fac cunoscuţi în lume?
Alexandru Bâldea: „Vânzîndu-se public, este cel mai uşor...”
Europa Liberă: Sunteţi o pistă, să spun aşa...
Alexandru Bâldea: „Suntem o platformă de lansare. În general, artiştii se lansează promovaţi fiind de către galerii, numai că galeriile necesită bugete semnificative de marketare şi comunicare a valorii respectivilor artişti. Galerii prea multe în Chişinău nu sunt, iar cele care sunt nu sunt suficient finanţate.
Galeriile trebuie să conlucreze cu muzeele, să propună şi să coorganizeze împreună cu muzeele expoziţii ale acelor artişti, să editeze cataloage, să le distribuie vast, să invite lume relevantă în stare să poarte mesajul valorii respectivului artist mai departe. Asta este pista tradiţională, ceea ce se cheamă în limbajul nostru de specialitate piaţă primară a artistului.
Noi suntem piaţă secundară, dar în ultimii 30 de ani, ba chiar mai mult, de prin anii 1970 în lume, casele de licitaţii au început să funcţioneze şi ele ca trambuline de lansare a artiştilor contemporani datorită faptului că reuşesc să strângă deseori, la un eveniment de spectacol de licitaţie, pentru că licitaţia este şi un spectacol totodată, sute de oameni.
Noi, spre exemplu, am ajuns în licitaţia din iarna anului trecut, care s-a ţinut la Ateneul Român din Bucureşti, la peste 800 de oameni, care vin să vadă cum funcţionează bursa de artă. Nu toată lumea prezentă într-o sală de licitaţie participă efectiv la licitaţie, licitînd. Participă în general, între 15 şi 20 % din cei aflaţi în sală, prin urmare funcţionează ca şi o expoziţie un eveniment de licitaţie, oricum el este precedat de expoziţie, de tururi ghidate, este însoţit de cataloage de licitaţie care sunt reale albume de artă, multe dintre ele dezvoltînd informaţiile despre o operă anume printr-o fişă bibliografică similară celei întocmite de muzeu.”
Europa Liberă: O ultimă întrebare. Care a fost cea mai scumpă, valoroasă lucrare vândută de casa de licitaii Artmark?
Alexandru Bâldea: „E o lucrare care cu tot cu comision s-a vândut peste 300 de mii de euro, o lucrare de Nicolae Toniţa, „Nud în iatac”. De asemenea, o lucrare ce a provenit din acea colecţie Iosif Dona pe care o aminteam anterior, vândută în iarna anului trecut, preţul de vânzare e 290 de mii şi cu tot cu comision sare peste 300 de mii. Anul trecut realizîndu-se pentru prima dată vânzări peste 200 de mii de euro şi acum fizându-se plafonul de 300 de mii de euro.
Dacă nu mă înşel anul trecut au fost în total peste nouă vânzări care au depăşit 200 de mii de euro. Şi totodată ce s-a întâmplat nemaipomenit anul trecut a fost că Toniţa a trecut în clasamentul celor mai bine vânduţi pictori, în faţa lui Nicolae Grigorescu care domina clasamentul şi în această licitaţie, care se organizează sincron şi la Chişinău avem o lucrare importantă de Nicolae Toniţă, un nud văzut din spate, nudul aceluiaş model ca şi în „Nud în iatac”. O lucrare evaluată între 100 şi 200 de mii de euro, o Toniţa de mari dimensiuni, cred că are aproape un metru.”
