Linkuri accesibilitate

Privatizarea companiilor de stat: piață de vechituri, sau anticariat cu lucruri valoroase dar inaccesibile?


Interviu cu Natan Garştea, directorul agenţiei de rating şi estimare Estimator VM.

Guvernul a anunţat un nou val de privatizări. Air Moldova, Moldtelecom, CET-urile, RED-urile, Calea Ferată sau Banca de Economii sînt doar câteva dintre companiile pe care statul ar vrea să le vândă în această vară. Profitul scontat fiind de aproape un miliard. Va reuşi statul să-şi vadă împlinite aceste planuri după o privatizare extrem de lentă până acum? Şi n-ar trebui oare să se renunţe deocamdată la privatizări, de vreme ce criza ar putea tăia semnificativ din profituri? Vom discuta în această dimineaţă cu expertul financiar Natan Garştea, directorul agenţiei de rating şi estimare Estimator VM.

Europa Liberă: Dle Garștea, să vă spun sincer, eu nu știu exact cu ce aș putea compara aceste licitații pentru vinderea bunurilor publice: cu o piață de vechituri, precum este una în preajma Gării de Trenuri din Chișinău, unde oamenii de sărăcie își scot vechiturile netrebuincioase din casă, dar nimănui nu trebuiesc aceste vechituri, nici chiar la preț de nimic, sau cu o piață de anticariat, unde sunt expuse lucruri valoroase și foarte ademenitoare, însă cumpărătorii trec pe lângă ele ca vulpea pe lângă poamă, pentru nu și le pot permite. Dvs. ce ziceți?

Natan Garştea:
Eu cred că situaţia este diferită de la caz la caz. În loturile expuse spre privatizare în lista companiilor care urmează a fi vândute sunt şi companii care deţin active atractive, în special terenuri sau imobile, şi sunt companii care într-adevăr, în lipsa administrării din ultimii ani nu a rămas mare lucru din ele…

Europa Liberă: Dar regula de bază care ar trebui să fie: statul ar trebui să scape de companiile neprofitabile sau num neapărat, sau de cele care sunt interesante pentru investitori?

Natan Garştea: Scopul statului în sine nu este să administreze companii şi să facă bani din asta. Statul are ca funcţii asigurarea ordinii publice, sănătăţii, protecţiei şi aşa mai departe. Statul nu este un investitor care trebuie să creeze, să administreze companii care să-i aducă profituri. Şi în acest caz nu vorbim despre aceea că statul ar trebui să le vândă pe cele atractive sau neatractive. Unicul argument pentru a deţine o companie de către stat ar trebui să fie bunăstarea ţării, interese strategice, interese de ordin social şi nu altceva…

Europa Liberă: Dacă rămânem încă un pic pe terenul acesta al metaforelor, comparaţiilor, v-aş întreba: poate e vorba totuși despre o piață cu lucruri deliberat învechite, ca să arate prost și să fie vândute la prețuri de nimic? Cazul Tracom ar putea lăsa această impresie. Sau ar fi o impresie greșită?


Natan Garştea: Nu aş extinde metaforele şi fiecare caz ar trebui să fie examinat în parte…

Europa Liberă: Dar ce trebuie totuși să înțeleagă omul de rând când află că Tracom-ul, fosta uzină de tractoare din Chișinău care nu a putut fi resuscitată cu nici un efort, era estimată de unii la 60 milioane de dolari, se spune că numai fier vechie ar fi pe teritoriul ei de suma asta, dar a fost vândută cu 27 milioane, nu de euro, ci de lei?

Natan Garştea:
În principiu, nu ştiu care a fost procedura licitaţiei până la urmă, însă de regulă licitaţiile sunt publice, deci orice persoană are acces la licitaţie şi poate participa la ea.

Europa Liberă: Deci, ar trebui să credem că acesta a fost preţul real?

Natan Garştea:
Eu nu m-aş aventura să zic dacă preţul a fost real sau nu. Ar trebui să se examineze acest caz în parte, dar eu văd aici două întrebări: de ce nu s-a vândut înainte dacă era anterior mai valoros şi asta e întrebare faţă de administraţiile precedente? Şi de ce s-a vândut acum, deja trebuie să vedem cine a cumpărat, în ce condiţii şi dacă a fost suficient de publică licitaţia?

Europa Liberă: Acum vă propun să analizăm la rece șansele statului de a vinde proprietățile pe care vrea să le scoată la mezat în această vară. 27 de societăți pe acțiuni, printre care unele care ar putea părea destul de atractive, nu știu care este starea lor actuală, dar nu pare jalnică, cel puțin în cazul Moldtelecom, Air Moldova, Căile Ferate, Viorica Cosmetic, Farmaco. Ce șanse sunt ca acestea să poată fi vândute și cu un preț acceptabil acum, când e criză sau ajun de criză, nu știu, dar în tot cazul oamenii bogați nu prea se grăbesc să se despartă de bani?

Natan Garştea:
Deci, procedura de privatizare prin licitaţie eu cred că ea ar trebui să excludă graba şi impunerea unor termeni. Pentru că dacă un Activ este scos la licitaţie şi vândut din prima, înseamnă că el a fost subevaluat. Şi în general la privatizare statul are două opţiuni: să vândă repede la preşuri mici, sau să aleagă o procedură mai îndelungată care însă să asigure preţuri rezonabile. Acum, dacă un activ se va vinde din prima la o astfel de licitaţie, înseamnă că probabil preţul a fost destul de mic şi anterior în licitaţiile publice de la bursă statul era criticat că, uite, scoate mereu aceleaşi şi aceleaşi active şi tot nu le vinde, eu cred că este o politică aleasă foarte corect. Preţul scade puţin câte puţin până când ele vor veni la preţul de piaţă şi vor deveni interesante pentru investitor. pe de altă parte, toate aceste companii care sunt expuse la privatizare sunt foarte interesante din punctul de vedere al investitorului şi aici sigur că trebuie să fim foarte atenţi la felul cum se fac negocierile, cine le va câştiga ş.a.m.d. Iar statul, ca să înlăture orice dubii, ar trebui să asigure transparenţă maximă acestui proces.

Europa Liberă: Când spuneţi interesante, ce aveţi în vedere?

Natan Garştea:
Păi, Moldtelecom, Air Moldova - sunt companii care activează, unele dintre ele deţin poziţii dominante în ramurile lor. Normal că asemenea companii ar fi interesante pentru investitori. Deja totul depinde de preţul la care vor fi oferite…

Europa Liberă: Chiar şi acum sunt interesante, când se crede că oamenii cu bani nu prea se grăbesc să se despartă de ei?

Natan Garştea:
Păi, iarăşi, atractivitatea unui bun nu scade de la aceea câţi bani eu am. El rămâne la fel de atractiv, indiferent dacă pot eu sau nu pot să cumpăr. Şi cum am mai spus, în condiţii normale procesul de privatizare ar trebui să fie unul de durată. Când un investitor cumpără o companie, asta durează, doar procedurile tehnice, vreo 9 luni şi mai mult. Cam asta e regula. Şi nu mă aştept ca astfel de companii mari să se vândă din prima. Dar dacă se vor vinde normal, ar trebui să vină investitori să studieze compania, procedura de studiu tehnic durează tot câteva luni. Deci, nu aş fi aşa de optimist la termeni, s-ar putea să dureze 2-3 ani, dacă guvernul va fi consecvent în vânzarea acestor active, însă până la urmă eu cred că se vor găsi investitori.

Europa Liberă: Aproape un miliard de lei vrea statul să obțină în urma acestor licitații. Păstrând simțul realității, am putea anticipa acum, estimativ, desigur, cât din această sumă ar putea obține statul și de ce depinde asta?

Natan Garştea:
Aceasta depinde întru totul de raportul între preţul la care va fi expus activul şi utilitatea economică a activului, şi dacă preţurile vor fi mai mici decât cele corecte, eu cred că activele se vor vinde destul de repede. Acum să prognozăm ce cotă din ele va fi vândută îmi pare destul de dificil. La unele din ele, în funcţie de ramură, s-ar putea să apară un interes mai mare, la altele mai puţin. Nu mă apuc să prognozez. Dar dacă vor fi preţuri reale, rezonabile, eu cred că şansele sunt foarte mici să se vândă în acest an companiile. Dacă preţurile sunt mai mici, s-ar putea să avem negocieri foarte active.

Europa Liberă: Dar cum se stabileşte relevanţa preţului, pentru că poate fi un lucru relativ. Sau ca să avem siguranţă că preţul este cel care trebuie, ar fi necesar să existe un estimator independent?

Natan Garştea:
Agenţia de administrare a proprietăţii publice de pe lângă Ministerul Economiei are nişte regulamente, proceduri interne de evaluare a activelor. În unele cazuri ştiu că, de exemplu în cel al Băncii de Economii, când se pregătea vânzarea ei anterior s-au făcut tendere pentru atragerea unor consultanţi străini care să efectueze evaluarea. Deci, de le caz la caz. Nu cred că ele ar trebui evaluate toate de către experţi.

Europa Liberă: Vorbeaţi mai sus de transparenţă. Dar cum trebuie să fie asigurată transparența acestui proces astfel încât el să nu lase impresia că e vorba despre privatizări frauduloase?

Natan Garştea:
Eu cred că aceasta trebuie să se refere însăşi la proces, deci la intenţia de a vinde şi accesul la informaţia de privatizare. Şi ar trebui să existe un set clar de criterii de stabilire a câştigătorului în cazul în care acestea vor fi licitaţii cu negocieri directe.

Europa Liberă: În planuri, statul ar vrea să-și reducă cel puțin în jumătate participarea în întreprinderi economice. Unii spun că vor fi necesari 30 de ani pentru asta, dacă se vor păstra ritmurile actuale. Are statul atâta timp la îndemână ca să se retragă din economie?

Natan Garştea:
Eu zic că nu văd nici o grabă la moment.

Europa Liberă: Deci nu trebuie să ne grăbim?

Natan Garştea:
Nu, dacă e de ales între a ieşi repede din toate companiile şi a obţine un preţ corect, eu aş alege-o pe a doua.
XS
SM
MD
LG