Linkuri accesibilitate

…încercând să schimbe imaginea negativă a multor europeni despre țara lor.


Cu doar câteva zile înainte de startul campionatului european de fotbal găzduit de Polonia și Ucraina între 8 iunie și 31 iulie, sute de ucraineni de rând încearcă să schimbe imaginea negativă a multor europeni despre țara lor. Cum anume, aflăm din relatarea corespondentei noastre Daisy Sindelar rezumată de Alexandru Eftode:

Ucraina a avut o presă foarte proastă în țările Europei Occidentale în ultimele luni și săptămâni – de la acuzațiile de maltratare în închisoare a liderei opoziției, Iulia Timoșenco, la cele de rasism aduse microbiștilor ucraineni, la scandalul în jurul eutanasiei câinilor vagabonzi, la criticile față de umflarea „banditească” a prețurilor de cazare la hotel, după cum s-a exprimat președintele UEFA, Michel Platini.

Pe acest fundal, a apărut o mișcare populară care încearcă să convingă iubitorii fotbalului că ucrainenii de rând sunt oameni normali, europeni ca toți europenii. Pentru asta sute de ucraineni au postat pe un site în internet „Rooms4Free” anunțuri că oferă cazare gratis în propriile locuințe turiștilor sosiți la Euro 2012. Autorii ideii au fost surprinși să constate că site-ul a atras atenția multor locuitori ai orașelor mici, nu doar ai celor patru în care se vor juca meciurile.

Roman Kharchenko este un designer de 28 de ani din Chernihiv, un orășel la o oră și jumătate de mers cu autobusul de la Kiev.

Orașele unde nu vor avea loc meciuri vor fi probabil alese în ultimul rând de cei care vin la campionat. Dar chiar și așa sperăm că orășelul nostru istoric, vechi de 1.300 de ani, va trezi interesul unora. Avem un orășel plăcut și înverzit față de gălăgiosul Kiev. La noi viața decurge mai în liniște”.

Larisa Kozynaya, în vârstă de 43 de ani, și-a găsit deja două perechi de clienți pe care-i va găzdui în locuința sa din Dnipropetrovsk, oraș de pe Nipru amplasat cam la distanță egală de Donetsk și Harkov, acolo unde se vor juca meciuri. Larisa spune că ea și soțul ei Dmitri sunt mereu bucuroși de companie, mai ales acum după ce fiica li s-a mutat la Kiev.

Înainte de toate, ne plac oamenii. Suntem o familie deschisă. Și apoi, pentru noi asta-i un fel de aventură. Nu lucrez nicăieri acum și voi avea timp să caut de musafiri. Nu prea vorbesc engleza, dar cred că ne vom înțelege”.

Microbista franceză Isabelle Carvalho-Goncalves și soțul ei portughez Jose vor sta la Kozynaya în timpul unei călătorii de două săptămâni prin Ucraina. În vârstă de 42 de ani, Isabelle spune că nu a renunțat la vizită cum au făcut unii prieteni de-ai ei din cauza prețurilor exorbitante la hotel și reputației negative a Ucrainei accentuată de cazul Tymoșenco.

„Când mergi la Euro numai de dragul sportului, nu te prea gândești la politică. Ceea ce vreau este să văd meciurile și să comunic cu localnicii. Par foarte bucuroși să ne primească”.

Anna Trepalyuk, care va găzdui gratis în vila sa de pe malul mării la Odessa trei musafiri din străinătate, este necăjită de faptul că imaginea proastă a Ucrainei nu este pur și simplu o invenție a jurnaliștilor.

„Problema este că jurnaliștii europeni, presupunând că ar căuta într-adevăr cum să ne ponegrească țara, nici n-ar trebui să caute prea mult, totul este la suprafață. Prețurile au fost umflate, scandalul cu eutanasia câinilor există. Dar n-aș spune totuși că totul e pierdut. Unii renunță să mai vină, dar vor veni alții în locul lor”.

Pe fundalul unor dispute nesfârșite între Kiev și Bruxelles în ultimii doi ani de guvernare ai președintelui Victor Ianukovici, entuziasmul ucrainenilor pentru Europa a scăzut. Mai puțin de jumătate din ucraineni, după cum arăta un sondaj la sfârșitul anului trecut, ar mai dori integrarea țării lor în Uniunea Europeană.

Dar asta nu înseamnă că ucrainenii n-ar mai vrea să-și arate ospitalitatea la Euro 2012. De exemplu, Anton Yevsyushkin, un tânăr de 29 de ani din Mariupol pe malul Mării de Azov le oferă potențialilor oaspeți transport cu mașina de la aeroport sau gară, WiFi de mare viteză și pur și simplu „companie plăcută”:

„Ucrainenii adevărați și Ucraina adevărată sunt cu totul altfel. Prin valorile și viziunile noastre, suntem la fel de europeni ca cetățenii Uniunii Europene, fie că locuim în vestul sau în estul Ucrainei deopotrivă”.
XS
SM
MD
LG