Linkuri accesibilitate

Vladimir Socor: Comuniştii ar dori o întoarcere onorabilă în Parlament.


Europa Liberă: De ce nu vin deputaţii comunişti în Parlament? Cine îi sfătuieşte şi până unde vor merge ei cu această lipsă de la şedinţele în plen ale Parlamentului?

Vladimir Socor: „Primul răspuns este că strategia şi tactica Partidului Comuniştilor este determinată de o personalitate revoluţionară, de domnul Mark Tcaciuk, care are o influenţă foarte mare asupra strategiei şi tacticii PCRM. Dânsul doreşte o situaţie revoluţionară după modelul leninist al dualităţii puterii în Republica Moldova. Asta este personalitatea domnului Mark Tcaciuk. Cred că este o fantezie politică din partea dânsului, dar este o fantezie pe care el pare să o urmărească destul de consecvent. Al
Este în interesul Republicii Moldova ca PCRM să se întoarcă în Parlament, UE este de această părere, în numele stabilităţii politice din Republica Moldova. PCRM este prea mare pentru a fi exclus sau marginalizat...


doilea răspuns la întrebarea dvs. este următorul: eu cred că mulţi factori din PCRM, probabil, inclusiv domnul Voronin ar dori de fapt o întoarcere onorabilă în Parlament, cu condiţia de a nu-şi pierde prestigiul, cum se spune, de a-şi salva obrazul printr-o întoarcere onorabilă în Parlament. Eu cred că este în interesul Republicii Moldova ca PCRM să se întoarcă în Parlament, UE este de această părere, în numele stabilităţii politice din Republica Moldova. PCRM este prea mare pentru a fi exclus sau marginalizat, el reprezintă o mare parte a alegătorilor. Deci, eu cred că ar trebui de oferit PCRM o ieşire onorabilă din situaţie. Iar o ieşire onorabilă din situaţie este de fapt o intrare onorabilă în Parlament cu menţinerea obrazului.”

Europa Liberă: Congresul PCRM de sâmbătă ar putea să aducă careva surprize?

Vladimir Socor: „Speranţa mea personală este ca la Congres cineva din partid, preferabil domnul Voronin însuși va deschide o portiţă de reintrare în Parlament. Indicând printr-un semnal cât se poate de clar către partidele parlamentare că ar fi de dorit o soluţie care să permită reintrarea comuniştilor în Parlament fără ca aceştia să-şi piardă reputaţia sau onoarea.”

Europa Liberă: Fostul şef de stat Vladimir Voronin a fost vreodată pe timpul mandatului său un lider pro-occidental?

Vladimir Socor: „Domnul Voronin a fost liderul unui stat mic şi slab care prin definiţie manevrează între marele puteri şi între marele blocuri. Aceasta s-a întâmplat în tot
Dl Voronin a fost liderul unui stat mic şi slab care prin definiţie manevrează între marele puteri...


decursul istoriei şi Moldova nu a făcut niciodată excepţie, nu poate nici astăzi să facă excepţie. Domnul Voronin a ajuns tardiv la concluzia, prin 2002-2003, a ajuns la concluzia că Occidentul este în ascensiune şi-a dat seama de acest lucru cu câțiva ani de întârziere şi a cârmit barca statului conform acestei concluzii pe care a tras-o atunci. Prin anul 2007, poate 2008, domnul Voronin a ajuns la concluzia opusă că occidentul începe să fie în declin, iar Rusia reia o ascensiune istorică. Şi atunci domnul Voronin a cârmit barca statului conform acestei concluzii. Acum, domnul Voronin mizează din ce în ce mai mult pe Moscova, e convins de ascensiunea Moscovei.”

Europa Liberă: Da Moscova mizează pe Vladimir Voronin şi PCRM?

Vladimir Socor: „Între Moscova şi Vladimir Voronin există o neîncredere şi ostilitate reciprocă. Ambele părţi, Moscova şi Voronin, s-au înşelat una pe cealaltă în repetate
Între Moscova şi Vladimir Voronin există o neîncredere şi ostilitate reciprocă. Ambele părţi, Moscova şi Voronin, s-au înşelat una pe cealaltă în repetate rânduri...


rânduri. Au ajuns la înţelegeri pe care nici o parte, nici cealaltă parte nu le-a îndeplinit. Între ei există o neîncredere deplină. Domnul Voronin a respins chiar în 2001, după ce fusese ales, domnul Voronin şi Mark Tcaciuk au respins în mod categoric amestecul Moscovei în Republica Moldova. Ei au dorit să conducă Republica Moldova aşa cum doreau ei. Moscova de câteva ori a încercat să-l folosească pe domnul Voronin şi s-a înşelat de fiecare dată. De asemenea, domnul Voronin a încercat să obţină sprijinul Moscovei pentru a ajunge la putere în interiorul Republicii Moldova şi de fiecare dată după ce a ajuns la putere a respins amestecul Moscovei. Eu aş fi foarte mirat dacă Moscova ar face noi încercări de a miza pe sprijinul politic al domnului Voronin în interiorul Republicii Moldova. Din acest motiv, Moscova doreşte alţi parteneri de alianţă în Republica Moldova. Moscova mizează pe partiduţe mici pe care speră să le unească într-o singură forţă şi speră că această forţă să rupă şi părţi din electoratul PCRM. Dacă Moscova mizează din nou pe domnul Voronin ar fi un gest aproape de disperare din partea Moscovei şi nu cred că acest lucru va avea loc.”

Europa Liberă: Rămânerea domnului Voronin în fruntea PCRM avantajează formaţiunea?

Vladimir Socor: „Eu, de la distanţă, cred că domnul Voronin a devenit un handicap, un dezavantaj pentru partidul său. Domnul Voronin nu demonstrează calităţi de politician
Dl Voronin a devenit un handicap, un dezavantaj pentru partidul său. PCRM, dar în special dl Voronin au ratat multiple şanse de a se integra în mod firesc şi fără zguduiri în sistemul politic al Republicii Moldova şi de a participa la guvernări de coaliţie...


care să funcţioneze într-un sistem multipartid. Dânsul nu cunoaşte compromisul, compromisul probabil că este un cuvânt de ocară pentru garda veche din PCRM. Dânsul este pur şi simplu atât de inflexibil şi se cantonează în situaţii fără ieşire, care fac foarte dificilă cooperarea cu alte partide. Tot PCRM, dar în special domnul Voronin au ratat multiple şanse de a se integra în mod firesc şi fără zguduiri în sistemul politic al Republicii Moldova şi de a participa la guvernări de coaliţie. În loc de aceasta, PCRM şi domnul Voronin personal, şi domnul Mark Tcaciuk au demonstrat inflexibilitate, au demonstrat un defect pe care comuniştii în trecut îl numeau sectarism în limbajul Partidului Comunist. Adică incapacitatea de a ieşi din propria extremă şi de a stabili relaţii de cooperare şi chiar coaliție cu alte partide. PCRM ar fi putut să joace încă un rol important în Republica Moldova în cadrul sistemului politic şi chiar la guvernare, dacă s-ar fi adaptat condiţiilor de pluralism, dar partidul nu s-a adaptat acestor condiţii.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG