Linkuri accesibilitate

„Boris Godunov” la Mariinsky Teatr - opera rusă între aluzii, protest și conformism


Imagine din spectacolul de la Mariinsky Teatr (Foto: Rustam Adagamov/ http://drugoi.livejournal.com/3733664.html#cutid1)
Imagine din spectacolul de la Mariinsky Teatr (Foto: Rustam Adagamov/ http://drugoi.livejournal.com/3733664.html#cutid1)

Graham Vick: „Sînt încîntat că „Boris” a stîrnit atît de mult interes...”


Așa-numitul jurnalismul civic, postările electronice de informații și imagini pe Internet ale unor, de obicei bine intenționați, neprofesioniști, își are avantajele și dezavantajele sale și un ultim exemplu îl oferă în aceste zile dezbaterea care are loc în Rusia în jurul semnificației montării unei opere la Teatrul Mariinski din St. Petersburg.

Este vorba de opera celebră a lui Modest Mussorgsky, Boris Godunov și întrebarea este în ce măsură montarea a constituit un act de sfidare la adresa președintelui Putin și, eventual o raliere a celebrei scene petersburgheze la protestele împotriva regimului acestuia.

Pusă în scenă de un străin, regizorul britanic Graham Vick, neimplicat politic în lumea rusă, și dirijată de unul din principalii susținători din lumea artelor ai președintelui Putin, Valeri Gergiev, recent înrolat ca propagandist în campania electorală a liderilor de la Kremlin, este greu de crezut că Boris Godunov a fost un soi de act de dizidență.

Rustam Adagamov
Rustam Adagamov
Dezbaterea s-a răspîndit totuși asemenea unui incendiu pe bloguri, grupuri de discuții și în comentariile presei după ce fotograful Rustam Adagamov, unul din cei mai populari bloggeri din Rusia, a postat pe site-ul său cîteva imagini luate din culise în cursul repetiției generale a noii înscenări a operei.

Imaginile prezintă de aproape o scenă în care presupuși membri ai poliției țariste îi atacă și îi bat pe protestatarii care, potrivit livretului original al operei, cerșesc pîine de la țar. Pe un perete, care potrivit unei cunoscute comentatoare de la „The Newyorker”, arată asemănător interiorului Parlamentului de la Moscova, o inscripție graffitti de culoare roșie enunță: „Poporul vrea schimbare!”.

Imaginile sînt, în sine, aluzii la situația politică actuală din Rusia, polițiștii fiind îmbrăcați în costumele clasice ale forțelor speciale, pe spatele lor fiind înscrise chiar inițialele „OMON”, în timp ce coriștii, presupuși oameni din popor cerșetori, sînt îmbrăcați asemenea reprezentanților clasei de mijloc care au manifestat de nenumărate ori, începînd din iarna trecută, după alegerile parlamentare, împotriva premierului, azi președintelui Vladimir Putin, la Moscova și Sankt Petersburg.

„Cea mai avansată Operă a națiunii nu putea să nu reacționeze la cataclismele sociale ale ultimelor luni”, s-a scris, de exemplu, în „Kommersant”, unde se comenta în continuare: „lucrul cel mai surprinzător despre întreaga vînzoleală în jurul lui „Boris” este că Gergiev e un mare susținător al lui Putin. In ce-l privește pe Vick, plutește sentimentul că este cam speriat să spună adevărul, că vrea să fie foarte „branșat” la actuala situație politică, dar că frica nu îi permite și că atunci face doar niște scamatorii în buzunarele sale, dar nimic mai mult.”

Graham Vick, într-un interviu acordat și postat pe site-ul de la Mariinski se mărginea la generalități spunînd: „In abordarea unei opere ca Boris Godunov interesant este să vezi ceea ce este la fel și ceea ce este diferit, să vezi ceea ce s-a schimbat și ce este identic între epoca actuală și secolul al XVI-lea; să vezi ce este la fel ca experiență aici în Rusia și în alte locuri; cît de specific este situația [pentru Rusia].”



Pentru cotidianul „The Guardian”, Graham Vick declara însă acum două zile la Londra: „Sînt încîntat că „Boris” a stîrnit atît de mult interes” și preciza „m-am gîndit numai să realizez cea mai transparentă și articulată producție a capodoperei lui Mussorgsky de care am fost capabil”.

Nici o revendicare politică, așadar, din partea celebrului regizor, care are relații foarte bune cu Gergiev și opera sa, unde în 2010 a mai pus în scenă opera lui Leos Janacek, „Afacerea Makropoulos”.

Exceptînd o mînă de ziariști și de internauți legați de forumuri, nimeni nu ia cu adevărat în serios semnificația aluziilor de la Mariinsky, după cum nimeni nu-și asumă vreo responsabilitate pentru un real protest intelectual provenit din lumea artistică în privința scenelor din Boris Godunov.


Moartea lui Boris în versiunea istorică a lui Fiodor Șaliapin

S-ar putea spune, mai curînd, că întreaga vîlvă este cumva „cu voie de la poliție” și menită parcă să deturneze atenția de la o montare clar provocatoare a unui cunoscut regizor rus, Kiril
Regizorul Kiril Serebrenikov
Regizorul Kiril Serebrenikov
Serebrenikov, la Bolșoi Teatr, la Moscova, cu opera „Cocoșul de aur” a lui Rimsky-Korsakov. Bodiguarzi în stilul celor de la Kremlin sînt acolo clar desenați, la fel ca și o rachetă de tip Topol-M, de genul celor preferate și arătate de Putin cu ocazia Zilei Victoriei, în timp ce fiul țarului, se plimbă cu un iPad, referință mai mult decît aluzivă la tovarășul de drum și aliatul lui Putin, Dmitri Medvedev.
Previous Next

XS
SM
MD
LG