Linkuri accesibilitate

Hillary Clinton în Georgia


Secretarul de stat Hillary Clinton şi premierul Nika Gilauri la Batumi, 5 iunie 2012.

Secretarul de stat Hillary Clinton şi premierul Nika Gilauri la Batumi, 5 iunie 2012.

Thomas de Waal: Opinia publică georgiană trebuie şi să audă noile mesaje ale Statelor Unite, clar şi nebruiat.


Secretarul de stat american Hilary Clinton vizitează săptămâna acasta Armenia, Georgia şi Ayerbaijan. E o excursie importantă pentru toate cele trei țări, dar în special pentru Georgia, scrie în publicația de politică externă din Statele Unite „National Interest” Thomas de Waal, asociat senior la Carnegie Endowment for International Peace din Washington. Analiza vă este prezentată de Lucian Ştefanescu

Thomas de Waal începe prin a spune că Georgia intră acum în cea mai critică etapă politică a sa de la controversatele alegeri din 2003, care au declanşat Revoluția Rozelor, şi au dus la căderea fostului preşedinte Eduar Şevardnadze.

De douăzeci de ani încoace, Georgia post-sovietică şi-a legat strîns soarta de Statele Unite. Asta s-a datorat în parte legăturilor personale ale ultimilor săi doi preşedinți. În primăvara lui 1992, Şevardnadze, pe atunci o figură iubită la Washington din cauza acțiunilor sale ca ministru de externe al Uniunii Sovietice, se reîntorcea într-o țară ce căzuse în război civil. El a scos țara din necaz, în mare parte prin aptul că a asigurat mari transferuri de ajutor străin din partea Statelor Unite şi a Germaniei.


Acel sprijin însă nu a fost necondiționat. Alegerile parlamentare care au avut loc în 2003 au fost considerate un test pentru autoritatea lui Şevardnadze. În iulie 2003, Statele Unite l-au trimis pe prietenul lui Şevardandze James Baker pentru a negocia termenii unui acord cu privire la felul cum vor fi organizate alegerile. Acordul avea să cadă mai tîrziu, iar opinia publică georgiană şi-a dat seama că Şevardadze a fost vinovat în cea mai mare parte pentru asta. Iar percepția că sprijinul Statelor Unite a încetat a fost elementul principal în decizia acestuia de a demisiona în noiembrie 2003, după acuzațiile că alegerile au fost măsluite.

Când Mihail Saakaşvili (care făcuse studii în Statele Unite) a ajuns preşedinte în 2004, s-a întors şi el către Statele Unite, unde a găsit un partener binevoitor în persoana preşedintelui George W. Bush. Relația a devenit prea personalizată şi prea apropiată, scrie Thomas de Waal în „National Interest”. Când în 2005 preşedintele Bush a spus mulțimii în Piața Libertății din Tbilisi, citez: „Calea libertății pe care ați ales-o nu e uşoară, dar nu o veți urma singuri”, prea mulți georgieni au luat literal aceste cuvinte.

În timpul aceleiaşi vizite, Bush i-a spus în particular lui Saakashvili cu puternicul său accent texan că dacă va merge la război cu Abhazia sau cu Osetia de sud „cavaleria americană nu se va arăta la orizont”. Acesta a fost în mod consecvent mesajul Statelor Unite în întîlnirile private până inclusiv la vizita pe care secretarul de stat Condoleezza Rice a făcut-o la Tbilisi în iulie 2008, cu o lună înainte de declanşarea războiului.

Se pare însă că declarațiile publice de sprijin au fost atît de puternice încît Saakaşvilii şi echipa sa au crezut că vor avea parte de o oarecare indulgență dacă vor acționa militar împotriva unuia din teritoriile separatiste. Saakaşvili a admis asta cu jumătate de gură într-un recent documentar BBC, când a fost întrebat despre decizia de a ataca Osetia de Sud la 7 august 2008.

O țară a dramei

Administrația Obama a lucrat din greu pentru a face ca relația cu Georgia să fie mai puțin personalizată, şi mai mult profesionalizată şi mai insituționalizată. Lui Saakaşvili i s-a dat mai puțină atenție, şi când în cele din urmă a obținut întâlnirea cu preşedintele american în ianuarie anul acesta, Obama a făcut aluzie pe față la, citez: „transferul oficial de putere care va avea loc în Georgia, şi care cred că va consolida multe din reformele care au fost deja puse în practică.”

Georgia însă nu încetează să fie o țară a dramei, a spectacolului şi a personalităților cu ego-uri supradimensionate, iar pe scena politică georgiană se află două astfel de personalități, nu una singură, continuă Thomas de Waal în „National Interest”. Al doilea titan este miliardarul Bidzina Ivanişvili, al cărui debut în politică toamna trecută a revitalizat brusc opoziția din Georgia.

Ivanişvilii duce o luptă puternică nu doar în Georgia, dar, aproape inevitabil, şi în cea de-a doua arenă a vieții politice georgiene, care e Washington. El a angajat o rețea de firme de lobby care să-l reprezinte pe el şi pe mişcarea sa, Visul Georgian. Într-o confruntare fără precedent pentru o țară mică şi săracă, cu doar 4 milioane de locuitori, Grupul Podesta de la Washington (care reprezintă guvernul georgian) se duelează cu Patton Boggs (care-l reprezintă pe Ivanişvili).

Din păcate, cultura politică georgiană rămâne una a luptei între clanuri. Tabăra cealaltă nu e numai un oponent, ci un duşman de moarte. Ambele părți prezic deja că vor cîştiga alegerile din octombrie şi spun că țara trebuie să scape de ceilalți.

Vorbind în parlament pe 26 mai, Saakaşvili a spus despre Ivanişvili că „indiferent cîți bani au, indiferent ce minciuni spun, forțele întunecate ale trecutului nu vor putea să oprească rapida orientare a poporului georgian către progres.”

Seducătorul mesaj al lui Saakaşvili către interlocutorii săi occidentali este că guvenul său alcătuit din aproximativ 30 de vorbitori de engleză e un partener indispensabil, în timp ce o victorie a lui Ivanişvili ar scoate Georgia de pe făgaş şi ar pune-o pe o cale de întoarcere către Rusia.

La rîndul lui, Ivanişvili a spus la un miting al suporterilor săi la Tbilisi în 27 mai că Saakaşvili e „rupt de tradiții şi de realitate” încercînd să atragă alegători din acele segmente ale societății care se simt înstrăinate de politica lui Saakaşvili, de la populația săracă de la țară, pînă la intelighenția urbană. Mesajul său către occidentali e că politica externă va continua ca înainte, dar că Georgia are nevoie de un guvern mai previzibil şi mai reprezentativ - condus de el.

Rolul de azi al Statelor Unite

A venit acum rîndul lui Hilary Clinton să aducă cel mai recent mesaj al Americii. E posibil ca ea să nu dorească rolul de arbitru, dar istoria recentă sugerează că nu are de ales: georgienii vor să audă ce au de spus Statele Unite despre alegerile care vin.

Elementele cheie ale unui mesaj bun sînt uşor de imaginat: lauda la adresa pentru reformele pozitive făcute de guvern; o reducere aminte pentru Saakaşvili că Georgia înseamnă mai mult decît el însuşi; accentul pe necesitatea unui orizont al jocului în alegeri, nu numai în ziua votului, dar cu luni înainte; o încurajare prietenoasă pentru opoziție că dacă alegerile sînt cît de cît corecte să accepte rezultatul (puțin sînt cei care se aşteaptă ca opoziția să obțină o majoritate, care se poate aştepta doar la cîştigarea unui număr mare de mandate în parlament).

În mod crucial, experiența lui James Baker şi aceea a Condoleezei Rice este cel puțin la fel de importantă ca mesajul în sine. Dacă Washingtonul crede în sprijinirea unui proces în Georgia, şi nu doar a unei echipe de indivizi, opinia publică georgiană trebuie de asemenea să audă noile mesaje ale Statelor Unite, clar şi nebruiat, scrie Thomas de Waal în încheierea analizei sale din „National Interest”.
XS
SM
MD
LG