Ideea însufleţitoare că tinerii moldoveni vor primeni ţara, că vor scoate patria din mizerie, că vor răsturna munţi nu mi se mai pare la fel de sigură ca odinioară, cînd eu însumi eram tînăr şi încrezător. Şi nu doar pentru că bătrînii retrograzi şi rigizi le pun beţe-n roate. Mi se pare că de multe ori lasă de dorit şi mentalitatea junilor.
Îmi amintesc de o discuţie vie pe care am avut-o cu un reprezentant al generaţiei „new power”. Tînărul acela vorbea cu multă admiraţie despre oamenii care s-au descurcat în viaţă şi care şi-au făcut o avere mulţumitoare, el vorbea cu mult respect despre conducători şi diplomaţi, despre vedete recente şi despre cei care pur şi simplu au salarii mari. Şi asta în fond nu e rău. Mai trist e că tînărul i-a luat în derîdere pe educatori, profesori, măturători şi gunoieri, pe cei care, în opinia lui, n-au avut dexteritatea de a se decurca , de a-şi găsi un loc de muncă bănos. Reieşea din spusele lui că educatorii şi măturătorii sînt nişte rataţi, nişte oameni pierduţi.
„Dar sînt şi aceştia importanţi într-o societate...” i-am zis eu. Am reuşit doar să-i provoc rîsul. Pentru tînărul acela nu societatea conta, ci confortul personal.
Eu iată ce vreau să spun, de fapt. Din păcate, tranziţia nemiloasă a plămădit metodic cohorte de tineri mercantili, indiferenţi şi rapaci, pentru care A TRĂI înseamnă numai A TE DESCURCA. Reuşita personală, necesară şi lăudabilă, fireşte, e văzută de ei ca un afront adus celor care nu pot reuşi, ca un pretext pentru a-i desconsidera pe alţii, mai puţin descurcăreţi. Nu sînt toţi tinerii aşa, dar eu unul am întîlnit suficienţi ca să mi se strecoare îngrijorarea în suflet. De aceea, şi viitorul societăţii moldoveneşti mi se pare deocamdată învăluit într-o ceaţă densă...
