Linkuri accesibilitate

Igor Boţan: Partidele se pregătesc de viitoarea campanie electorală şi îşi revăd strategiile.


În vizita lui săptămânală în studioul Europei Libere de la Chișinău, analistul politic Igor Boțan a stat de vorbă cu Valentina Ursu despre ultimele evoluții pe scena politică și în special în tabăra opoziției.

Igor Boțan: ,,În toamnă vom ajunge la ecuatorul mandatului actualului Parlament, de aceea formațiunile politice se pregătesc pentru viitoarea campanie electorală și își revăd strategiile. Două partide parlamentare se pregătesc de congrese. În cazul Partidului Comuniștilor de opoziție este vorba despre un congres, care este ordinar, o dată la patru ani. În cazul Partidului Democrat este mai degrabă de un congres extraordinar, acest partid vrea să-și revadă strategiile și să-și eficientizeze oarecum pe scena politică moldovenească.”

Europa Liberă: Surprize?

Igor Boțan: ,,Surprize cred că vom avea.”

Europa Liberă: Din partea comuniștilor și din partea PD-iștilor?

Igor Boțan: ,,Cred că ambele formațiuni sunt în stare să producă surprize. Partidul Comuniștilor după trei ani de aflare în opoziție, are temei să-și revadă strategiile, pe de o parte. Pe de altă parte Partidul Comuniștilor nu are un alt lider decât Vladimir Voronin și cel mai probabil va trebui să conserveze situația în privința liderului, adică să-l aleagă pe Vladimir Voronin. Cu toate acestea, se cunoaște că în interiorul Partidului Comuniștilor există mișcări tectonice, dacă le putem spune așa, se cunoaște că există diferite grupări în Partidul Comuniștilor și va fi foarte interesant să vedem cum se vor poziționa aceste mișcări interne.”

Europa Liberă: Dar la conducere în PCRM ar putea să acceadă și alți membri, decât cei care există astăzi în fruntea formațiunii?

Igor Boțan: ,,Nu cred, îi știm pe cei pe care Vladimir Voronin i-a nominalizat – Iurie Munteanu, Ion Ceban.”

Europa Liberă: Petrenco.

Igor Boțan: ,,Da, Petrenco, Sergiu Sârbu, Reșetnicov. Deci, e o pleiadă întreagă de membri ai partidului, care sunt și deputați.”

Europa Liberă: Dar ștafeta nu va fi transmisă?

Igor Boțan: ,,Cel puțin ex-președintele Voronin afirma în luna martie că deocamdată el este rugat să rămână în fruntea partidului, pentru că partidul nu are un alt lider cu ponderea pe care o are Vladimir Voronin.”

Europa Liberă: Ar putea congresul să decidă dacă să rămână în afara Parlamentului deputații și să și să lucreze? Sau totuși să trimită parlamentarii comuniști în Parlament?

Igor Boțan: ,,Eu nu cred că această decizie ține de congres. Revenirea fracțiunii în Parlament va fi lăsată la discreția chipurile a fracțiunii, dar este cert că ei caută un fel de prilej pentru a reveni în Parlament, pentru că aflarea în afara Parlamentului va avea impact negativ asupra ratengului partidului.”

Europa Liberă: Ce surprize pot să se producă în sânul Partidului Democrat, partidului speakerului Marian Lupu. Chiar astăzi am reținut o declarație, pe care o făcea președintele de onoare, Dumitru Diacov, spunând că domnului Plahotniuc i se va oferi funcția de prim-vicepreședinte al formațiunii. Schimbă ceva această titulatură?

Igor Boțan: ,,Marea problemă a Partidului Democrat este eficiența acțiunilor acestuia și odată acceptând ca domnul Plahotniuc să intre în topul partidului și în topul vieții politice trebuiau să se aștepte ca domnul Plahotniuc va dori să eficientizeze activitatea acestui partid. Iar în percepția domnului Plahotniuc a noțiunii de eficiență trebuie să căutăm lucruri nu tocmai obișnuite. Domnul Plahotniuc vine din business, domnul Plahotnicu afirmă că este un fel de haiduc în viața politică, adică singur își face reguli pentru ca aceste reguli să-i eficientizeze activitatea.”

Europa Liberă: Cu șansa ca să ajungă chiar lider de partid?

Igor Boțan: ,,Dacă domnul Plahotniuc este finanțatorul partidului, atunci cred că are destule instrumente pentru a influența liderii de top din partid.”

Europa Liberă: El a zis că este un susținător și un simpatizant al domnului Lupu.

Igor Boțan: ,,Domnul Lupu deocamdată, potrivit sondajelor, este locomotiva partidului. Nu cred că acum Partidul Democrat poate renunța la domnul Marian Lupu, dar Partidul Democrat și domnul Plahotniuc, ca unul din vicepreședinte al partidului, va tinde să-și întărească pozițiile în cadrul partidului.”

Europa Liberă: Recent ați declarat că atât puterea, cât și opoziția ar fi bolnave. Ce ați avut în vedere?

Igor Boțan: ,,Când m-am referit și am afirmat că și puterea și opoziția sunt bolnave, m-am referit la lucruri foarte, foarte concrete. A fost straniu pentru societate și pentru cetățeni, pentru observatorii politici să vadă o Alianță pentru Integrare Europeană în zenitul slavei sale, cu suport masiv european fiind părăsită de exemplu, mă refer la Partidul Liberal-Democrat, cel mai puternic partid din Alianță, să fie părăsit de câtre notorietăți, adică de cei care au adus partidul la guvernare și i-au creat o anumită faimă. și acest lucru este un indicator că ceva e foarte putred și în Partidul Liberal-Democrat și în Alianța pentru Integrare Europeană. Despre Partidul Democrat știm că acest partid a avut probleme de imagine după ce domnul Plahotniuc a fost acceptat în topul partidului și această problemă încă persistă. De Partidul Liberal și aici sunt probleme. Am văzut cum în topul acestui partid, în Consiliul municipal au venit un val de businessmeni, pe care probabil puțin îi interesează renașterea națională, sau poate îi interesează, dar îi interesează schemele de business. Cât privește Partidul Comuniștilor și aici există o problemă. Din acest partid pe rând au plecat câteva figuri grele. Deci este de asemenea un indicator că ceva nu este bine în cadrul acestui partid.”

Europa Liberă: Domnule Boțan, ultima întrebare: ce scenarii aveți pentru timpul apropiat? Reformatarea guvernării? Căderea Guvernului? Alegeri parlamentare anticipate? Ce se poate întâmpla?

Igor Boțan: ,,E nevoie de făcut remanieri, e nevoie de depolitizat instituțiile de ocrotire a normelor de drept, e nevoie de o discuție serioasă în cadrul Alianței pentru ca în Guvern să nu existe fracțiuni, iar primul ministru să fie stăpân pe situație.”

Europa Liberă: O demisie de Guvern în nici un caz?

Igor Boțan: ,,Se discută în ultima vreme despre o eventuală demisie și vinovat de aceasta se face chiar premierul Vlad Filat, care produce inflație de mai multe ori menționând că este gata să-și dea demisia. Eu cred că ar fi cea mai mare greșeală și cel mai important rateu al Alianței pentru Integrare Europeană.”

Europa Liberă: Dar lucrurile în Alianță cum vi se par?

Igor Boțan: ,,Stabile, în sensul că există cele trei fracțiuni, care nu comunică între ele și din această cauză Alianța are de suferit prejudicii de imagine. Iar Partidul Comuniștilor își menține ratingul și chiar își fortifică acest rating. Dar cel mai important lucru este că modul în care activează Alianța pentru Integrare Europeană îi face pe cetățeni să-și schimbe paradigma din una pro-europeană, în una pro-CSI, sau pro-uniune euro-asiatică. Și acest lucru este unul extrem de important.”
XS
SM
MD
LG