Linkuri accesibilitate

Ponta și supraimpozitarea salariilor mari (Evenimentul zilei)


Relațiile dintre România și Ungaria (Adevărul).


Intentia anuntata recent de premierul Victor Ponta, de a impozita suplimentar salariile bugetarilor care castiga peste 4500 de lei pe luna (aproximativ dublul salariului mediu pe economie), este criticata astazi de doi comentatori din presa centrala. Mircea Marian, care semneaza editorialul din Evenimentul zilei, spune ca nu e decat reluarea basmelor spuse de predecesorul sau democrat-liberal, Emil Boc. Acesta din urma vorbea de „salarii nesimtite”, referindu-se in special la managerii din marile companii ale statului. Chiar daca asta ii descarca intrucatva pe cei care au venituri mici, sub 1000 de lei pe luna, Mircea Marian crede ca guvernul ar trebui de fapt sa angajeze manageri privati pentru a face rentabile companiile statului, sau sa le privatizeze, in loc sa-i pedepseasca pe cei mai inlesniti.

Iulian Leca scrie pe site-ul ziare.com ca Ponta pregateste o si mai mare nedreptate: vrea sa taie salariile bugetarilor (caci despre asta este vorba) in mod discriminatoriu. Rrofesorii universitari, caci numai ei castiga peste 4500 de lei in aceasta ramura, ar urma sa fie exceptati. De ce nu si medicii, se intreaba comentatorul, care, de altfel, nu vede probabil nicio reactie a electoratului: Victor Ponta si Uniunrea Social Liberala continua sa creasca in sondaje. Explicatia lui: numarul celor care isi vor vedea veniturile diminuate in mod discrimatoriu este mult mai mic decat numarul celor care se vor simti, prin aceasta, razbunati.

Intr-un interviu acordat in Evenimentul zilei, purtatorul de cuvant al Partidului Democrat Liberal, Sever Voinescu se refera si el la aceasta supraimpozitare a salariilor mari. In opinia lui, este o viziune economica total gresita si care ar suna cam asa: statul nu are bani, deci ii jupoaie pe cei care castiga mai mult, pentru ca o tara prospera ar fi o tara in care statul cheltuieste mult. Gresit, spune reprezentantul PDL: o tara prospera este aceea in care oamenii cheltuiesc mult.

Sever Voinescu se refera in interviu si la raporturile Partidului Democrat Liberal cu fostul premier independent care l-a reprezentat la guvernare: Mihai Razvan Ungureanu. Anuntul lui Ungureanu ca va fonda o miscare politica de centru-dreapta dupa alegerile locale este privit cu incredere exigenta de catre Voinescu: de la fostul premier se asteapta foarte mult, dar, se arata in interviu, PDL si miscarea fondata de MRU se vor afla curand nu doar ideologic, ci si formal de aceeasi parte a baricadei.

Editorialul din Adevarul atinge o tema sensibila: cea a relatiilor dintre România si Ungaria, destul de clatinate de disputa privind reinhumarea, in Transilvania, a unui poet ungur controversat - mai precis, acuzat de fascism. Ovidiu Nahoi reaminteste ca, in aceste vremuri, Romania si Ungaria au aceleasi interese: sa se pastreze unitatea Uniunii Europene si zona euro. Deteriorarea relatiilor bilaterale a fost favorizata, in opinia jurnalistului, de sustinerea aberanta de care premierul ungar Viktor Orban si masurile lui considerate antidemocratice au beneficiat, in Parlamentul European, din partea pedelistilor si, de la Bucuresti, din partea presedintelui Traian Basescu. Cele doua natiuni ar culege acum doar „fructele amare” ale acestei bune intelegeri, se mai arata in Adevarul.
XS
SM
MD
LG