Linkuri accesibilitate

Atmosfera preelectorală atât de plină de adrenalină şi endorfine este un amestec de post creştin şi saturnalii păgâne.


Nu poţi guverna bine dacă nu înveţi din greşelile trecutului. Şi când poţi arăta mai bine că ai învăţat aceste lecţii decât înainte să le pui alegătorilor buletinul de vot în mână?

Succesiunea echipelor guvernamentale seamănă succesiunii tulpinilor virale ale gripei, care se adaptează tot mai bine medicaţiei, încearcă să scape tratamentelor, să-şi facă loc printre regulile, să înveţe, cum spuneam, din greşelile trecutului. Nu puţini sunt cei care au învăţat din istoria de succes a virusului gripei. Învaţă din eşecuri pentru a guverna mai eficient. Doar că a guverna înseamnă, pentru unii, a înhăma societatea la supravieţuirea şi bunăstarea unei clici politice. De aici şi comportamentul de conducători de atelaj pe care-l au politicienii care vor să ne convingă cu biciul de eternitatea şi necesitatea lor.

O decizie care până mai ieri părea ilegală poate să treacă acum, îmbrăcată cu haina austerităţii, a necesităţii, a inevitabilului şi, cu două-trei buchete legislative pe piept, drept corectă şi legitimă, ba chiar să primească acolada Consiliului Legislativ şi a Curţii Constituţionale. Adrian Năstase plăteşte acum pentru contribuţiile cerute acum opt ani pentru partid, mascate sub forma taxelor pentru un concurs de excelenţă antreprenorială.

Mai aproape de zilele noastre, guvernul Ungureanu a distribuit banii din buget direct către aleşii locali ai partidelor majoritare. Curtea Constituţională i-a sărit în ajutor, spunând că, deşi daţi pe baza carnetului de partid, banii, adică vreo 150 de milioane de euro, nu pot fi returnaţi dacă sunt prinşi în programe europene sau în cheltuieli de capital.

Aşadar, s-au creat condiţiile legale prin care să-ţi poţi finanţa campania electorală din bani publici. Prima condiţie e să fii cel care face regulile. Mai mult chiar, premierul de-atunci nu ascundea că aceste cheltuieli aveau o componentă personală puternică, făcând parte dintr-o mai amplă campanie pentru inima electoratului. După ce a cucerit Palatul Victoria, promitea că-l va cuceri şi pe cel de pe dealul Cotrocenilor şi, cu alte cuvinte, buna guvernare nu putea însemna, în ceea ce-l privea, decât efortul de a-şi atinge acest ţel.

Taxa de participare la Trofeul calităţii era o contribuţie mascată la campania electorală, obţinută, zice-se, prin şantaj şi abuz de putere. Aşa-zisul prejudiciu, pentru care continuă să cadă capetele prost lipite în fruntea Inspectoratului de Stat pentru Construcţii, ar fi fost de un milion de dolari. De fapt, spune unul dintre efemerii directori, înlăturaţi pentru slugărnicia sa lipsită de subtilitate faţă de fostul premier Năstase, prejudiciul a fost zero, pentru că banii au migrat din buzunarele participanţilor, şi nu din bugetul de stat, către cel al partidului.

O justiţie în mod evident asimetrică, dacă ne gândim la acuzele de corupţie care planează asupra fostelor echipe ale lui Emil Boc şi Mihai Ungureanu şi pe care Curtea Constituţională le nuanţează şi legitimează. Desigur, pentru că a încasat nişte bani pe sub tejghea şi pentru că a organizat o asemenea campanie de colectare de fonduri, Adrian Năstase ar trebui să plătească. Dar nu poţi să nu te gândeşti că, dacă s-ar fi pus vreodată problema cu seriozitate ca Adrian Năstase şi locotenenţii săi din guvern (iar Victor Ponta era unul dintre ei) să fie prinşi cu ceva, procuratura şi poliţia ar fi trebuit să privească tabloul mare al guvernării PSD. Pe atunci, topul celor mai bogaţi politicieni începuse să intre în competiţie cu topul celor mai bogaţi infractori.

Procuratura ar fi trebuit doar să urmărească unde duc banii şi ar fi aflat că succesul în politică nu se poate desprinde de succesul în afaceri, fie ele şi necurate. Mai mult, ar fi avut proba concretă că, străbătând politica românească, rădăcinile financiare ale partidelor se hrănesc din subteranele sulfuroase ale lumii interlope. Este un adevăr pentru care Curtea Constituţională nu mai trebuie să voteze. Trofeul calităţii, de va fi fost ceva cu miros de puşcărie, a fost doar o stângăcie infracţională. Neglijenţă de serviciu. Poate şi pentru că principala boală profesională a celor care umblă cu banii altora este cleptomania.

În cazul banilor alocaţi primăriilor Partidului democrat liberal, banii au fost drenaţi din bugetul de stat, prin hotărâri de guvern. De asemeni, defuncţii guvernului Ungureanu au semnat alte contracte de sute de milioane de euro, pe întuneric, în zilele de moarte clinică de după moţiunea de cenzură, înainte de învestirea guvernului Ponta. Erau bani destinaţi, printre alţii, Companiei Naţionale de Căi Ferate care avea, la sfârşitul anului trecut, o datorie de aproape un miliard de euro.

La începutul lui aprilie, guvernul Ungureanu a aprobat anularea datoriei acestei companii prin convertirea ei în acţiuni. O şmecherie care spală o instituţie de păcatele ei financiare, aruncând apa murdară în capul tuturor. Dar din punct de vedere politic merita- ca şi compania de drumuri sau cele de energie, CFR este şi azi unul dintre cele mai eficiente mecanisme de drenare a banilor bugetari către privilegiaţi, un diamant valoros al coroanei economice şi locul unde au fost trase, încă de pe vreme ministeriatului lui Traian Băsescu la transporturi, locomotivele financiare ale partidului.

Opoziţia de atunci acuza PDL-ul că-i numeşte pe şefii cei mari şi pe cei ai regionalelor de căi ferate pe criterii politice, de ca şi cum mersul trenurilor s-ar putea face conform programului partidului. Iată că se poate. Iar încercarea de depolitizare de acum miroase şi ea a carnet de partid. Cert este că şi în acest caz, când au fost rulate multe sute de milioane de euro, ca şi în primul, când au fost alocaţi bani cu precădere pentru primăriile PDL, miezul este identic cu cel care, se zice, a transformat 'Trofeul calităţii' în faptă penală. Doar că lipseau nişte decizii guvernamentale care să dea un aer de legitimitate. Nu degeaba s-au născocit licitaţiile trucate cu un singur participant, cel care le şi câştigă.

Uneori sunt mai mulţi, dar dacă sapi la rădăcina lor organizaţională descoperi că sunt firme fantomă ale ofertantului principal. Nu degeaba PDL a cheltuit sute de milioane de euro aplicând legea atribuirii directe, pentru că erau sume mai mici decât plafonul pretins pentru licitaţii. Nu degeaba s-au născocit şi parteneriatele public-privat care au privatizat bugetul şi fondurile europene în beneficiul unei mâini de finanţatori de partid.

Ce altceva decât un naţional Trofeu al calităţii a fost decizia guvernului Boc de a tăia cu 25 la sută salariile bugetarilor, după ce anulase şi toate sporurile şi plăţile compensatorii? E drept, că pe masa de operaţie nu au încăput şi salariile politrucilor plasaţi prin regii sau companii de stat. Deşi o uriaşă povară bugetară, aceste salarii, mii la număr, nu au fost reduse pentru că ele asigurau bunăstarea pretorienilor partidului, a finanţatorilor de la buget, a celor care colectau lunar bani pentru Trofeul calităţii.

Nu e întâmplător faptul că multe dintre aceste investiţii în oameni, cum li se zice deturnărilor de fonduri către clienţi, ies la iveală în preajma alegerilor. Atunci te tratează candidatul cu o atenţie scoasă din fondul special al guvernului sau din buzunarul finanţatorilor care nu rezistă să nu apară cu un zâmbet comercial în colţul reclamei electorale. Lista acestor haiducisme de stat poate continua.

Atmosfera preelectorală atât de plină de adrenalină şi endorfine este un amestec de post creştin şi saturnalii păgâne. Consiliul Audiovizualului a impus nişte reguli draconice şi austere care restrâng apariţia politicienilor la televizor, mai ales la finalul săptămânii, de parcă scopul campaniei nu ar fi ca oamenii să afle mai multe despre ofertele electorale şi calitatea candidaţilor. Cu toate acestea, candidaţii fac muncă de teren, cărând saci de bani şi alimente. Foamea de bani şi cea locativă au câştigat multe voturi. Se organizează festivităţi, tombole, inaugurări, premieri, medalieri şi programe sociale, spitale pentru săraci, case pentru bătrâni, cochetând cu marginalii economiei, care nu aduc bani, ci voturi. Dar bani sunt destui, de voturi e nevoie. Unii dintre candidaţi susţin că e normal să împartă suvenire de campanie, de parcă nu ar şti să pentru românii de rând o brichetă, o agendă sau o umbrelă, un litru de ulei, un kilogram de orez sau o plasă cu însemnele partidului, impermeabilă şi rezistentă, au o valoare de piaţă inestimabilă.

Pe lângă acestea, bucureştenii au mai primit un cadou electoral cu care nu ştiu ce să facă. Zilele trecute a fost dezvelită, într-un parc bucureştean, statuia dedicată lui Adrian Păunescu. Pentru mulţi, poetul reprezintă compresia ritmată şi rimată a mizeriei morale din anii terminali ai comunismului. Un versificator care dădea schelet prozodic meduzelor de partid şi de stat, le imortaliza într-o metaforă, le injecta cu epitete şi le arunca înapoi în balta socială, să-i conducă pe români pe noi căi de progres. Statuia a fost ridicată de un primar candidat de sector la Bucureşti care, alături de un fost preşedinte de Academie, a lăudat într-un discurs găunos şi semianalfabet măreţele realizări ale poetului. Spunea că face cadou această statuie celor îndrăgostiţi de poezia marelui dispărut. Singurul om care a vrut să protesteze împotriva acestei statui a fost îndepărtat de poliţie şi doar curiozitatea jurnaliştilor l-a ferit de intimitatea dubei şi a secţiei de poliţie.

Dar, la urma-urmei, poetul este exemplar pentru cei care au învăţat din greşeli. El ştia că dacă repeţi suficient de mult o greşeală, aceasta poate deveni regulă. Doar să aducă ceva voturi şi influenţă. Şi-apoi tocmai asta ne demonstrează istoria: că poţi face mereu aceeaşi şi-aceeaşi greşeală, dacă te avantajează. Trebuie doar să adopţi legile potrivite care să transforme infracţiunile în fapte în folosul comunităţii. Se vor găsi mereu oameni care să te aplaude, chiar dacă pentru asta, îşi vor lăsa buzunarele nesupravegheate.
XS
SM
MD
LG