Linkuri accesibilitate

Dacă am fi avut în ultimele două decenii nişte supraveghetori străini alături de noi, ar fi trebuit să muncim ca gastarbeiterii noştri în străinătate.


O ştire extraordinară ne-a parvenit deunăzi, o ştire foarte importantă! Va să zică au fost semnate contractele cu două companii care vor supraveghea lucrările de reabilitare a drumului Sărăteni-Soroca. Sînt două companii, una italiană şi alta franceză, care vor monitoriza efectuarea lucrărilor, vor verifica materialele de construcţie utilizate şi calitatea lucrărilor executate. Simplul fapt că nişte străini vor supraveghea construcţia drumului mă face optimist şi încrezător că şoseaua aceea va arăta bine. Iar acum simt nevoia unei digresiuni nu tocmai lirice.

Felul în care am muncit-făurit-construit noi în ultimele două decenii ne arată cu prisosinţă că ceea ce ne-a lipsit cu precădere e supraveghetorul străin. Dacă ar fi existat mereu supervizori germani sau danezi, suedezi sau japonezi, la construcţia şoselelor, am fi avut şosele mult mai bune acum, dacă judecătorii autohtoni ar fi fost mereu secondaţi de supraveghetori străini, nu ar fi pierdut Moldova atîtea dosare la CEDO, dacă toate proiectele implementate aici s-ar fi făcut sub tutela vigilenţilor supraveghetori străini, am fi avut acum o ţară mult mai frumoasă. E convingerea mea.

După 20 de ani de bîjbîială economică, de proliferare a corupţiei şi evaziunii fiscale, realizezi că, fără supraveghetori, concetăţenii tăi nu sînt în stare să pună la punct lucrurile. Rigoarea, consecvenţa, responsabilitatea, efortul susţinut nu ne caracterizează. Noi vrem să lucrăm de mîntuială şi să obţinem bani mulţi, noi vrem prin şmecherie să ne croim un drum în viaţă. Dacă am fi avut în ultimele două decenii nişte supraveghetori străini alături de noi, ar fi trebuit să muncim ca gastarbeiterii noştri în străinătate. Dar parcă noi pentru asta am rămas acasă? Fireşte că nu.

Imaginaţi-vă numai puţin, stimaţi ascultători, un miracol, că vin la noi, de pe alte meridiane, mii de supraveghetori care încep să ne secondeze în toate domeniile. Imaginaţi-vă că toţi poliţiştii, judecătorii, muncitorii, politicienii, vameşii şi medicii au alături nişte supraveghetori străini. Ar fi frumos, nu?

Frumos, dar ireal. Aşa ceva nu s-ar întîmpla chiar dacă străinii ar accepta să vină aici pentru a ne suprima metehnele. Pentru că noi vrem să rămînem cum sîntem. Şi i-am expedia repejor pe supervisori acasă.

Repet, faptul că două firme străine vor supraveghea facerea unei şosele mi se pare fantastic şi incredibil. Însă e limpede că doar cu o rîndunică nu se face primăvară.
XS
SM
MD
LG