Linkuri accesibilitate

Abandonul copiilor: o amprentă pe viață


Tatiana Codreanu: „Copii care trec prin instituțiile rezidențiale, case de copii și internate, se încadrează foarte greu în viața socială”.


Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor, Guvernul Republicii Moldova, cu implicarea Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, în parteneriat cu Compania publică „Teleradio-Moldova”, vor organiza telemaratonul cu genericul: „Vreau să am o familie. Familie – pentru copii, noi – pentru familie!”. Campania are menirea de a colecta mijloace financiare şi bunuri materiale care vor fi distribuite în 7 case de timp familial şi 7 familii de asistenţi parentali profesionişti, care îngrijesc copii abandonaţi de părinţii lor. Alla Ceapai a stat de vorbă cu Tatiana Codreanu, coordonatoare programului prevenirea abandonului şi instituţionalizarea copiilor la asociaţia obştească „Copil, Comunitate, Familie” întrebînd-o de ce ajung unii părinţi să-şi abandoneze copiii:

Tatiana Codreanu: „Mamele singure, studente venite la facultate care au rămas amăgite de parteneri şi rămîn însărcinate, apoi nasc şi ca să nu afle nimeni de acest copil ele caută o situaţie ca să scape de copil. În alte situaţii avem mamele singure, care trăiesc în concubinaj şi unde prevalează consumul excesiv de alcool. Este pusă în pericol sănătatea copiilor şi ele fie le abandonează, fie direcţia protecţiei copiilor, autoritatea tutelară vin cu soluţia ca să scoată copilul din familie, fiindcă într-adevăr este într-o situaţie periculoasă vieţii. Pe al doilea loc ar fi sărăcia.”

Europa Liberă: Dacă familia a decis să-şi abandoneze copilul, care este soarta copilului de mai departe?

Tatiana Codreanu: „Sigur că autoritatea tutelară încearcă, conform Codului Familiei, să caute soluţii ce ţin tot aproape de mediul familial. Fie familia biologică, sau rude apropiate, pînă la gradul patru suntem obligaţi chiar să luăm refuzurile rudelor. Fie căutăm servicii alternative, asistenţă parentală profesionistă şi case de copii de tip familie, ca totuşi copilul să nu fie instituţionalizat. În paralel după ce am strîns refuzurile părinţilor şi rudelor se lucrează activ la stabilirea statutului, ca totuşi copilul să aibă posibilitatea cît mai repede să meargă într-o familie adoptivă.”

Europa Liberă: Unii copii totuşi ajung şi la casele de copii.

Tatiana Codreanu: „Cu regret, ajung în casele de copiii. În Republica Moldova acest mecanism lasă de dorit. Spre exemplu, dacă copilul a fost scos forţat fin familie din cauza unui pericol, ar fi bine ca copilul să fie temporal plasat în spital pentru investigaţii, tratament şi în perioada asta de căutat familii extinse sau servicii de asistenţă parentală şi casă de copii de tip familie. Cu regret, la noi în Moldova, se întîmplă că luăm copilul îl plasăm în casă de copii, apoi începem să căutăm rudele şi alte servicii.”

Europa Liberă: Şi în aceste condiţii, ce are de pierdut bebeluşul care nu creşte într-o familei, chiar şi în acea biologică şi ajunge într-o casă de copii?

Tatiana Codreanu: „În primul rînd, copii care trec prin instituţiile rezidenţiale, case de copii şi internate, este foarte greu pe urmă să se încadreze în viaţa socială. Pot să rămînă în această criză ani la rînd şi recuperarea este foarte dificilă.”

Europa Liberă: Adică să înţelegem că acest „sindrom al ambandonului”, dacă putem să-l numim aşa, sau privarea de dragostea părinţilor îl marchează pe copil pentru toată viaţa?

Tatiana Codreanu: „Rămîne o amprentă pe viaţă. Chiar după ieşirea din casele de copii sau din internate, după ce capătă această libertate ei nu ştiu cum să o folosească. Nu au avut un model de familie care să-i arate drumul corect sau cum ar fi corect să procedeze în anumite situaţii, se învaţă din stradă practic.”

Europa Liberă: Totuşi există părinţi care deşi şi-au abandonat copiii încearcă peste ani să repare greşeala făcută. Care sunt şansele ca familia să fie reîntregită?

Tatiana Codreanu: „Un copil nu poate să se afle într-o instituţie rezidenţială mai mult de 6 luni, după reforma sistemului rezidenţial. Iar trecînd de 6 luni, părinţii sunt întrebaţi dacă au posibilitate să-şi ia copilul de la această îngrijire care a fost pe o perioadă de 6 luni. Dacă nu, atunci merg fie la decăderea de drepturi părinteşti dacă sunt motive, fie părinţii ajung să scrie refuz în cele mai multe cazuri. Dacă s-a făcut ruptura de plasament a copilului, deja este mult mai greu pe urmă, pentru a restabili copilul în familie.

Dar sigur că sunt şi cazuri de succes pentru reintegrare chiar şi după 6 luni. Copiii care sunt deja stabiliţi în familii adoptive , după majorat copilul poate să-şi cunoască, este în conformitate cu legea să-şi cunoască părinţii biologici, dacă are această dorinţă. Dar părinţii biologici deja nu mai pot după un timp să intervină ca să distrugă această familie care a crescut copilul de ani de zile.”
XS
SM
MD
LG