Linkuri accesibilitate

Cronicarul Valentina Tăzlăuanu despre viața teatrală de la Chișinău și Bienala Teatrului Eugen Ionescu.


Europa Liberă: Ce se poate spune despre ţinta pe care o loveşte un Festival? Selecţia se face pentru ca să se aducă la Chişinău şi cele mai reprezentative spectacole, dar să şi placă, să fie pe gustul publicului de la Chişinău. Cît de compatibile sunt aceste două criterii?

Valentina Tăzlăuanu: „Trebuie să încercăm să facem compatibile aceste criterii, fiindcă nu putem, cu toată sinceritatea, spune că avem un public teatral în adevăratul sens al cuvântului, deşi avem multe teatre în Chişinău, vorbesc de publicul de limbă română, mai ales.

Publicul de limbă rusă îl găsim permanent la Teatrul Cehov şi i-aţi văzut aseară la Teatrul de Operă şi Balet, cînd a venit spectacolul lui Roman Viktyuk; aş vrea să cred totuşi că bienala Teatrului Eugen Ionescu” a reuşit să schimbe puţin ideea despre teatrul şi despre nevoile publicului.

Mi s-a părut important ca acest Festival să aducă şi colective, trupe, cu pretenţii, să zic aşa, de a face teatru de artă, dar şi pentru publicul mai democratic, spectacole mai de divertisment. Sigur că este greu să faci un Festival elitist, în sensul cel mai rafinat al cuvântului, dar consider că Teatrul „Eugen Ionesco” a reuşit în măsura posibilităţilor economice, dar şi a posibilităţilor fizice, fiindcă tot timpul au avut probleme şi din acest punct de vedere, sunt puţini aici, la „Eugen Ionesco”.

În această ediţie au angajat şi studenţi, şi voluntari. Mi se pare totuşi important pentru Republica Moldova că acest Festival a ajuns la a zecea ediţie, că acest Festival există şi va trebui sprijinit în continuare, şi îmi pare rău de acele reproşuri care s-au auzit de aici, de la această masă chiar, la adresa, să zicem aşa, oficialităţilor care au ignorat acest Festival cu seninătate.

Ştiu că în oraş se întâmplă multe evenimente, sper că nu s-au dus la concursul frizerilor sau la alte evenimente de tipul acesta, dar au avut probleme de stat mult mai importante, care i-a făcut să Petru Vutcarău

Petru Vutcarău

lipsească şi să nu onoreze cu prezenţa acest festival cu sprijinul efectiv, care ar putea să urmeze la ediţiile viitoare, în măsura în care Petru Vutcărău va mai avea îndrăzneala să mai organizeze o ediţie şi va avea şi mijloace.”

Europa Liberă: Dvs sunteţi un cronicar foarte atent şi aţi urmărit ce s-a întâmplat în evoluţie cu teatrul. La Chişinău se presupune că e un teren bine afânat de „Luceafărul”, de „Ionescu”, de Teatrul de Operă şi Balet, de festivaluri, atunci ce randament are arta teatrală sau forma asta de educaţie intelectuală sau de culturalizare dacă, până la urmă, autorităţile îşi permit să îl ignore, iar publicul vine mai răruţ?

Valentina Tăzlăuanu:
„A lene... Ei, ce să spun? Oamenii de artă trebuie să îşi facă misiunea lor, e un cuvânt foarte mare „misiune”, dar restul reacţionează cum îi duce capul şi în măsura în care avem cultură şi sensibilitate pentru artă şi pentru evenimente şi pentru curiozitate pentru a cunoaşte ce se întâmplă în afara frontierelor noastre foarte restrânse, nu ştiu dacă e să vorbim despre un randament. Arta este, în general, o chestie de lux. Chiar dacă se consideră că a devenit foarte democratică, că se face artă de divertisment şi că asta ar fi Dumnezeul zilelor noastre. Arta, totuşi, trebuie să meargă înainte şi acest spirit elitist să nu-i lipsească niciodată.”

Europa Liberă: V-aţi întitulat volumul lansat chiar în cadrul Festivalului „Lumea după Hamlet”, asta însemnând că după Shakespeare e lumea mai bună, e altfel, ca şi după Hristos?

Valentina Tăzlăuanu: „Este o întrebare capcană. Nu sunt într-un spirit atât de religios ca să pot judeca şi chiar am o anumită timiditate când trebuie să vorbesc despre această temă, dar eu am întitulat-o „Lumea după Hamlet” fiindcă este şi lumea care a urmat acele idei, poate, că lumea este un teatru care continuă la nesfârşit în forme diferite şi lumea noastră este, probabil, diferită...”

Europa Liberă: Dar nu aţi ales întâmplător acest jalon?

Valentina Tăzlăuanu:
„Evident, n-am ales întâmplător fiindcă consider că există o paradigmă în linia care ne dezvoltăm în continuare şi evoluăm. Această paradigmă mi se pare anume înţelegerea, conştiinţa, acestei nelinişti permanente care există în lume şi a existat ca personaj reprezentativ în marea poezie a lui Shakespeare şi în Hamlet.”

Europa Liberă: Vişniec şi-a anunţat recent convingerea că din teatru, din dramaturgie, nu poate lipsi poezia. Teatrul, totuşi, reacţionează tot mai frecvent la ce se întâmplă în societate, în stradă. Dramatismul îl aspiră din tragediile oamenilor. Recomandarea dvs de critic de teatru, cum se poate împăca şi capra şi varza? Şi Vişniec sătul, dar şi teatrul italian cu piesa zguduitoare, aici, la BITEI?

Valentina Tăzlăuanu:
„Mi se pare că lucrurile acestea pot fi împăcate dacă ne gândim că trăim un timp al diversităţii. Inclusiv al diversităţii şi de publicuri. Fiecare îşi doreşte poate altceva, nu putem să spunem că preferinţele noastre sunt reţeta unică a fericirii şi a înţelegerii artei. Mi se pare normal să existe diverse tipuri de teatru şi chiar există, lumea e plină de nişte formule de teatru, unele chiar inimaginabile acum zece ani.

Salomea, spectacolul teatrului Viktyuk

O mare parte din teatrul european se orientează spre acest tip de spectacole, adică teme la zi, acest consumerism, această nebunie generală, legat de obiecte, de felul nostru omenesc într-un sens, dar foarte îngust materialist de a percepe lucrurile. Acel spectacol italian nu este unic, am văzut multe spectacole de tipul acesta, unele chiar pot să spun de un naturalism care pentru noi, oamenii mai de modă veche, sau de alt tip de gust pentru teatru, nu întotdeauna este poate bine perceput. Dar eu încerc să înţeleg şi admit că există oameni diferiţi şi trebuie să se ofere lucuri diferite, inclusiv şi tipul acesta de spectacole, care noi putem să le numim teziste. Noi ştim ce înseamnă tezismul, aici e un tezism de alt tip, pur şi simplu.”

Europa Liberă: Bine, dar şi Viktyuk epatează sau şochează. Unii au convingerea că ei trebuie să şocheze publicul ca să-l determine să guste frumosul. De exemplu, „Păsările tinereţii noastre” pe timpuri, dimpotrivă, mergeau de la teza că trebuie să renunţe la limbajul cotidian. E posibil de găsit în ziua de astăzi, pentru un teatru care să fie nu neapărat comercial, dar gustat de public? O medie? Sau nu e cazul?

Valentina Tăzlăuanu:
„Da, poate aveţi dreptate, nu e cazul, fiindcă media, de obicei, este mediocritatea, să am iertare. Mi se pare normal să existe şi au dreptul la existenţă toate tipurile de teatru. Sigur că excesul nu este de salutat, în general. Apropo, de Viktyuk, el se află la cealaltă extremă decît teatrul italian, se află la extrema estetizantă, până la excesul estetizant, de asta a şi montat Oscar Wilde. Adică, sunt teatre de tot genul şi mi se pare foarte frumos că există această diversitate şi trebuie încurajată. Important e să nu mergem în toate direcţiile şi să nu ştim ce vrem. Dar dacă ştii exact ce vrei, îţi găseşti şi publicul şi bineînţeles, dacă ai talent.”

Europa Liberă: Totuşi, zece ani sunt şi pe parcursul acesta avem vârfuri importante: Cronograful, Maria Bieşu, evoluează totuşi Chişinăul şi Republica Moldova în sens intelectual sau dimpotrivă, îşi risipeşte puţinul care l-a avut până în anii 1990?

Valentina Tăzlăuanu:
„Nu cred, toate lucrurile care se fac, se fac spre bine. Depinde de modul în care va evolua cu conştiinţa concetăţenilor noştri, care unii ştiu ce se întâmplă, poate încearcă să fie la curent, dar unii elementar, cum spuneam, ignoră tot ce se întâmplă în materie de cultură fiindcă au preocupări mai domestice, mai pragmatice şi, în general, este o problemă cu Republica Moldova.”
XS
SM
MD
LG