Linkuri accesibilitate

Excelenta promoţie de cineaşti afirmată în ultimii zece ani – Mungiu, Porumboiu, Cristi Puiu – nu are un public pe măsură în România.


În 2007, Cristian Mungiu triumfa la Cannes cu 4 luni, 3 săptămîni, 2 zile. Anul acesta, regizorul a revenit în forţă la cel mai important festival cinematografic din lume, filmul său După dealuri obţinînd două premii, premiul pentru scenariu şi premiul pentru interpretare feminină, acordat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. Am urmărit atent reacţiile criticii, de îndată ce filmul a fost prezentat, în primele zile ale festivalului. Au fost şi comentarii severe, care îi reproşau, spre exemplu, lungimea excesivă sau o anume ambiguitate în prezentarea relaţiilor dintre personaje. Alţi critici, dimpotrivă, se declarau entuziaşti, nu ezitau să califice filmul drept „magistral” şi îl recomandau pentru recompensa supremă, „Palme d’Or”. Chiar dacă n-a obţinut-o, Mungiu se impune, după Cannes 2012, ca un mare regizor, cu siguranţă cel mai mare regizor român de astăzi şi unul dintre cineaştii europeni de prim rang.

Filmul este inspirat, după cum se ştie, dintr-un caz real, al unei călugăriţe de la mănăstirea Tanacu care a murit după ce a fost victima unei operaţii de exorcizare. În interviurile pe care le-a acordat, Mungiu insistă asupra faptului că nu a vrut să facă un film antireligios, ci unul despre singurătatea, vulnerabilitatea fiinţei umane în cadrul unui sistem prost alcătuit. La urma urmelor, preotul şi călugăriţele sînt singurii care încearcă să le ajute pe cele două fete lipsite şi de familie, şi de un sprijin social. Ca şi altădată, Mungiu se dovedeşte un regizor care ştie să-şi aleagă şi să-şi îndrume admirabil interpreţii, premiile obţinute de cele două tinere actriţe, debutante în cinematografie, fiind o mai mult decît convingătoare dovadă în acest sens.

Se pare, spun criticii, că După dealuri e un film care îl solicită pe spectator şi cere un anume efort de înţelegere. Este, cu siguranţă, unul dintre motivele pentru care Mungiu ezită să-l distribuie în România. Regizorul declară că românii vor vedea filmul cel mai devreme în toamnă şi că nu ştie ce formulă de distribuţie va alege, întrucît pe ecranele româneşti rulează, practic, numai filme americane. Îl înţeleg foarte bine. Precedentul său film, Amintiri din epoca de aur, o comedie irezistibilă, a rulat la Paris în multe săli şi în faţa unui public numeros, iar în România sălile erau goale. Excelenta promoţie de cineaşti afirmată în ultimii zece ani – Mungiu, Porumboiu, Cristi Puiu – nu are un public pe măsură. Un public care probabil nici nu mai realizează ce înseamnă să fii premiat la festivalul de la Cannes.
XS
SM
MD
LG