Linkuri accesibilitate

Experţi ONU critică legea asigurării egalităţii


Eleonora Zielinska (stânga) şi Kamala Chandrakirana

Eleonora Zielinska (stânga) şi Kamala Chandrakirana

…şi ce crearea cât mai grabnică a Consiliului pentru prevenirea şi combaterea discriminării.


La Chişinău un grup de experţi ONU pe probleme de discriminare a femeilor a criticat adoptarea „în grabă” a legii privind egalitatea şanselor, menţionând că documentul, în varianta actuală, nu protejează pe deplin victimele discriminării. Experţii au prezentat concluziile unei vizite de 10 zile în Republica Moldova. Detalii are Diana Răileanu:

Chiar dacă autorităţile de la Chişinău au îmbunătăţit legislaţia care vizează inclusiv discriminarea împotriva femeilor, „de la text până la faptă” e cale lungă, a conchis experta Organizaţiei Naţiunilor Unite, Kamala Chandrakirana. Experţii nu au ezitat să critice modificările efectuate pe ultima sută de metri în textul legii privind egalitatea şanselor.

„Ne îngrijorează faptul că legea conţine o contradicţie privind scopul şi domeniul de aplicate, în special ne referim la excepţiile privind familia, relaţiile de adopţie şi cultele religioase. Astfel de excepţii pot crea impedimente pentru protecţia juridică a victimelor discriminării. Regretăm excluderile celor patru motive de discriminare şi anume: starea de sănătate, proprietate, origine socială şi orientarea sexuală, mai ales că aceste excluderi au fost făcute în urma unui discurs public extrem de politizat şi homofob cu privire la orientarea sexuală.”

Doar adoptarea legii privind asigurarea egalităţii şanselor este prea puţin pentru a proteja victimele discriminării, de aceea experţii ONU au cerut guvernului să creeze cît mai rapid posibil Consiliul pentru Prevenirea şi Combaterea Discriminării, prevăzut în legea adoptată. Kamala Chandrakirana s-a arătat îngrijorată şi de lipsa protecţiei pentru femeile care sunt supuse violenţei în familie. Experta a constatat că deseori, poliţiştii întârzie să emită ordonanţele de protecţie care presupun izolarea abuzatorului de familie:

Kamala Chandrakirana

Kamala Chandrakirana

„Ne îngrijorează faptul că deseori amenzile care se aplică abuzatorilor sunt plătite din bugetul familiei sau chiar de către victime. Am observat de asemenea, că există discriminare pe bază de gen în timpul urmăririi penale sau a investigării cazurilor de viol sau a altor infracţiuni sexuale.”

Experţii ONU au constatat că în Republica Moldova femeile sunt discriminate şi atunci cînd încearcă să îşi găsească un loc de muncă, întrucât mulţi angajatori preferă femei fără responsabilităţi familiale şi sub 45 de ani. Pe durata vizitei, grupul de lucru a fost în mai multe localităţi ale ţării, inclusiv în regiunea transnistreană. Eleonora Zielinska susţine că în stânga Nistrului femeile ar fi mai puţin protejate decât în restul ţării. În primul rînd pentru în regiune nu există o lege care ar promova egalitatea între bărbaţi şi femei:

„În regiunea transnistreană am constatat că femeile au acces limitat la servicii care le-ar proteja în cazul în care sunt abuzate. Nu există centre de asistenţă pentru victimele violenţei. Au acces doar la centrele din Chişinău, însă distanţa este foarte mare şi pot întâmpina şi bariere lingvistice.”

Concluziile şi recomandările oficiale ale grupului de experţi ONU pe probleme de discriminare a femeilor urmează să fie prezentate Consiliului pentru Drepturile Omului anul viitor, între timp, autorităţile de la Chişinău pot să îmbunătăţească starea de lucruri în domeniu.
XS
SM
MD
LG