Linkuri accesibilitate

Liniștirea și îndestularea haitei, hămesită după ani de opoziție, a fost prioritatea numărul unu a glumețului premier.


Revenirea stângii la putere a adus în fruntea guvernului un politician despre care se spune că ar fi „altceva”. Altceva nu în raport cu Iliescu, Năstase și haita. Altceva pentru că este posesorul unui stil dezinvolt, aplicat și sportiv. Și are și haz. În plus, Victor Ponta, n-ar fi copilotul imatur, cum zice opoziția. Și nici clona mai tânără a lui Adrian Năstase, mai impertinentă, dar la fel de arivistă, cum zic gurile rele. Pe scurt, cu Victor Ponta se poate discuta franc, fără încruntări prețiose despre cela mai incomode teme ale guvernării.

Ne-a pus Dumnezeu mâna în cap! Să fie într-un ceas bun! Cu rezerva că, în cazul politicienilor, sporturile scumpe, gen vânătoare, automobilism, implică sponsorizări grele și duc la derapaje, la ieșiri în decor și la acte delirante de țopenie, cazul Ceaușescu, Năstase etc.

In rest, să zicem că Victor Ponta s-a maturizat și face glume bune. Primul guvern a fost cam încropit, deși intențiile erau bune. A promis cel mai competent și mai cinstit guvern, pentru că el are în ADN respectarea legii. A ieșit o glumă prostă și fără haz. Vreo patru miniștri aveau probleme cu justiția, erau incompatibili, incompetenți, plagiatori, sidicaliști de strânsură. Deși bănuit că se poate discuta cu el, Victoraș a refuzat dialogul și, da, a dat-o, nu pe glume, pe glumițe. Nu putea să pună numai îngeri în funcție! N-avea atâția.

În rest, numai îngeri. La Agricultură a fost pus îngerul păzitor al intereselor lui Dan Voiculescu, la Justiție cel al lui Adrian Năstase, la Interne a fost uns secretar de stat îngerul păzitor al lui Cătălin Voicu. Trei, Doamne, și toți trei. Dar mai sunt și alții.

În prima săptămână de guvernare, primul loc pe agenda primului ministru n-a fost ocupat de problemele țării, presante, ci de ale PSD-lui, și mai presante. Liniștirea și îndestularea haitei, hămesită după ani de opoziție, a fost prioritatea numărul unu a glumețului premier. Și s-a rupt în figuri semnând destituiri și numiri. Au fost schimbați pe bandă rulantă prefecți, secretari de stat, consilii de administrație, directori etc.

Imbătăt de elanuri reformatoare, Victor Ponta reușit să se întreacă cu gluma. Schimbări mari au fost operate și la obscurul Inspectorat de Stat în Construcții, trecut în subordinea primului ministru. Glumețul premier a numit un nou șef. Noul șef a trimis instanței un act prin care anunța că ICS ca se retrage ca parte civilă dintr-un proces, motivând ca prejudiciul pur si simplu nu există.

Beneficiarul actului de clemență, la a cincea amânare a recursului în dosarul în care fost condamnat de doi ani închisoare cu executare, era Adrian Năstase. Fiind vorba de nașul lui politic, era firesc ca finul recunoscător să sară în apărarea lui, chiar dacă imixtiunea în treburile justiției era strigătoare la cer și ar fi ridicat semne mari de întrebare în Uniunea Europeană, unde încă funcționeză Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe Justiţie.
In perspectiva unui scandal cu rezonanțe europene, glumețul a încercat să spele pe mâni ca Pilat din Ponta, a dat înapoi, funcționarul abuziv a fost destituit.

Însă abia prin această golănie eșuată Victor Ponta a devenit un PSD-ist autentic. Din adevăratul PSD. Cel de pe vremea faimoaselor stenograme, când justiția era violată în colectiv și din toate pozițiile, în conclav de partid, cu Năstase, Hrebenciuc, Cozmâncă, Miki Șpagă și Rodica Stănoiu pe post de violatori. Acum și cu Victor Ponta. Iar ceea ce a făcut el acum este preludiul a ceea ce se va întâmpla la toamnă, după ce PSD va câștiga algerile. Dacă le va câștiga! Și cum românii sunt un popor norocos, le va câștiga!
XS
SM
MD
LG