A trebuit să ies din casă într-o zi foarte de dimineaţă şi am văzut cîţiva măturători care adunau cu greu mormanele de gunoaie lăsate pe trotuare de concetăţenii lor: sticle de bere, resturi de mîncare, mormane de chiştoace, ambalaje şi plasticuri de tot soiul. Te uiţi la gunoaiele astea înşirate pe stradă şi îţi dai seama că nu doar amenzile mici şi absenţa bunului-simţ sînt de vină. E mai degrabă lipsa apartenenţei la o comunitate.
Societatea moldovenească dă impresia unei gloate în care indivizii nu se regăsesc dincolo de limitele universului familial îngust. De ce să păstrezi curăţenia dacă nu ai nici în clin, nici în mînecă cu aşa-numita societate?
Omul care nu are sentimentul apartenenţei la o comunitate e uşor de identificat. El îşi parchează bolidul în curtea blocului fără să admită măcar că acea curte nu e parcare, el urlă şi chefuieşte în dricul nopţii fără să admită că muzica infernală şi urletele lui distrug somnul oamenilor din preajmă, el niciodată n-o să ceară bonul de casă pentru că îl doare-n cot de evaziunea fiscală, el îşi rezolvă problemele stringente prin pile şi cumetri fiindcă are convingerea că toţi ceilalţi îi sînt străini şi duşmani, el va înfiera oponentul politic şi-l va batjocori pentru că e sigur de perfecţiunea doctrinei politice pe care o îmbrăţişează. Societatea noastră e burduşită cu asemenea indivizi hulpavi, egolatri, bădărănoşi, obtuzi. Sînt indivizii pentru care munca în folosul comunităţii s-a terminat odată cu prăbuşirea colosului sovietic şi care percep viaţa socială ca pe o junglă.
În absenţa unei idei naţionale, unei idei care să-i unească pe oameni, în condiţiile în care moralitatea şi bunul-simţ au fost terfelite temeinic, în prim plan au ieşit căpătuiala, cinismul, mişmaşul, făţărnicia, demonizarea celuilalt. Ştirile cele mai căutate pe site-urile mass-mediei sînt alea cu omoruri, accidente şi suferinţe. Însă să presupui că doar compasiunea îi face pe oameni să vîneze aceste ştiri ar fi o navitate într-o societate dezagregată şi debusolată. E mai curînd dorinţa individului de a se convinge că se poate şi mai rău.
Să construieşti ceva durabil în atare condiţii mi se pare o utopie. Toată vînzoleala autohtonă din ultimele două decenii mi se pare un soi de strădanie inutilă a miticului Sisif. Zgomot mare şi efect aproape nul.
