Linkuri accesibilitate

Punct şi de la Capăt, cu Vasile Botnaru şi invitaţii săi, Tatiana Potîng şi Doru Petruți.


Acum, când școlile își iau rămas bun de la absolvenți, m-am gândit să discutăm despre un imaginar carnet de note, prin care ne-am putea da seama cât de pregătiți sunt ei, absolvenții, să navigheze în viața reală. Ce aptitudini dezvoltate de profesori îi vor ajuta, sau dimpotrivă i-ar putea împiedica să-și atingă țintele.

Așadar, în studioul de la Chișinău al Europei Libere se află viceministrul Educației, Tatiana Potîng, și directorul Institutului de marketing și sondaje Chișinău, Doru Petruți.

Vasile Botnaru

Vasile Botnaru

Europa Liberă: Doamnă Potîng, Dumneavoastră reprezentați instituția, care le dă foaia de drum unor copii. În momentul în care ei pleacă din instituțiile de învățământ, când rămân pe cont propriu, Dumneavoastră vă mai asumați răspunderea pentru ce au în cap, cum se comportă, cât de temeinice sunt principiile, pe care își întemeiază după aia deciziile? Sau vă spălați pe mâini?

Tatiana Potîng: ,,Este foarte complicat să răspunzi așa, prompt, la o asemenea întrebare, pentru că nu reprezint doar Ministerul Educației. Atunci când vorbim despre sistemul educațional per ansamblu, sigur că el este și trebuie să fie orientat spre viitor, ceea ce produce. Or, produsul final este copilul, adolescentul, care ar trebui să fie pregătit pentru viață. Este adevărat că nu putem acum să controlăm produsul, să-l monitorizăm, cum este la modă acum, la toate etapele lui de dezvoltare, atunci când deja este parte componentă a societății.”

Europa Liberă: Dar în ziua de azi e mai complicat să educi un copil în școală, când lucrurile se răstoarnă, când există informații din atâtea surse, că oamenii nu au teren sigur sub picioare? Sau poate e mai simplu?

Tatiana Potîng: ,,Este și mai simplu, și mai complicat. Pe de o parte există această posibilitate a copilului de a se informa din multiple surse și nu mai rămâne sub autoritatea tutelară a profesorului, care avea dreptate în ultimă instanță, sau a părintelui. Acum prin această multiplicare, sau multitudine de surse de informație, dânsul poate să intre direct în contact cu această realitate foarte difuză și controversată. Și este mai complicat exact din aceleași cauze, pentru că trebuie deja să-și pună în funcțiune un mecanism de triere, de filtrare a acestei informații, care se formează cu timpul, cu anii.”

Europa Liberă: Putem să spunem că la o listă de parametri pe care încercăm noi să-i deducem, asta este un punct important – tânărul, omul este mai prudent, are mai mult discernământ?

Tatiana Potîng: ,,În același timp este și mai bulversat, mai contrariat, pentru că nu știe, am zis, mecanismul acesta de triere, de analiză nu întotdeauna se formează până la urmă și atunci avem în față un tânăr care este contrariat, debusolat, care aude patru-cinci-șase opinii, care s-ar părea că sunt cu pondere. Deci, nu numai a profesorului, dar și al instituțiilor mass media, sau altele care ar putea fi și care-l lasă în derută.”

Europa Liberă: Domnule Doru Petruți, Dumneavoastră ca sociolog puteți spune despre această trăsătură a tinerilor care pleacă la drum, această atitudine critică, la limita scepticismului și agnosticismului, este o calitate sau un cusur?

Doru Petruți: ,,Cred că m-aș uita un pic la mecanismele care îl generează, cum spunea și doamna Potîng. Ce se întâmplă pe parcursul acestui proces? Una din etichetele, pe care mi le-aș permite totuși să le pun pe această generație de tineri, aș sintetiza-o sub conceptul de fast, din engleză – repede. E o generație fast-food, e o generație fast-money, fast-sex, și inclusiv și fast-learning. Tinerii din ziua de astăzi își doresc foarte mult de fapt viața unui adult, cu succesul și resursele lui. Dacă o să-i întrebați ce-și dorește cel mai mult, sigur că probabil multe din răspunsuri vor fi bani. Își doresc bani, dar în spatele lucrurilor de natură materială eu cred că e un model tot mai puțin conturat de pârghii sociale, cum ar fi familia și școala. Sigur că familia încă joacă un rol important, dar rolul școlii aici, din punctul meu de vedere, a intrat în interacțiune cu niște medii, la care evoluția e foarte rapidă. Și mă refer aici în primul rând la mediul on-line, la noile tehnologii, la jocuri, la socializarea specifică, generată tot de mediul on-line. Avem un alt tânăr, decât cel pe care-l știam în urmă cu 20 de ani. Eu de Crăciun mă gândeam cel mult la niște dulciuri, obținute și alea cu destul de multă greutate pe timpul lui Ceaușescu în România. Dacă ne uităm acum ce-și doresc tinerii noștri, cu siguranță vom găsi în lista lor elemente ce țin de partea asta materială, care pune o presiune foarte mare pe ei. La un moment dat realizează că lucrurile din păcate nu stau chiar așa. Nu e foarte ușor și foarte facil să obții niște realizări, iar școala și educația în general necesită timp. Iar aici are loc, ceea ce spunea și doamna Potâng, un fel de debusolare, un fel de derută, pentru că sunt mai multe presiuni, la care un tânăr trebuie să facă față. Una provine din mediul familial, care sigur vine și el cu un model, vine și el cu niște valori, la care a fost supus cu cel puțin 20-30 de ani în urmă. Asta înseamnă o diferență de o generație. Vine mediul social cu alte valori și cu o altă rețetă de succes, aici diferențele sunt foarte mari, principal în mass media și în mediul on-line vedem rețete de succes aparent facil obținute, dar lucrurile nu stau chiar așa. 80 la sută din oameni de fapt muncesc zi de zi, își fac griji cotidiene, adică e foarte multă muncă, iar valorile astea ce țin de o anumită rigoare și de o anumită constanţă în a munci, în a te educa, în a citi, în a lucra, în speranţa că în 10-15 ani vor veni şi rezultate aici lucrurile scapă de sub control. Până la urmă întrebarea este cine ar trebui să controleze lucrurile astea, în responsabilitatea cui ar cădea, de fapt.”

Europa Liberă: Doru Petruţi a atins struna asta a mediilor - ce medii vă ajută şi ce medii eventual vă încurcă să obţineţi un produs, să mă iertaţi pentru acest termen cinic, un produs de calitate la final? Înainte vreme era cunoscut, duminica spunea: nu asculta ce spune învăţătorul, mergi la biserică şi fă-ţi cruce. Şi copiii erau obişnuiţi cu această dedublare. Mai târziu erau obişnuiţi că de la televizor se spuneau lucruri nu tocmai adevărate, dacă nu chiar minciuni, viaţa era cu totul alta. Acum viaţa este atât de complexă, cum spuneaţi, încât tinerii vrei nu vrei sunt şcolarizaţi, instruiţi că viaţa nu constă doar din ceea ce spune profesoara de matematică sau chimie. Chiar şi aceste materii sunt puse la îndoială. Şi atunci mediile astea despre care spunea domnul Petruţi - internetul, politicienii, biserica, nu ştiu, vânzătoarea de la magazin, cel mai bogat om din sat, care are discotecile şi barurile, aceste medii în ce măsură sunt complementarii pentru instituţia formatoare?

Tatiana Potîng: ,,Eu ziceam întotdeauna că şcoala trebuie percepută ca şi o oglindă a societăţii, cred că nu putem vorbi despre faptul cât de mult se implică sau nu se implică societatea civilă, sau familia, sau autorităţile publice locale în formarea tinerei generaţii. Nu-mi place deloc cum sună această expresie.”

Europa Liberă: Să vorbim despre personalitate.

Tatiana Potîng: ,,Exact, în formarea unei personalităţii pregătită pentru viaţă. Începând cu 90 încoace, pe lângă valorile pe care le-am putut conştientiza şi le-am acumulat – suveranitate, independenţă şi dreptul la autodeterminare, am asistat la un proces de demontare a modelelor. Aşa sau altfel, Dumneavoastră aţi spus un pic mai devreme, până atunci erau nişte modele care funcţionau, care se bazau pe nişte duble măsuri. Ştii că acolo se spune minciuni, dar accepţi. Aşa sau altfel ele funcţionau acele mecanisme şi acele modele. Acum odată demontate modelele vechi, altele noi nu s-au încetăţenit, familia nu mai este un model în sine, nici părinţii nu mai sunt un model în sine, pentru că există şi alte modele la familiile vecine, există tipurile, există ceilalţi care îţi arată că se poate şi altfel. Cu atât mai mult nu mai este un model, eu ştiu, autorităţile publice locale. Vorbeam întotdeauna despre asistenţii social, care cu siguranţă nu sunt un model într-o comunitate mică, care ar trebui să vină atunci când este într-o dificultate un copil, să vină, să-l ajute, să intervină, dar nu poate face acest lucru atâta timp, cât, repet, el nu este un model pentru acest copil. Şi nu din cauza că nu este model ca şi personalitate, dar ca şi entitate, ca şi instituţie nu funcţionează ca un model instituţia asistentului social. Din păcate nici şcoala, aşa cum este ea acum, nu este un model. Cu excepţii, sigur că sunt profesori foarte buni, care încă din fericire încă sunt percepuţi ca şi modele, dar ca şi instituţie, şcoala nu mai funcţionează ca şi un model. Am asistat la această demontare a întregii societăţi, a modelelor care existau.”

Europa Liberă: Doamnă Potîng, şi atunci această instabilitate de fapt a devenit o normă deja? Oamenii din educaţie, dar mai ales copiii s-au obişnuit deja că este o normă, dacă vreţi, pseudo-democratică sau chiar democratică când totul este contestabil, când se confruntă diverse idei şi eşti singur în faţa dragostei, cum spunea un scriitor consacrat.

Tatiana Potîng: ,,Eu sunt adepta atitudinii optimiste, în sensul în care eu cred că şcoala trebuie să rămână un model, dar pentru aceasta şcoala trebuie să se modernizeze, să fie în pas cu timpul, pentru că ea nu mai este credibilă atâta timp cât le spune copiilor nişte lucruri care nu sunt certificate şi dimpotrivă sunt contestate de realitate. Încercăm acum să facem efortul de a moderniza şcoala, prin modernizarea nu numai a conţinuturilor şcolare, prin modernizarea întregului sistem, prin modernizarea tehnologiilor didactice. Este complicat să modernizezi, să schimbi mentalitatea profesorilor din păcate, în bună parte, pentru că până la urmă şcoala este în mare alcătuită nu din pereţi şi bănci, ci din oamenii care lucrează acolo, care îşi duc jumătate din existenţă în această instituţie. Şi ceea ce este cel mai important, este să putem schimba mentalitatea profesorilor, care sunt antrenaţi în acest proces educaţional.”

Europa Liberă: Să admitem că s-a întâmplat asta, doamnă Potîng, la modul ideal, cu ce credeţi că trebuie să plece şi chiar pleacă astăzi tinerii la drum? Ce au în raniţă? Dincolo de faptul că visează să ajungă ca orice soldat general, adică cândva businessmeni sau preşedinte de ţară, că acesta are bodyguarzi şi maşină la scară.

Tatiana Potîng: ,,Dacă ar fi să facem tipologia, cred că asta ar trebui să facă domnul Petruţi...”

Europa Liberă: Îi vine rândul.

Tatiana Potîng: ,,...să facă tipologia tânărului, sau absolventului de astăzi. Cert este că este foarte diferit. Ceea ce şi-a propus şcoala să-i pună în raniţă, parcă este bine ambalat până la urmă – şi educaţie civică, şi antrenare în activităţi comunitare, şi educaţie ecologică, şi educaţie antreprenorială. Dincolo de materiile astea obligatorii, care sunt disciplinele şcolare obligatorii, şi cunoştinţe despre drepturile omului, mai nou – educaţie religioasă, parcă s-ar părea că sunt nişte conţinuturi, care ar trebui să-i fie nu neapărat suficiente, dar să-i asigure o fundamentare în ceea ce înseamnă viaţă. Dar zic aceşti tineri sunt foarte diferiţi şi în momentul când aceste conţinuturi sunt distribuite dar nu ajung în raniţa fiecăruia, nu putem şti cu certitudine ce este acest tânăr. Am întâlnit copii foarte buni, copii pregătiţi, copii foarte implicaţi. Ştiu că avem copii foarte competitivi. În acelaşi timp sunt şi din ceilalţi, care trebuie ajutaţi, care sunt, repet, debusolaţi, care sunt unii înrăiţi, agresivi, care sunt supăraţi pe viaţă, pe destin pentru că avem această conjunctură când 25 de procente din copii din Republica Moldova trăiesc în familii în care lipseşte unul sau ambii părinţi în urma migraţiei.”

Europa Liberă: Şi aceasta îi face mai maturi? Sau dimpotrivă, mai vulnerabili?

Tatiana Potîng: ,,Exact asta spuneam – pe unii dintre ei îi face mai maturi şi îşi privesc altfel viitorul, se antrenează în ceea ce înseamnă viaţă. Dar marea majoritate din ei sunt vulnerabili, sunt contrariaţi, pentru că, pe de o parte ei sunt acei care sunt asiguraţi material, parcă s-ar părea că au banii pe care îi trimit părinţii.”

Europa Liberă: Dar îi cheltuie pe telefoane.

Tatiana Potîng: ,,Dar le lipseşte altceva.”

Europa Liberă: Domnule Doru Petruţi, Dumneavoastră aveţi meseria, obligaţia, dacă vreţi, să răspundeţi la aceste întrebări riscante: ce fizionomie are tânărul? Este sigur? Stă pe picioare sigur atunci când are în faţă diverse ispite?

Doru Petruți: ,,Eu aş duce un pic pe un teren mai pragmatic şi poate cu un mic bisturiu în mână. Şi aş face chiar o comparaţie, chiar şi cu lucrurile ce se întâmplă pe sistemul educaţional şi în România, sistem care a fost scuturat foarte, foarte mult în ultimii 20 de ani şi care încearcă ca şi cel din Republica Moldova să se reaşeze, să se regândească într-o anumită paradigmă. Şi acolo, şi aici, într-adevăr cum spunea doamna Potâng, avem o lipsă de model. Lipseşte mentorul, profesorul nu mai joacă, şi învăţătorul satului nu mai joacă rolul acela şi nu mai e reperul respectiv social. Cu toate astea modelul educaţional şi din Moldova, în care şi eu sunt angrenat şi ca profesor în câteva facultăţi, modelul din punctul meu de vedere ar trebui regândit şi axat pe competenţe. Aţi întrebat cu ce ar trebui să iasă un tânăr pregătit pentru viaţă dintr-un sistem educaţional? Din punctul meu de vedere ar trebui să iasă cu nişte competenţe, care să fie foarte clare şi care să poată produce foarte repede şi care să poată să-i aducă tânărului, aşa cum se aşteaptă, un anumit nivel de bunăstare, resurse. Competenţele respective să poată produce foarte repede.”

Europa Liberă: Competenţe care să-l ajute el să-şi asigure un statut social şi un beneficiu, sau, aşa cum se spunea pe vremuri, şi se mai spune şi astăzi – să fie util ţării ca cetăţean, ca un luptător într-un eventual război. Asta e principială diferenţa.

Doru Petruți: ,,Acum cred că ar trebui să fim sinceri şi cu noi înşine şi cu ceilalţi – ne îndreptăm spre o societate, care va pune accent tot mai mult pe individ. Necesităţile individuale vor ţine prim planul. Tinerii din ziua de azi şi nu numai ei, îşi doresc bunăstare, îşi doresc să poată consuma, să poată trăi pe regimul acesta, cum l-am numit eu, fast, pe un regim rapid, să poată consuma cât mai mult. Mai mult decât atât, un sistem educaţional trebuie să fie integrat într-o societate, ca un tânăr sau oricine care trece prin etapele astea de viaţă, să poată prezice mult mai uşor care va fi traseul lui. Aici avem mari, mari dificultăţi pentru generaţia asta. Dacă te uiţi un pic în discursul lor şi înţelegi că mulţi se bazează pe noroc, pe şanse, pe relaţii, pe tot felul de conjuncturi norocoase, asta spune foarte mult despre o societate care nu are continuitate şi nu-şi circulă valorile pe nişte trasee bine cunoscute, pe care din punctul meu de vedere trebuie să circule 80 la sută din populaţie. Da, sigur, 20 la sută probabil vor performa la un nivel superior, dar marea majoritate trebuie să ajungă un inginer bun, un instalator bun, un mecanic bun ş.a.m.d. Cred că trebuie să renunţăm şi la miturile cum că moldovenii performează foarte bine şi foarte mult în exterior. Să fim bine înţeleşi şi foarte serioşi, să ne raportăm la problema asta. Da, performează după ce trec printr-o universitate cotată probabil în prima sută din universităţi. Hai să ne uităm unde sunt universităţile din Moldova cotate şi o să vedeţi că n-o să le găsiţi în primele două mii. Ba mai mult, primele trei sferturi dintre tinerii studenţi din Republica Moldova vor să plece din ţară. Asta spune foarte, foarte mult. Francezul, 80 la sută din studenţii francezi vor să lucreze la statul francez. Nu cred că nu ne pune pe gânduri statistica asta.”

Europa Liberă: Când spuneţi că vor să plece din ţară, iarăşi ar trebui să deschidem parantezele şi să spunem câţi la sută dintre ei vor să plece ca să înveţe, pentru că nu sunt mulţumiţi de şansele oferite aici acasă. Şi câţi la sută pur şi simplu vor să plece ca să spele şi ei WC-uri ca să-şi poată cumpăra o maşină la mâna a doua şi să poată să meargă odată la trei ani la plajă.

Doru Petruți: ,,Ne întoarcem din nou la presiunea generată de nivelul de bunăstare pe care îl pot ei proiecta în interiorul ţării, versus în afara ţării. Ba mai mult, odată trecuţi de perioada asta şi în varianta în care totuşi tânărul respectiv rămâne în Moldova, visul lui de viaţă se transformă într-o familie, care va avea nişte copii, care să înveţe sau să trăiască în altă ţară. E un bulgăre de zăpadă, care va creşte în permanenţă şi în 10, 20 de ani va avea efecte devastatoare pentru toată lumea. Inclusiv pentru mediul de business, care nu va mai avea aceeaşi masă de populaţie pentru a o angrena, pentru a o angaja, aceeaşi masă de populaţie trebuie să şi consume. Problemele astea se vor aduna. Trebuie un model, trebuie o nouă paradigmă, din punctul meu de vedere, în educaţie, şi în care fiecare facultate, fiecare decan cred că ar trebui să fie foarte responsabil şi să se gândească foarte clar care e lista de competenţe cu care tânărul termină. Ba mai mult, aş apropia şi mediul privat foarte mult şi l-aş implica în sistemul educaţional, pentru că una din plângerile cele mai frecvente, menţionate de studenţi e că nu au practica necesară, că termină cu foarte multe cunoştinţe teoretice şi uit cum se fac programele astea de practică şi pentru mare parte, din păcate, sunt formalităţi şi nu e înţeles rolul lor corect.”

Europa Liberă: Doamnă Potîng, există o contradicţie între egoismul, firesc în ziua de azi, la care se referea Doru Petruţi, şi cererea imperativă a şcolii de a pregăti buni cetăţeni? Deci, omul care vrea să fie sănătos, îmbunătăţeşte sănătatea naţiunii? Din raţiuni egoiste, egocentriste, dacă vreţi.

Tatiana Potîng: ,,Exact.”

Europa Liberă: Şcoala asta înţelege? A depăşit faza asta, când întâi şi întâi pregătea cetăţeni şi după aceea oameni prosperi sau care să viseze să fie prosperi?

Tatiana Potîng: ,,Exact la asta vroiam să mă întorc şi eu, pentru că în viziunea mea, atunci când o persoană îşi doreşte bunăstarea, îşi doreşte existenţă decentă, o viaţă sănătoasă, fiind parte a acestei societăţi, el contribuie la bunăstarea societăţii măcar din simplu motiv că nu stă cu mâna întinsă la stat şi nu aşteaptă să-i dea statul ajutorul social pe care-l solicită alţii. Ca să nu mai vorbesc de celelalte componente.”

Europa Liberă: Deci, şcoala asta înţelege, propovăduieşte şi acceptă.

Tatiana Potîng: ,,Şcoala prin modernizarea conţinuturilor şi atunci când vorbeam despre modernizarea conţinuturilor, mă refeream în mare la modernizarea curriculumului şcolar pe toate disciplinele şcolare, începând cu anul 2010 şi-a propus să se orienteze pe formarea de competenţe, exact ceea ce spunea Doru Petruţi un pic mai devreme. Deja de doi ani de zile se fac formări pentru profesorii şcolari, astfel încât ei să fie învăţaţi cum să formeze elevilor în cadrul orelor şi în afara orelor competenţele, în conformitate cu documentele europene moderne, cele 10 competenţe, cu care trebuie să iasă copilul din şcoală, astfel încât el să fie suficient de pregătit pentru viaţă, în timp util să fie pregătit pentru viaţă. Pentru că din păcate şcoala rămâne în urma timpului său, elevii nu au într-adevăr răbdare. Momentan lucrurile încă nu dau roade, pentru că este clar că investiţiile în educaţie sunt de durată şi ele se vor vedea pe parcurs. Dar ca şi iniţiativă pentru domeniul preuniversitar, preşcolar deja a început iată această reconceptualizare a curriculumului şcolar şi reorientarea pe competenţe.”

Europa Liberă: Vreau să mă întorc la o referinţă statistică foarte interesantă, pe care a invocat-o domnul Doru Petruţi, deosebirea între tinerii de la noi şi francezii, care vor în proporţie de 80 la sută să se angajeze la stat. Asta înseamnă pe de o parte egoism, egocentrism, pentru că acolo la stat există un minim garantat, nu un lux, dar un minim, dar pe de altă parte volens-nolens aceşti tineri se vor fi implicând şi în treburile statului şi îşi asumă inconştient sau conştient treburile statului, îşi asumă reformele. În condiţiile Republicii Moldova, în ce măsură tineretul este atras de această perspectivă? Cât de mult tinerii sunt pregătiţi să-şi asume treburile statului? După ce, repet, văd ce văd la televizor în Parlament, sunt nemulţumiţi de ceea ce văd. De aici rezultă concluzia lor că trebuie să-şi suflece mânecile, să-şi asume responsabilitatea, să intre în politică, să dea legi diferite, să impună generaţiei care a trăit altă viaţă, un alt stil, un alt mod de gândire, o altă mentalitate. Se întâmplă asta, domnule Petruţi?

Doru Petruți: ,,Cred că deocamdată nu ne putem gândi la mize atât de mari. Sigur că sună foarte frumos şi înălţător, dar societatea Republicii Moldova e cu totul şi cu totul în altă fază de construcţie faţă de cea franceză. Până să ajungem la elemente ce ţine de identitate, de motivaţii, care ţin de o anumită construcţie de stat, de o anumită loialitate faţă de comunitatea locală, dacă vreţi, faţă de şcoala în care am învăţat, faţă de profesori, ş.a.m.d., faţă de a-mi aduce o contribuţie şi de a simţi un soi de responsabilitate că statul Republica Moldova a investit în educaţia mea şi eu mă simt dator să întorc. Nu numai că mă simt dator să întorc, dar vreau să adaug şi eu o plus valoare la munca pe care o fac. E cale lungă. Deocamdată, vedeţi, trebuie să construim lucrurile, şi cred că şi aşa este sănătos, să fie construite de jos în sus şi nu invers, cu discursuri populiste şi cu mize supralicitate. Iar intervenţia asta e într-adevăr multidimensională: şi pe partea de curriculum, şi pe partea de resurse umane, şi pe partea de dotări ş.a.m.d. Eu am intrat în sistemul educaţional acum doi ani, pregătind o grupă de master şi primul gest al studenţilor respectivi, care veneau după trei ani de pregătire în sistemul universitar, primul lor gest pe mine unul m-a şocat şi mi-a spus foarte clar unde ne aflăm în momentul acesta. Primul lor gest a fost să ia pixul în mână şi să aştepte ca eu să dictez. Din punctul meu de vedere, nu cred că trebuie foarte multe rapoarte şi foarte multe cercetări pe marginea asta. Vorbeam de competenţe – lucrurile trebuie duse la un nivel foarte jos, chiar dacă sună poate neplăcut. Acel student trebuie să fie în stare să facă o prezentare, să poată construi o argumentare, să nu-i fie teamă să vorbească în faţa unui public de trei persoane, de 30, 300, 3 000 pentru că la un moment dat unul dintre ei va vorbi în faţa a trei milioane de locuitori ai Republicii Moldova. Unul dintre ei va fi preşedinte.”

Europa Liberă: Doamnă Potîng, Dumneavoastră la modul ideal, şcoala, educaţia, sistemul educaţional în general, cum vi-l imaginaţi? Ca o şcoală absolvită de Harry Potter, unde talentele sunt multe, dar totuşi trebuie cumva orientate?

Tatiana Potîng: ,,M-aţi derutat cu această cu această întrebare. Am încercat să-mi imaginez cum aş fi fost profesoare în şcoala vrăjitorilor. Şcoala trebuie să răspundă exact nevoilor societăţii în care se află şi trebuie să pregătească oameni pentru această societate şi pentru sine, până la urmă.”

Europa Liberă: Adică în proporţiile în care spunea domnul Petruţi, unul dintre ei să ajungă preşedinte, dar cei mai mulţi ingineri şi muncitori la o fabrică de încălţăminte.

Tatiana Potîng: ,,Şi să ştie că trebuie să-şi facă bine meseria. Într-adevăr, când vorbim despre mize, să nu mizeze fără a avea nici un fel de argumentare pentru aceasta. Pe mine mă derutează faptul că toată lumea vrea studii superioare şi de obicei de studii superioare facil obţinute, nu mă duc la filologie pentru că trebuie să citesc mult, nu mă duc la tehnologii informaţie că trebuie să învăţ mult, nu mă duc la matematică că e greu de învăţat, mă duc la drept, că e mai simplu. Acelaşi lucru îl spunea şi domnul Doru Petruţi un pic mai devreme, de această generaţie fast. Dar eu cred că lucrurile se vor aşeza în momentul în care vor simţi tinerii că au siguranţa zilei de mâine, că pot să-şi câştige o bucată de pâine aici, că au timp şi cu încetul cu încetul se vor remodela aceste valori.”

Europa Liberă: Domnule Petruţi?

Doru Petruți: ,,Cred că şcoala ar trebui să genereze din punct de vedere valoric, cum spunea doamna Potîng, şi alte vise, decât visul de a consuma. Deocamdată există o disproporţie foarte mare între nivelul de aşteptări actual al tinerilor şi posibilităţile, predictibilitatea pe care o oferă societatea din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Dar cum să-i imunizezi de la aceste vise neacoperite?

Doru Petruți: ,,În momentul în care educaţia va oferi un alt model de succes şi lumea va vedea că el funcţionează şi că el aduce plus valoare, nu văd motive pentru care el să fie respins. Pentru că aţi atins şi dimensiunea politicului, tot aşa aş duce-o pe un teren concret. O reformă în educaţie nu dă rezultate într-un ciclu electoral. E nevoie din punctul meu de vedere, de o voinţă politică şi de o asumare de responsabilitate pentru a trage linia, pentru a înţelege că nu e normal ca într-un liceu cu 270 de elevi să ai 240 de note de nota 10 la bacalaureat. Sau o fi normal, dar înseamnă că acolo e posibil să avem viitoarea elită a societăţii noastre. Sunt lucruri încă o dată, foarte basic, care se văd şi care trebuie făcute.”
XS
SM
MD
LG