Un roman ca un pat conjugal, cu pagini femeieşti (cele pare) şi bărbăteşti (cele impare), Fericirea, de Dedis Robert, Editura Trei, 2009, nu spune povestea unui cuplu în sensul clasic al cuvântului, ci a unei relaţii – pricepeţi diferenţa? – dintre un scriitor însurat şi o tânără femeie măritată („N-aş putea trăi cu una ca ea. Dacă bărbatu-său şi nevastă-mea n-ar exista, povestea noastră n-ar exista nici ea”, lasă să-i scape naratorul). Nimic neobişnuit, dacă autorul francez n-ar încerca să surprindă orice mişcare a celor doi atât din punctul ei de vedere, cât şi din perspectiva lui. Altfel spus, dincolo de dialogul fără cuvinte a două corpuri („Am vorbit foarte puţin. Două sau trei fraze pe zi”), efectul de vase comunicante se realizează graţie unei naraţiuni „pe două voci”, chit că şi în cazul de faţă la intensităţi diferite: „Mă las condusă spre una dintre banchete şi facem dragoste ignorând locul şi pe cei de-acolo. Îi sunt foarte recunoscătoare pentru că, în clipa aceea, îmi spune că mă iubeşte”, citim la pa. 86, iar imediat după, la p. 87, replica lui nu întârzie: „Îi spun c-o iubesc. Nu este un angajament pentru viitor, este o mărturisire neaşteptată. A ţâşnit din mine fără nici un efort. Aproape firesc. (…) Voiam să-i mulţumesc pentru că e aşa cum e”.
Aproape telegrafic, stilul scurtează şi el cât poate distanţa între aprinderea unei dorinţe şi consumarea actului (iarăşi pe două voci, mai întâi a ei: „El se gândea la sex, vorbea despre sex şi îl practica”, şi apoi a lui: „Ştiu că nu se gândeşte decât la sex. Mi-e frică uneori că nu voi putea ţine pasul”). Nu voi cita scenele fierbinţi, deloc vulgare, ci mai degrabă dezinhibante – de ce-aş da apă la moara voyeurismului?! În economia naraţiunii acestea sunt asemenea unei ghirlande de beculeţe aprinse pe pomul de Crăciun, clipind rând pe rând. Ceea ce contează este curentul ce străbate cartea de la un capăt la altul, între ea: „Încă de la început, ar fi trebuit să ştiu că toate cuvintele noastre, toate gesturile noastre şi toate gândurile noastre nu vor exista decât pentru acest lucru. Sexul. Nu neapărat plăcere, dar obligatoriu sex”, şi el: „Am sentimentul că nu-mi rămân decât sexul şi ea”. Scurt pe doi, Yin-Yang.
28 mai ’12
