Conform datelor directiei raionale de invatamint la Criuleni sunt 900 de copii cu cerinte educative speciale (dereglări locomotorii, mentale, senzoriale). Între 2010-2012, în cadrul unui program promovat de Ministerul Educatiei, 32 de copii din raionul Criuleni au fost dezinstitutionalizati si integrati in familia biologica sau largita. Valentina Ursu a stat de vorbă cu Alexandra Grăjdian, directoarea asociaţiei „Femeia şi copilul, protective şi spijin” din Criuleni:
În satul Doroţcaia raionul Dubăsari şi în alte localităţi părinţii au decis mai bine să-şi ia copiii acasă, deoarece au servicii în sat, copiii pot merge la şcoala generală şi nu sunt probleme să-i ducă la Făleşti, Floreşti, în alte localităţi.
Și a fost o dezinstituţionalizare neforţată, adică creând condiţii sau creat posibilităţi ca părinţii să poată să-şi aducă copii înapoi. Prin activitatea noastră am stopat instituţionalizarea copiilor şi copii nu mai sunt duşi, decât în situaţii excepţionale când nu mai are cine avea grijă de ei sau au rămas orfani. Şi în acest caz sunt selectate familii lărgite unde aceşti copii sunt plasaţi sau centre de plasament temporal, deja instituţiile rezidenţiale şi-au pierdut actualitatea chiar şi pentru părinţi.”
Europa Liberă: După un efort anume totuşi putem vorbi despre nişte poveşti de succes despre nişte istorii de succes?
Alexandra Grăjdian: „Desigur. Iată, de exemplu în Doroţcaia s-au întors nouă copii, toţi copiii frecventează şcoala. În satul Maşcăuţi din raionul Criuleni la fel copii s-au întors. Avem foarte multe cazuri, aş putea vorbi la infinit despre aceşti copii care au revenit în comunitate şi cât sunt de fericiţi că au posibilitate să participe la viaţa comunităţii.
Recent am avut nişte dezbateri publice pe tema incluziunii şi a venit directorul şcolii primare din Criuleni, Galina Chirev şi vorbea foarte elocvent despre un caz, adică un copil care s-a întors din Bălţi din şcoala slab văzătorilor. A umblat mai multe sate de-a rândul ca să fie primit în şcoală, nu a fost primit. Şi ea a decis să-l primească şi nu a cerut nişte bani adăugători, nişte investiţii adăugătoare pentru ca acest copil să fie acceptat în şcoală, adică a fost omeneşte ajutat să participe cu toţi copiii.”
Europa Liberă: Altă dată era o reacţie bolnăvicioasă din partea celor care trebuiau să-i primească în sânul lor pe cei cu nevoi speciale, acum se mai schimbă mentalitatea?
Alexandra Grăjdian: „Este îmbucurător faptul că s-a schimbat. La început era o teamă a celor din jur faţă de aceşti copii, chiar îi stigmatizau şi erau stigmatizate şi familiile acestor copii. În comunitate erau stigmatizaţi atât familia, cât şi copilul. Din cauza aceasta părinţii nici nu îşi doreau să-şi aducă copiii la grădiniţă, la şcoala. Acum situaţia s-a schimbat şi foarte mulţi îi acceptă.
În 2000 când am început să lucrăm am pus o întrebare într-un sondaj, care din profesori doresc să accepte aceşti copii în clasă. Şi cum credeţi, au fost 100 de procente unde profesorii indicau că nu îşi doresc aşa copii în clasă, că statul trebuie să îşi asume responsabilităţile faţă de aceşti copii. Anul trecut noi am făcut un studiu privind atitudinea comunitară faţă de aceşti copii şi vreau să vă spun că undeva 68 la sută sunt pentru ca aceşti copii să vină la şcoală cu toţii copiii.”
