Linkuri accesibilitate

Domeniul educației şi dialogul între cele două maluri ale Nistrului


Interviu cu Loretta Handrabura, ministrul adjunct al educației de la Chişinău.


Printre grupurile de lucru care încearcă să mărească încrederea între malurile Nistrului se numără și cel din domeniul Educației, un domeniu aflat în centrul tensiunilor în trecut din cauza persecuțiilor împotriva școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană. Odată cu întețirea contactelor dintre Chișinău și Tiraspol anul acesta, și-a reluat activitatea și acest grup. Alla Ceapai a aflat mai multe de la viceministra educației de la Chișinău, Loretta Handrabura

Loretta Handrabura: „În ziua de marţi noi ne-am întâlnit pentru a doua oară. Prima întrevedere având loc acum o lună, la oficiul OSCE din Tiraspol, unde am convenit asupra problemelor actuale de care suntem interesaţi deopotrivă şi grupul de experţi din Chişinău şi cel din Transnistria. A fost o discuţie după mine foarte bună, cu deschidere spre găsirea soluţiilor, pornind de la ideea că ne dorim în ultimă instanţă chiar să consolidăm acea încredere între cele două maluri ale Nistrului. Pe agenda celei de-a doua vizite noi deja am discutat foarte concret în ce tabere de odihnă urmează să se odihnească cei 100 de elevi din partea Republicii Moldova, respectiv elevii care vor veni din şcolile din partea de est a Republicii. La aceeaşi întrevedere le-am transmis grupului de experţi Regulamentul cu privire la organizarea olimpiadelor republicane şi internaţionale, la care le-am invitat să participe, fiindcă există elevi cu o pregătire foarte bună şi pe malul stâng al Nistrului şi e păcat că până în prezent aceşti elevi nu au avut şansa să-şi valorifice potenţialul în lotul Republicii Moldova în cadrul olimpiadelor internaţionale. De asemenea am convenit asupra unei probleme mai largi, cum ar fi, formarea cadrelor didactice pe diverse discipline şi materii. Deoarece noi pe moment chiar nu cunoaştem unde fac ei aceste cursuri de perfecţionare. Grupul de experţi ne-au solicitat, deocamdată, formări pentru cadrele didactice implicaţi nemijlocit în realizarea educaţiei incluzive. Noi avem elaborate deja şi o concepţie şi un plan de activităţi pentru integrarea copiilor cu diferite deficienţe locomotorii, senzoriale în clasele obişnuite. Am reiterat şi de această dată invitaţia ca Universitatea Taras Şevcenko să se implice în cadrul proiectelor comunitare Tempus, acestea ajutându-ne nouă, universităţilor din Republica Moldova, în realizarea şi implementarea reformei structurale şi asigurarea calităţii. Dînşii s-au arătat deschişi şi sper mai mult să se discute la acest subiect la Viena, unde cu suportul Consiliului Europei urmează să aibă loc un seminar cu elemente de formare pentru reprezentanţii mediului academic de pe ambele maluri ale Nistrului. În ultimă instanţă am convenit pentru următoarea şedinţă care sperăm să aibă loc, iarăşi, într-o lună, până a avea deja o următoare întrevedere la nivelul tuturor grupelor de experţi în Germania.”

Europa Liberă: Aţi convenit şi asupra unor anumite subiecte pe care le veţi discuta la următoarea întâlnire?

Loretta Handrabura:
„Urmează să definitivăm ultimele detalii tehnice cu privire la odihna de vară. Dânșii să ne dea răspuns în ceea ce priveşte implicare pentru anul de studii 2012-2013 în loturile republicane pentru olimpiadele internaţionale. Desigur am convenit ca să începem discuţia pe un subiect de asemenea foarte sensibil, foarte important şi pentru elevii şi studenţii de la noi şi de dincolo, e vorba de recunoaşterea actelor de studii. De asemenea sperăm că până atunci dânșii vor veni cu un răspuns din partea administraţiilor publice locale în ceea ce priveşte plata de arendă pe care o achită cele opt instituţii din subordinea Ministerului Educaţiei care se află în partea de est al Nistrului.”

Europa Liberă: Doamna Handrabura, dar cum simţiţi dvs., noua administraţie, noul grup de experţi de acolo sunt mai deschişi acum să rezolve şi problemele celor 8 şcoli cu predare în limba română care se află sub jurisdicţia Chişinăului?

Loretta Handrabura:
„Cel puţin, după aceste două întrevederi percepţia mea este că sunt dispuşi să avem un dialog constructiv şi la acest capitol. Urmează să vedem rezultatele. Problema cu care se confruntă aceste şcoli este cea de impedimente la trecerea punctelor de control, a alimentelor, a materialelor didactice, dar dânșii s-au arătat dispuşi şi aici să intervină dacă vor apărea în perspectivă asemenea bariere şi impedimente pe care noi le atestam încă cu vechea echipă. Cel puţin pentru noi un test, sau o dovadă în plus va fi cum se va asigura sau care va fi atmosfera la 31 mai. Zi în care, de regulă, instituţiile noastre ne sesizau că nu puteau să desfăşoare careul de final de an având mereu diferite dificultăţi, fie se deconecta energia electrică, fie mai apăreau alte momente neprevăzute. Or, anul acesta noi ne punem toată speranţa că nu se vor mai repeta aceste momente inadecvate totuşi.”
XS
SM
MD
LG