Linkuri accesibilitate

Legea prevăzând arhivarea datelor de telefonie şi mesagerie, respinsă de Senat, dar adoptată de Camera deputaţilor, este o probă concretă a faptului că puterea vrea să aibă un acces neîngrădit la informaţie.


Românii sunt, de-acum, mai aproape de cei care-i conduc. Ne-o demonstrează nu doar adoptarea Legii referitoare la arhivarea datelor de telefonie şi mesagerie, aşa-numita lege Big Brother, dar şi campania electorală care a ocupat ca gazele de luptă tot spaţiul public vital inclusiv intimitatea alegătorilor.

Una dintre aspiraţiile sulfuroase ale puterii, indiferent de culoarea politică, a fost să intre în intimitatea omului obişnuit. Politicienilor le-a plăcut mereu să afle de la oameni cum gândesc, cum trăiesc, cu cine se mai văd, de cine se mai despart. Stă dovadă şirul nesfârşit de dosare ale fostei securităţi. Stă dovadă arhiva sonoră a aceleiaşi instituţii, un adevărat muzeu oral al vieţii românilor în timpul dictaturii. Stau dovadă martorii acelei perioade fără intimitate când, în numele apărării victoriilor comuniste şi al securităţii naţionale, statul îi strângea pătimaş la piept pe toţi, chiar dacă mai strivea pe câte unul.

După decenii în care ideea de intimitate îi făcea pe unii, puţini, să râdă şi pe alţii, mulţi, să plângă, nu e de mirare că românii au rămas puţin traumatizaţi. Se dovedeşte că aparenta intimitate redescoperită după Revoluţie este volatilă şi fragilă, poate şi pentru că recuperarea intimităţii presupune o maturizare pentru care românii nu au avut prea multă energie şi nici timp.

A cunoaşte pe cineva în intimitate este o formă de putere, dacă nu e vorba despre un prieten. Chiar dacă vor să intre în mintea oamenilor ca în fondurile europene, să ia şi să pună acolo ce şi cât le trebuie, politicienii nu vor să piardă cu nici un chip controlul propriei intimităţi. Policienii s-au bătut cu toate armele pentru a-şi secretiza viaţa, biografia sau averea. Iar când n-au putut s-o mai facă, au consumat mult efort creativ să-şi plăsmuiască identităţi fictive, să facă implanturi biografice şi transplant de piele pentru a acoperi golurile. S-a dovedit şi cu ocazia scandalurilor pricinuite de CV-urile găunoase ale unora dintre miniştrii noului cabinet că mulţi îşi sprijină cariera politică pe biografii fictive care le eroizează un trecut, altminteri toxic sau doar mediocru.

Politicienii, în frunte cu şeful statului, trăiesc în culisele biografiei oficiale, şi nu ar recunoaşte defel cum au făcut primul milion de voturi, câte kilograme de orez, făină şi minciuni a costat. Intimitatea lor este sacră. Păzită de legi şi coduri juridice. Cine încearcă să le fotografieze spaţiul intim de zeci de hectare pline de pitici şi iepuraşi de ipsos, cuibuşorul de nebunii cu cinci dormitoare cu baldachin de nuc, living cât un teren de tenis cu tablouri originale, armuri complete şi pisici siameze prin toate colţurile şi o piscină olimpică în spatele vilei ar putea să doarmă la secţia de poliţie şi să se pregătească de un sângeros război în justiţie: au atentat la intimitatea demnitarului cu pricina.

De asemenea, cine vrea să afle salariile, indemnizaţiile, sporurile şi primele pe care şi le-au tras demnitarii pe când tăiau un sfert din leafa bugerilor, închideau spitale, taxau pensionari şi volatilizau miliarde din împrumuturi externe, încalcă secretul de serviciu. Iar dacă vrei să afli amănunte din biografia lor, de pildă, în ce relaţii se afla cu securitatea actualul şef al statului, preşedintele Băsescu, sau ce-l leagă pe fostul premier Boc de fostul primar al Clujului Apostu intri în domeniul secretului de sat.

Aşadar, demnitarii şi-au întins cordoane sanitare care să-i păzească de curioşi. Doar o schimbare de garnitură politică le mai devoalează, pentru o clipă, oamenilor obişnuiţi, elemente disparate din intimitatea celor care au fost sau sunt la putere. Pactul de neagresiune şi tăcere semnat de politicieni, altminteri aflaţi mereu în război total pentru resurse şi demnităţi, este rupt pentru puţin timp de fulgerele care luminează peisajul în momentul transferului de putere. Aşa se află că Televiziunii naţionale nu-i pasă pentru cine se prostituează politic, câtă vreme o face pe bani publici. Aşa se află că mulţi dintre directorii cu care şi-au umplut ştatele de plată şi maşinăria de propagandă guvernele anterioare primeau câte un salariu minim pe ziua de lucru doar pentru a devaliza instituţiile statului şi a-şi adăuga zeroul la datoria publică. Aşa se află de clientela familială şi de partid care şi-a legat biografia de fraudarea statului cu licitaţii trucate, cu abuzuri de putere şi cu acte în regulă pe care guvernul le-a adopat peste noapte, să dea o urmă de legalitate escrocheriilor.

Nu sunt informaţii cu totul noi, diferenţa e că, înainte vreme, te-ar fi costat un avocat şi un proces pentru calomnie sau subminarea puterii să le pui în circulaţie. Dar acest moment al adevărului durează o clipă, cât o radiografie. Apoi intimitatea celor mai bogaţi 500 de bugetari se mai vede doar ca o umbră în spatele perdelelor de fum ale campaniilor politice şi electorale.

Ambuscade care ţintesc în miezul intimităţii oamenilor, intrând cu telefoanele, poşta, mesajele electronice în viaţa tuturor, promiţând, ameninţând, înfierând, criticând, ba chiar şi poetizând pe seama viitorul glorios care-i aşteaptă pe alegători. În cazul politicienilor, pregătirea pentru o victorie înseamnă punerea la punct a strategiilor de explorare şi exploatare a intimităţii alegătorului.

Legea votului uninominal dintr-un singur tur a transformat toate alegerile în alegeri locale. Miza alegerilor din vară este consolidarea fiefurilor pentru alegerile parlamentare din toamnă. În treacăt fie spus, noua lege, propusă de PDL pe când era pe caii cei mari şi susţinută fără rezerve de preşedintele Băsescu pentru a fi impusă acum de noua majoritate USL, va însemna, implicit, sfârşitul partidelor care păstrau, totuşi, o unitate doctrinară la nivel naţional şi reafirmarea baronilor locali care au privatizat doctrinele, finanţele statului şi programele de investiţii şi dezvoltare.

Reforma administrativă, de va avea loc vreodată, va fi făcută după chipul şi asemănarea rechinilor din teritoriu. Populaţia este inundată de acest val pestriţ de reziduuri ideologice care au rupt zăgazurile fast-foodurilor politice unde se joacă, din cuţite şi pahară, soarta românilor. Cu această ocazia află şi oamenii obişnuiţi că, deşi ignoraţi de-a lungul anilor, călcaţi în picioarele încăierării mai marilor politicii, striviţi de interesele de grup şi sfâşiaţi de foamea insectelor politice, toată această bătaie are loc pentru inima, sufletul şi iubirea lor. Şi mai ales pentru portofelul lor.

Cântecele de sirenă ale politicienilor mai mici sau mai mari se îndreaptă acum nu către iubitele bine ascunse prin paradisuri fiscale şi nici către muzele guvernamentale care le-au inspirat idei de afaceri, depunând, ca icrele, multe zerouri în coada conturilor bancare, ci către omul obişnuit care trebuie să-şi dea votul.
Pe de altă parte, în paralel cu războiul fulger electoral, se desfăşoară, pe mai multe planuri, războiul de uzură pentru cucerirea şi etatizarea intimităţii.

Luptele pe marginea procedurilor de ascultare a telefoanelor şi de interceptare a mesajelor electronice, mai ales în ceea ce priveşte durata accesului la intimitatea celor monitorizaţi au fost, de la început, pierdute de partizanii intimităţii. S-a invocat lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate însă, nu odată, în timpul zarvei politice, adversarii puterii au fost neutralizaţi cu ajutorul unor informaţii care nu puteau proveni decât de la serviciile secrete. Pe baza unor informaţii confidenţiale, s-au creat tovărăşii de drum şi s-au săpat gropi comune în care au fost deja aruncaţi politicienii insubordonaţi. Preşedintele Băsescu însuşi a folosit, de câteva ori, astfel de informaţii, dovedind că este la fel de intim cu prietenii, ca şi cu duşmanii.

Legea prevăzând arhivarea datelor de telefonie şi mesagerie, respinsă de Senat, dar adoptată de Camera deputaţilor care este cameră decizională, este o probă concretă a faptului că puterea vrea să aibă un acces neîngrădit la informaţie. Şi i se pare legitim şi constituţional ca, în războiul contra corupţiei şi criminalităţii, cetăţeanul obişnuit să fie o victimă colaterală.

După cum s-a dovedit în vreme, năravul securistic de a intercepta convorbiri telefonice sau de a viola corespondenţa nu s-a pierdut, ci s-a conservat, ba chiar s-au găsit formule prin care să fie adaptat la corectitudinea politică a perioadei prin care trecem. Şi poate că, pentru nişte oameni a căror intimitate nu mai are secrete graţie televiziunii şi interesului public pentru abisurile firii, furtul intimităţii individuale nici nu este furtul secolului, ci doar un pact reglementând regula jocului şi securizând graniţele dintre clasa politică şi restul lumii. Stabilind cine ascultă pe cine. Că, vorba unora, dacă nu ai nimic de ascuns, de ce te-ai feri?

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG